Casca este cea mai importantă componentă a echipamentului de protecție (inutil să îți mai spun de ce) așa că alegerea căștii potrivite este foarte importantă.
Scopul principal al căștii de motocicletă este, fără îndoială, protejarea capului în cazul unui accident. Dar multă lume scapă din vedere și un alt aspect, în opinia mea la fel de important – confortul. Dacă atunci când e nevoie casca nu te protejează… game over. Dar accidentele se întâmplă foarte rar, eu îți doresc să nu ai parte niciodată de unul ci să te bucuri de călătorii lungi și frumoase. Și n-ai putea să te bucuri pe deplin dacă n-ai avea pe cap o cască confortabilă, nu?
Safety first
Protecția oferită de casca moto ar putea fi clasificată în câteva categorii:
- Protecție la impact – este cea mai importantă. În cazul unui șoc puternic casca trebuie să reziste. Dacă nu rezistă și se sparge atunci se va sparge și capul. Din fericire, căștile bune rezistă unui impact foarte mare. Poți să dai cu un baros în ele și tot nu se sparg. Dar acest lucru nu este de ajuns. O cască bună trebuie să protejeze exteriorul, dar mai ales interiorul – creierul. Și aici e problema cea mai mare. Probabil îți mai amintești de la anatomie. Creierul este ceva gelatinos care plutește în interiorul cutiei craniene. La un impact puternic există riscul să se zdrobească pur și simplu în interiorul cutiei craniene. Ca o paranteză, să știi că același risc există și în cazul unui accident de mașină. Aparent mașina oferă mai multă protecție, dar dacă creierul se face praf înăuntru tot degeaba. Căștile moto au două straturi
- stratul exterior, foarte solid, foarte rezistent, preia șocul inițial și protejează craniul.
- stratul interior – format din materiale deformante (spumă de polistiren, bureți) are rolul de a absorbi și disipa energia de impact, tocmai pentru a evita leziunile creierului
- Protecție la abraziune – în general, atunci când cazi nu rămâi lipit de asfalt (ar fi cam grav să rămâi lipit afiș) ci aluneci în continuare în virtutea inerției. Poți să aluneci și câteva zeci de metri, iar după cum știi asfaltul este foarte abraziv. Aici are din nou un rol important stratul exterior al căștii. Casca trebuie să reziste că altfel vei avea nevoie de multe operații estetice ca să mai semeni din nou cu poza din buletin. Din fericire căștile bune oferă acest tip de protecție și rezistă foarte bine la abraziune.
- Protecție la penetrare (împușcare) – lovituri de mici dimensiuni, dar care au o viteză de impact foarte mare (pietricele, mici bucăți metalice etc). Pe șosea existența unor astfel de obiecte este inerentă și câteodată ele sunt aruncate în aer de cauciucurile mașinilor, iar unele pot ateriza în capul tău.
- Protecție termică – casca nu conține materiale izolatoare termic, dar nici nu trebuie să se topească în cazul abraziunii sau dacă te trezești cu capul lipit de motorul sau țeava de eșapament a motocicletei.
Tocmai pentru că nu e de joacă cu accidentele, s-au fixat niște standarde de siguranță – cerințe minime pentru ca o cască moto să fie omologată.
- AS 1698 (Australia)
- NBR 7471 (Brazilia)
- CSA CAN3-D230-M85 (Canada)
- JIS T8133 (Japonia)
- NZ 5430 (Noua Zeelandă)
- IS 4151 (India)
- ECE 22.05 (Europa)
- DOT FMVSS 218 (USA)
- Snell M 2005 (fundaţie particulară)
Se pare că standardul european ECE este mai sever decât cel american, iar cele mai dure teste le impune Snell. Nu o să intru în detalii despre aceste teste. Dacă doreşti să afli informaţii suplimentare poţi accesa site-ul Snell.
După părerea mea, o cască ce corespunde standardelor DOT sau ECE oferă suficientă protecţie în cazul unor accidente ce se pot întâmpla în lumea reală. Standardul Snell pare un pic prea dur. Majoritatea căştilor produse în prezent de către firmele cunoscute corespund şi standardului Snell dar există şi destule căşti (unele căşti mai ieftine – sub 100 euro) care îndeplinesc cerinţele standardului ECE dar nu îndeplinesc cerinţele standardului Snell. Am spus că standardul Snell pare prea dur deoarece, din statistici s-a dovedit că, dacă un accident a fost atât de grav încât a dus la spargerea unei căşti certificată ECE sau DOT atunci şi restul corpului ar suferi leziuni letale. Sună cinic dar asta e – dacă mori nu prea mai contează foarte mult din ce cauză s-a întâmplat (leziuni craniene sau leziuni ale organelor interne).
În general, standardul de siguranţă în conformitate cu care a fost certificată casca este imprimat pe cască în partea din spate jos.
Când cumperi o cască verifică dacă există eticheta de certificare. Să nu cumperi niciodată o chinezărie ieftină. E ca și când ai merge fără cască. La primul impact se va sparge ca un ou și nu te va proteja deloc.
Căştile de top sunt certificate cam după toate standardele posibile. Totuşi, pe etichetă poate apărea doar un singur standard în funcţie de piaţa pe care se comercializează. De obicei în România se comercializează căști importate din UE sau USA, deci vei găsi standardele ECE sau DOT, iar dacă respectiva cască este certificată și Snell va fi și el imprimat pe etichetă.
Ok, poate te întrebi de ce este atât de mare diferență între prețul diferitelor căști dacă toate sunt certificate după standardele de siguranță.
Diferența principală de preț este dată de materialul din care este făcut stratul exterior al căștii. Coaja exterioară este constituită dintr-o ţesătură de tip fibră de sticlă, fibră de carbon, kevlar (sau un mix de astfel de materiale) în cazul căştilor high-end (ce au preţuri de peste 400 euro) sau pur şi simplu din policarbonat (plastic) turnat în cazul căştilor low-end (căşti de sub 100 euro).
În principiu ambele soluţii constructive oferă cam acelaşi grad de protecţie la abraziune. Producătorii susţin că cele construite din ţesături de fibre au o putere mai mare de absorbţie a şocurilor de impact deoarece şi stratul exterior se deformează în mod controlat şi disipează pe o zonă mult mai largă energia iniţială de impact.
Și coaja interioară fiecare producător are propria rețetă, dar aici lucrurile sunt un pic mai simple – toată lumea folosește bureți și spumă.
Ar mai fi de spus un singur lucru pe tema asta. Multe căști moderne au tot felul guri de ventilație sau aripioare cu rol aerodinamic. Acestea sunt proiectate în așa fel încât să se desprindă repede în cazul unui accident astfel încât casca să favorizeze alunecarea. De aceea învelișul exterior este relativ lucios. Capul trebuie să alunece cel puțin la fel de bine ca restul corpului pentru a preveni leziunile din zona gâtului.
Înainte de a prezenta principalele tipuri de căşti, uită-te te rog cu mare atenţie la ilustraţia de mai jos:
S-au făcut statistici cu zonele căștii cele mai lovite în caz de accident. După cum se observă, zona bărbiei este cel mai vulnerabilă în timp ce creștetul capului este cel mai puțin probabil de a fi lovit.
Eu zic că ar trebui să ții cont de această statistică atunci când îți vei alege casca moto.
Principalele tipuri de căști de motocicletă:
Cască integrală (full face) – „înfăşoară” complet capul, oferind cea mai bună protecţie atât în călătorie cât şi în caz de accident. De obicei aceste căşti au vizor integrat, care se deschide şi poate fi uşor demontat (pentru curăţare sau înlocuire) fără a fi nevoie de unelte ajutătoare.
Recomand cu tărie ca prima cască pe care o cumperi să fie una de tip integral.
Cască modulară (flip up) – este un compromis între casca integrală şi casca ¾ Fiind un compromis, nu va oferi nici protecţie deplină cum oferă casca integrală dar nici confortul unei căşti deschise.
De ce nu oferă suficientă protecţie? Dacă ai făcut accident și te rostogolești o să dai cu capul de mai multe ori de asfalt până o să te oprești. Mecanismul care susţine modulul bărbiei se poate deteriora la primul impact (care este şi cel mai puternic) astfel încât la următoarele casca să nu mai ofere protecţie în zona bărbiei. Sau întâmplat cazuri din astea, foarte rar ce-i drept. Un alt minus al căștii modulare este izolarea fonică. Multe modele nu sunt suficient de etanșe și la viteze mari șuieră vântul prin ele. Totuşi, în mod indiscutabil, oferă o mult mai bună protecţie decât o cască ¾ Poate este cel mai bun compromis pentru mersul urban și excursii ocazionale în afara orașului.
Cască ¾ (jet sau open face) – acest tip de cască era foarte populară în anii ’70. Pe atunci căştile integrale erau foarte grele şi foarte voluminoase. Prin comparaţie, căştile de tip jet erau o alegere foarte comodă. În prezent nu mai este cazul iar o cască jet nu este alegerea cea mai înţeleaptă. Aceste căşti lasă toată faţa şi bărbia expuse, atât faţă de obiectele zburătoare (pietricele, insecte) cât şi faţă de pavaj în cazul accidentelor.
Totuşi, în prezent există multe căşti de tip jet care au vizieră incorporată, iar pentru cele fără vizieră se poate adăuga o pereche de ochelari de protecţie. De fapt nu „se poate” ci „trebuie”. Ochii trebuie protejaţi în timpul mersului pe motocicletă.
Casca J1 de la Schuberth are o bară care protejează şi bărbia. Să știi că o vizită la dentist este destul de scumpă.
Dacă ar fi să aleg o cască de tip open face atunci aş căuta ceva care să ofere protecţie atât pentru faţă cât şi pentru bărbie.
Cască ½ (brain cup) – oferă o protecţie minimă, atât pentru confortul călătoriei cât şi pentru loviturile în caz de accident.
Acest tip de cască oferă, dintre toate tipurile de căşti omologate, senzaţia cea mai intensă de libertate. Cei mai mulţi clienţi pentru acest tip de căşti sunt deţinătorii de cruisere (chopperistii) care vor să îşi creeze imaginea de „băieţi răi” şi de duri.
Dacă ţii la viaţa ta mai bine evită acest tip de cască. Căștilor de tip brain cup li se mai spune și ”no brain” din motive bine întemeiate. Singura ocazie în care aş purta aşa ceva ar fi la o paradă moto, unde se merge frumos în coloană la viteze foarte mici (deci o cască închisă nu s-ar putea ventila) iar pericolul de accident este foarte aproape de zero.
Cască de motocros – dacă celelalte tipuri de căşti prezentate mai sus sunt destinate mersului stradal (on-road), acestea sunt căşti speciale pentru mersul pe teren accidentat (off-road). Au un design special cu un cozoroc ce protejează împotriva noroiului , o protecţie sporită în zona bărbiei (pe teren off-road căzăturile sunt destul de frecvente dar, în principiu, mai puţin „contondente” ca cele pe asfalt) şi de obicei nu au vizor integrat ci se poartă împreună cu ochelari speciali.
Designul special face ca aceste căşti să nu fie foarte bune din punct de vedere aerodinamic astfel că nu sunt recomandate pentru călătoriile lungi pe şosea.
Confort
După cum spuneam la început, confortul oferit de o cască este un criteriu cel puţin la fel de important ca şi gradul de protecţie la impact.
Există câţiva factori ce pot fi luaţi în considerare. Aş analiza aceşti factori în două situaţii complet diferite: conducerea motocicletei în mediul urban aglomerat (cu presupunerea că aici te deplasezi cu viteză relativ redusă, sunt multe opriri şi staţionări datorită semafoarelor şi traficului aglomerat), conducerea motocicletei în afara oraşului – şosea naţională, autostradă (cu presupunerea că aici te deplasezi cu viteză relativ mare şi opririle sunt foarte rare)
- Cât de uşoară este casca şi cât de puţin incomodează purtarea ei. Căştile mai scumpe (cele din ţesături de fibre) sunt în general mai uşoare. Este evident că o cască este cu atât mai comodă cu cât este mai uşoară şi cu cât este mai aerisită.
- Nivelul de zgomot. O cască este cu atât mai bună cu cât este mai silenţioasă. Izolarea fonică înseamnă şi atenuarea zgomotelor din mediul ambiant, ceea ce poate fi un dezavantaj în orientarea din mediul urban (poţi auzi spre exemplu o maşină care tocmai urmează să te depăşească, chiar în momentul în care te pregăteşti să ocoleşti o denivelare). În schimb, la drumuri lungi, o cască silenţioasă îşi merită toţi banii. La drum lung zgomotul este deranjant. Un nivel mare de zgomot poate conduce, cu timpul, la deteriorarea permanentă a auzului. De aceea mulţi motociclişti poartă suplimentar dopuri speciale pentru urechi.
- Aerodinamica. La viteze mici factorul aerodinamic este total neglijabil. În schimb, la viteze mari (de peste 120 km/h) o cască prost concepută din punct de vedere aerodinamică face să „fâlfâie” tot capul ceea ce înseamnă că nici vederea nu mai este la fel de clară.
- Ventilaţia. La drum întins nu îţi doreşti să intre prea mult curent de aer prin cască, de aceea o cască cu cât este mai ermetică cu atât mai bine. În oraş în schimb, mai ales în zilele foarte călduroase, o cască foarte bine ventilată oferă un confort sporit. Totuşi, nici cea mai bine ventilată cască nu poate face nimic atunci când eşti blocat în trafic. Ca să se ventileze este nevoie să te mişti nu să stai pe loc.
- Accesorii. Multe căști au ochelari de soare incorporați, ceea ce e un beneficiu clar într-o călătorie lungă atunci când soarele se joacă printre nori sau drumul alternează printre zone deschise și zone împădurite. Alte căști au sistem de tip telecom incorporat (pentru a putea comunica cu pasagerul). Dacă mergi des cu pasager atunci merită să ai așa ceva pe cască (fie că e incorporat din fabrică fie că îl atașezi ulterior)
Culoarea
Unul din refrenele cel mai des auzite în cazul accidentelor este „nu l-am văzut”. Din păcate motocicliștii trebuie să se obișnuiască cu ideea că sunt invizibili în trafic. Explicația este dată de Orbirea perceptuală (îți recomand să citești articolul, e foarte interesant)
Motocicliștii ar trebui să-i ajute pe șoferi să-i depisteze mai repede în trafic. De aceea sunt recomandate culorile foarte vii şi fluorescente (portocaliu, verde crud, galben). Căştile cu grafică încărcată atrag imediat privirile când sunt expuse în raftul magazinului dar la o distanţă de peste 50 de metri aceea grafică atrăgătoare devine doar un amestec neclar de culori iar la peste 100 de metri acest amestec se transformă într-un cenuşiu ce începe să se confunde cu culoarea pavajului. Pe timpul zilei o cască de culoare roşie este foarte vizibilă dar, odată cu lăsarea întunericului, culoarea dispare iar singurele căşti care rămân vizibile sunt cele de culoare albă şi cele fluorescente.
Alegerea căştii
În primul rând ar trebui să verifici dacă respectiva cască este certificată DOT şi ECE. Dacă eşti la prima cască, cea mai bună şi cea mai sigură alegere este o cască integrală produsă de una din firmele cele mai populare.
Pentru că a venit vorba de producători – Ani de-a rândul Arai şi Shoei au fost considerate mărcile cele mai bune iar ceilalţi competitori veneau cu mult în spatele lor. În momentul de faţă, datorită tehnologiei, aceste diferenţe s-au estompat dar totuşi există. În continuare Arai şi Shoei sunt considerate mărcile cele mai bune. O altă marcă bună este Suomy iar în ultimul timp Schuberth se bate pentru o poziţie de top. HJC este cea mai bine vândută marcă în USA în timp ce în Europa italienii au câteva mărci populare precum Nolan, AGV sau Caberg. După cum spuneam, diferenţele nu sunt foarte mari între producători în ceea ce priveşte siguranţă însă, după părerea mea, diferenţele apar în ceea ce priveşte confortul. E vorba în primul rând de factorul aerodinamic (firmele consacrate având o mult mai mare experienţă în domeniu şi resurse mult mai mari pentru cercetări viitoare), de calitatea materialelor folosite şi de calitatea finisajelor.
Mai important însă decât alegerea unui anume brand este alegerea unei căşti care să ofere caracteristicile care ţi se potrivesc cel mai bine.
Cea mai bună cască este aceea care ţi se potriveşte cel mai bine pe cap. Acest lucru este uşor de testat într-un magazin, prin probarea mai multor căşti, însă este mult mai greu de descris. O cască potrivită trebuie să fie strânsă dar nu atât de strâmtă încât să jeneze. Mărci diferite şi modele diferite de cască au forme diferite (se vorbeşte spre exemplu de cap de tip Arai – mai rotund sau de cap de tip Shoei – mai oval), de aceea este bine să probezi mai multe căşti înainte să te decizi care ţi se potriveşte cel mai bine. O cască care se potriveşte bine trebuie să fie suficient de strâmtă încât să nu joace pe cap dacă faci mişcări mai bruşte (ca şi când ai spune un „da” sau un „nu” energic sau ai încerca să îţi atingi umerii cu urechile mişcând capul). O cască care se potriveşte bine trebuie să fie suficient de lejeră încât să nu apară „puncte fierbinţi”, adică puncte de presiune care să jeneze prea mult. Când probezi o cască nouă, încearcă să o ţii pe cap în jur de 10 minute, timp suficient pentru a-ţi da seama de toate posibilele puncte fierbinţi.
Dacă ai avea de ales între o cască un pic prea strâmta şi o cască un pic prea largă alege-o întotdeauna pe cea care e mai strâmtă. Orice cască începe să se mai lase după ce a fost purtată câteva săptămâni. Unele modele au bureţi interiori detaşabili, existând posibilitatea de a fi înlocuiţi cu alţii mai mari sau mai mici în funcţie de conformaţia capului.
Cumpărarea unei căşti
Niciodată să nu cumperi o cască second-hand. Căştile sunt mărfuri perisabile iar o cască veche de 2 ani oferă mai puţină protecţie decât o cască nouă. Materialele din care sunt construite căştile se degradează cu timpul, chiar dacă au stat pe raft sau dacă au fost folosite. Asta înseamnă şi că ar trebui să îţi planifici cumpărarea unei căşti o dată la 5 ani (cel puțin așa recomandă producătorii).
Foarte important: dacă ai avut un accident şi ai lovit casca ar trebui să o schimbi imediat. Chiar dacă la suprafaţă pare intactă, este foarte probabil să i se fi afectat structura de rezistenţă. Cel mai bine ar fi să o tai şi să o arunci la gunoi sau să o transformi într-o sculptură modernă (sau ghiveci de flori). Dacă nu ţi se pare efortul prea mare, ai putea să o pui la pachet şi să o trimiţi producătorului pentru examinare. Companiile mari fac studii intense privind comportamentul căştilor la impact şi în felul acesta i-ai putea ajuta să proiecteze modele mai sigure în viitor.
Dacă îţi permiţi, cumpără casca din magazinul de unde te-ai dus să probezi. Este adevărat că magazinele on-line oferă preţuri mai bune dar ar fi fairplay să cumperi din magazinul care te-a lăsat să probezi timp de vre-o 2 ore câteva duzini de căşti. Dezavantajul magazinelor on-line este că, în cazul în care casca cumpărată nu ţi se potriveşte perfect, timpul pentru înlocuirea ei poate să dureze săptămâni întregi, ca să nu mai punem la socoteală costuri suplimentare legate de transport . Dacă îţi permiţi să dai câteva zeci de euro în plus şi să ajuţi astfel magazinul local să supravieţuiască, atunci ar fi un gest foarte frumos să faci acest lucru. Dacă magazinul dispare, când o să vrei să probezi următoarea cască nu o să mai ai unde.
În loc de concluzii
Dacă eşti la prima cască alege întotdeauna o cască integrală. Dacă îţi permiţi o cască mai scumpă, cumpără-ţi o cască mai scumpă pentru că îţi va oferi un plus de confort. Dacă nu îţi permiţi o cască foarte scumpă încearcă să găseşti un compromis bun între calitate şi preţ (având în vedere în primul rând confortul deoarece diferenţele în ceea ce priveşte siguranţa sunt destul de mici). Reamintesc, nu cumpăra sub nici o formă o cască ce nu are cel puţin certificare DOT sau ECE.
Dacă plănuieşti să mergi mai mult în oraş atunci ar trebui să te gândeşti mai întâi la o cască de tip modular sau una de tip open face cum este J1 Schuberth (cu protecţie pentru bărbie). Totuşi, înainte de a cumpăra o cască modulară examinează cu mare atenţie mecanismul de închidere. Dacă ţi se pare că este fragil sau ai cea mai mică suspiciune, mai bine renunţă şi cumpără o cască integrală. Dacă faci frecvent drumuri în afara oraşului pe distanţe lungi (de altfel aceste drumuri oferă cea mai mare plăcere ca motociclist), casca integrală este indiscutabil cea mai bună alegere. Evită căştile de tip brain-cup. Cei care poartă aşa ceva nu sunt „macho man” ci mai degrabă inconştienţi.
Înainte de a cumpăra o cască încearcă să cauţi pe Internet câteva reviewuri. Citeşte cu atenţie părerile pro şi contra şi încearcă să îţi dai seama ce ţi se potriveşte cel mai bine. Cască perfectă nu există iar criteriul preţului cel mai mare nu este întotdeauna un criteriu valid.
Nu cumpăra niciodată un model fără sa o fi probat în prealabil ca să îţi dai seama cum stă pe cap. Nu cumpăra niciodată o cască second-hand. Chiar nu merită să rişti pentru o diferenţă de bani atât de mică.
Foarte util articolul mai ales pentru incepatori . Cu multumiri .
Apreciez modul detaliat și echilibrat în care a fost scris articolul. Fiind la început de drum, ca să zic asa, vreau sa fiu cât mai bine informat, iar acest articol m-a ajutat foarte mult. Mulțumesc!
Va multumesc pentru prezentare, m-a ajutat mult!
Foarte util și detaliat articolul, mai ales pentru începători. Bine detaliat și argumentat. Mulțumesc!
Un articol bine documentat si foarte detaliat. Multumim !
Buna ziua ,poate mă ajutați și pe mine la o dilema.am cumpărat o casca și are o eticheta in interior care arata omologare p/j. Oare îi valabilă daca nu este scris pe exteriorul căști că la majoritatea căștilor de pe piață.
Din pacate pentru mine, am gasit acest articol prea tarziu. Sunt posesor de trotineta electrica. Daca stiam aceste detalii, nu-mi cumparam casca full face no name la mana a doua. Casca e din categoria de pret sub 100 lei. Nu scrie nimic pe ea nici pe exterior, nici pe interior. Am o mare problema si anume, casca e prea mare, se misca liber cand misc capul si senzatia este ca am contact doar pe crestetul capului. Nu stiu daca pot sa o micsorez pe interior cu bureti sau in alt fel. Ma poate sfatui cineva cum sa procedez?