Ce se întâmplă cu sportul românesc? Cine e de vină?

Mai în glumă mai în serios… de vină sunt Sergiu Nicolaescu și Gigi Becali.

O să te întrebi ce legătură există între cei 2 menționați mai sus și sport. Hai că Becali e patron de club de fotbal, dar ce legătură ar avea un cineast? Stai că-ți explic. O să vezi că au mare legătură. Nu atât cu sportul ci cu moartea lui.

Am trăit primii mei 17 ani de viață în comunism. Nah, asta mi-a fost soarta, dar nu mă plâng. Oricum eu am fost fericit ca orice copil. Părinții mei au dus greul. Dar nu despre mine vreau să vorbesc. Vreau să-ți spun / să-ți amintesc cum erau lucrurile pe vremea aia, așa cum mi le amintesc eu.

Televiziune nu prea aveam. Era program de 2 ore, iar în aceste 2 ore mai mult se cântau osanale partidului comunist și lui Ceaușescu. În rest te uitai la purici sau la bulgari (mă rog, aici fiecare pe unde putea – cei din vestul țării erau mai norocoși că se uitau la sârbi și la unguri, dar în București eram cu bulgarii). Duminica era program ceva mai mare la televizor și mai scăpa și câte un film artistic. Dar de cele mai multe ori era dezamăgitor – în cazurile cele mai bune era vorba despre un western american prăfuit, în cazurile cele mai rele era un film coreean (d-acela cu plânsete la comandă pentru conducătorul iubit).

La cinematografe cam aceeași situație. În general filme românești, filme sovietice și din nou filme coreene. Tot așa, mai scăpa câte un film american sau franțuzesc, dar vechi, de pe vremea când Ceaușescu avusese acea falsă deschidere către occident.

De prin 1986 lucrurile s-au mai schimbat pentru că au apărut aparate VHS și distracția principală a românilor asta era – se strângeau la video, pe la câte un prieten foarte înstărit și stăteau toată noaptea să caște ochii la filme americane piratate. Dacă îți vine să crezi, un aparat VHS era prețuit cât o mașină, iar o mașină era la fel de valoroasă ca o casă.

În toată această negură în care ne-a ținut Ceaușescu singurele sclipiri erau filmele lui Sergiu Nicolaescu și transmisiunile sportive. Și erau cool de tot. Pentru că filmele lui Sergiu Nicolaescu erau mult mai bune decât restul filmelor sovietice și coreene. Dacă am fi putut să comparăm filmele lui și cu filmele făcute în occident în aceeași perioadă poate n-ar mai fi fost așa de bune, dar nah, dacă n-am putut să le comparăm nouă ni s-au părut senzaționale. Dar nu despre calitatea filmelor vreau să vorbesc. Pot să accept că au fost bunicele, cel puțin la nivelul celor cu Bud Spencer / Piedone (apropo, Bud Spencer ştiai că a făcut în tinerețe înot de performanță și a câștigat o medalie de argint la olimpiadă).

Problema a fost cu subiectul filmelor. Sergiu Nicolaescu a distorsionat istoria, ne-a făcut să credem că noi românii suntem cei mai tari de pe planetă și că mereu am fost buricul pământului. Păi cum să nu fim dacă noi îi tot băteam pe turci pe unde îi prindeam? Adevărul istoric e cu totul altul. Cred că știi. Așa tare îi băteam pe turci că după aia tot noi le plăteam lor tribut în fiecare an. Ne-am câștigat independența față de turci nu pe vremea lui Ștefan cel Mare, nu pe vremea lui Mihai Viteazu ci de abia în 1877 când am profitat și noi de faptul că s-au ciocnit 2 imperii mari și ne-am lipit și noi de ruși – cum s-a tot lipit UNPR de PSD.

Cu sportul era mai bine. Adică nah, erau transmisiuni live, puteam să vedem cu ochii noștri cum românii, echipa României, câștigă în fața americanilor, nemților, rușilor, chinezilor etc. Și dacă nu câștigau ai noștri bineînțeles că de vină erau arbitrii și oamenii răi care complotau împotriva noastră așa că tot timpul am avut senzația că de fapt noi suntem cei mai buni.

Uite, îmi aduc aminte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984. Atunci sportivii români au fost fabrică de aur. În mod incredibil România s-a clasat pe locul 3 în lume!!! Și asta după ce, cu un an înainte, Universitatea Craiova ajunsese în semifinalele Cupei UEFA. Dar amintirile mele cele mai prețioase datează din 1986 când Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Măh, pentru mine, un copil pe vremea aia, a fost fericirea supremă. Pentru că și țineam cu Steaua și am avut și marele noroc să merg la meciuri, inclusiv la fantastica semifinală cu Anderlecht.

Acum vezi, adevărul istoric e un pic altul. Adică în 1984 România chiar a ieșit pe locul 3 în lume, dar în condițiile în care țările din fostul bloc sovietic, cu URSS în frunte, au boicotat jocurile. Probabil că unii din campionii noștri n-ar mai fi fost campioni dacă la Olimpiadă ar fi participat și rușii. La fel a fost și la Olimpiada de la Moscova din 1980 – atunci au făcut boicot americanii și iarăși am profitat noi.

Și la fotbal am avut noroc. Echipele englezești (poate mai puternice atunci decât în prezent) au fost excluse din competițiile europene din cauza tragediei de pe stadionul Heysel (când fanii echipei Liverpool s-au bătut cu cei ai echipei Iuventus Torino și s-a lăsat cu zeci de morți și sute de răniții). Poate Steaua n-ar mai fi câștigat cupa dacă în drumul spre finală ar fi întâlnit Liverpool.

Cu noroc cu nenoroc, totuși am avut sportivi de valoare.

Se spune că noi i-am învățat pe ceilalți să joace handbal. Da, pare incredibil, dar România a dominat sportul acesta atât la feminin cât și la masculin, iar românul Nicolae Nedeff este considerat cel mai bun antrenor de handbal din toate timpurile (cu 7 titluri mondiale în palmares).

Noi i-am învățat pe ceilalți gimnastică. Antrenorii Nadiei sunt acum antrenorii Simonei Biles.

Noi i-am învățat pe alții canotaj și i-am mai învățat și alte sporturi. Chiar am avut sportivi și antrenori de mare valoare.

Ok, întrebarea de 1000 de puncte – dacă am avut de ce nu mai avem?

Răspunsul este mai complicat. Probabil că în ansamblu îl intuiești – pentru că la un moment dat nu am mai putut să ținem pasul. Pe măsură ce sportul s-a profesionalizat, pe măsură ce sportul a devenit fabrică de bani nu numai de medalii, pe măsură ce talentul nativ a devenit un procent din ce în ce mai mic în rețeta succesului, România nu a mai putut ține pasul cu marile puteri.

Și vezi, asta e problema cu filmele lui Sergiu Nicolaescu. Ni s-a indus ideea că noi putem orice, că o mână de români talentați poate bate ditamai Imperiul Otoman. Ei nu-i chiar așa.

Și peste toate ne-am procopsit cu Gigi Becali. Nu vreau să îi arunc lui în spate toate nerealizările din sportul românesc, dar în opinia mea ne-a făcut un mare rău.

Cum?

Uite așa. Pentru că de mai bine de 10 ani nu mai scăpăm de Gigi Becali. A fost o perioadă în care sportul din România a însemnat numai Gigi Becali. Oricând ai fi deschis televizorul, pe oricare canal de sport din România te-ai fi uitat dădeai peste Gigi Becali. Acum nah, trebuie să recunosc, este un personaj super carismatic. Dar l-a umbra acestui personaj nu s-a mai putut dezvolta nimic. Păi degeaba mai câștiga cineva o medalie pentru că nu era băgat în seamă de nimeni. La noi, de dimineață până seara, se vorbea numai și numai despre Gigi Becali. Norocul nostru e că l-au băgat la pușcărie că altfel nu scăpam de el. Și din păcate, în afară de carismă Gigi Becali nu ne-a oferit decât discursuri triumfaliste și deșănțate. Da, din când în când echipa patronată de el a mai obținut și rezultate, dar cu totul și cu totul întâmplător – la ”ce-o da Domnul Dumnezeu” cum însuși el spune tot timpul. Păi nene, sportul a devenit o știință, se face cu metodă și mai ales cu bani. Dumnezeu n-are nicio legătură cu asta.

Și uite că inevitabil am ajuns la bani. Și pe bună dreptate. Pentru că talentul nu mai e suficient. Nici măcar munca. E nevoie de bani. Cu antrenamentele s-a ajuns la maxim în toate sporturile. Acum diferența o face calitatea antrenamentelor, dar mai ales condițiile de recuperare.

Vezi, în România s-a înrădăcinat percepția că nu sunt bani în sport și că avem nevoie de salvatori gen Gigi Becali, că putem spera doar ca el să se scoale dimineața în toane bune și să mai arunce câteva milioane în sport, așa din milostenie creștină. Total fals. Gigi Becali nu a dat bani la Steaua ci a luat. Și pe lângă banii pe care i-a băgat efectiv în buzunar a risipit sume imense de bani din propria prostie / neștiință și a stilului heirupist de a face lucrurile. Gândește-te un pic la rece. Se spune că Steaua are vreo 6 milioane de suporteri în toată lumea. Dacă Steaua ar fi avut parte de un manager profesionist și nu de un exaltat care se pretinde războinicul luminii, Steaua ar fi fost echipă cu un buget de peste 100 milioane de euro pe an… fă socoteala – dacă acești 6 milioane de suporteri ar fi fost convinși să dea câte 2 euro pe lună (chiar dacă oamenii sunt săraci, 2 euro e mai puțin decât abonamentul de telefon, mai puțin decât un pachet de țigări), la sfârșitul fiecărui an Steaua ar fi avut 120 de milioane în conturi numai de la suporteri (și la asta s-ar mai fi adăugat venituri din drepturi TV, din sponsorizări și / sau vânzări de jucători). PĂI??? Cine e de vină că o echipă care are 6 milioane de fani joacă cu stadionul gol?

Cu un buget de 100 de milioane, gestionați corect, o echipă de fotbal poate juca an de an în primăvara Champions League sau cu puțin noroc poate să câștige Europa League (și astfel să-și mai rotunjească veniturile cu încă alte câteva zeci de milioane). În loc de asta Steaua abia se târâie. Și ca să fie treaba clară, în ultimii ani s-a ales praful și de siglă și de culori și de tradiție și de palmares și de tot.

Cu fotbalul am rezolvat-o. Cum rămâne cu celelalte sporturi? Toată lumea își îndreaptă privirea către Guvern, toată lumea așteaptă să dea statul bani.

Măh, în primul rând statul nu dă bani pentru că n-are. S-a furat atât de mult de către politicieni încât n-au mai rămas bani pentru sport.

Dar știi ce? S-ar mai găsi bani. Statul ar putea să dea mai mulți bani pentru sport. Cu o condiție. Să ne intereseze. Să te intereseze pe tine, pe mine și pe ceilalți români. Păi da, vorbim aici despre politicieni. Politicienii ar face orice pentru a fi aleși. Dacă ei ar crede că pe noi, pe români, ne interesează cu adevărat sportul ar face bugetul în așa fel încât să ajungă mai mulți bani în sport. Dacă politicienii consideră că pe noi, pe români, ne interesează mai mult biserica… uite că direcționează banii către biserică. E simplu, nu?

Și dacă marile companii ar crede că pe noi, pe români, ne interesează cu adevărat sportul ar veni și ele cu bani, prin sponsorizări și bugete de CSR (corporate social responsability). Adică bani privați peste banii pe care îi poate aloca statul.

Ce-ar însemna să te intereseze? E destul de simplu

Întâi ar însemna să-ți iasă din cap că noi îi batem mereu pe turci. Nu suntem buricul pământului. Suntem cum suntem, oameni normali într-o țară normală, dar o țară relativ mică. Eu nu sunt mândru că sunt român, dar nici nu-mi înjur țara. Încerc să îmi văd de treaba mea, prin ceea ce fac să mă ajut pe mine și prin asta să ajut și la dezvoltarea României, încerc să mă port civilizat și când am de-a face cu români și când am de-a face cu străini… nah, lucruri din astea simple și mărunte. Dar dacă le multiplicăm cu 20 de milioane se poate simți o schimbare.

Dacă ăștia 20 de milioane câți suntem ne-am susține sportivii atât la victorii, dar mai ales atunci când sportivilor le e greu (că nah, atunci au nevoie de susținere nu după ce au câștigat) atunci sunt convins că am avea și rezultate mai bune în sport.

Ce ar însemna susținere? Din nou, nimic complicat

Alege un sportiv (sau mai mulți că nu e interzis), alege un club care îți place. Du-te la meciuri, cumpără un tricou, uite-te măcar la televizor la meciuri, iar dacă meciurile sunt plictisitoare, dacă n-ai așa de mult timp, dă măcar un like pe facebook, dă un share, scrie un mesaj de încurajare. Nu zice nimeni să stai toată ziua să te uiți la sport, dar totuși, mi se pare că poți mai mult. Politicienii și maneliștii au milioane de like-uri pe facebook, iar campionii olimpici nu trec de câteva mii. Există milioane de postări cu înjurături pe forumuri (de multe ori se înjură chiar cei care postează între ei) și atât de puține mesaje de încurajare pentru sportivi. Vezi? Nu se poate spune că oamenii nu au timp de stat pe forumuri și rețele de socializare. Doar că nu-și manifestă susținerea și interesul pentru sport.

Citește și tu povestea marilor campioni, spune-o și prietenilor tăi, iar dacă ai copii spune-o mai ales copiilor tăi. Cineva care a fost cel mai bun în lume, cineva care a câștigat un campionat mondial sau o medalie olimpică de aur ar trebui să fie un exemplu bun pentru copii, mult mai bun decât Gigi Becali.

Dacă nu faci sport apucă-te. Nu zice nimeni să faci sport de performanță. Fă-o pentru tine, pentru sănătatea ta. Și să știi că e distractiv să faci sport și îți induce o stare de bine. Să faci sport de plăcere nu necesită bani. Cel puțin nu la început. După aia vezi tu. Știi cum se spune – pofta vine mâncând. Când plăcerea crește o să fii dispus să și plătești pentru a o obține – adică să-ți cumperi echipamente mai scumpe, să plătești abonament la un teren de sport etc. Din banii tăi se va hrăni indirect și sportul de performanță pentru că dacă va exista cerere vor apărea și baze sportive performante, dacă va exista interes atunci și producătorii de echipament sportiv vor dori să bage bani în sponsorizări.

Și normal, dacă ai copii du-ți și copiii să facă sport. Cine știe? Poate ai un copil talentat. Poate ar putea ajunge un mare campion. Dar dacă nu-l duci la sport nu o să știi niciodată asta.

Spuneam la început că de vină pentru decăderea sportului românesc sunt Sergiu Nicolaescu și Gigi Becali? Am glumit. Poate au și ei partea lor de vină, dar de fapt suntem toți vinovați. Pentru că avem mentalitatea pe care o avem și pentru că a ajuns să nu ne mai pese de nimic.