Ți-au zis ai tăi când erai copil că nu e frumos să minți? Și mie mi-au spus. Dar cu timpul am descoperit că minciunile îmi pot aduce și avantaje. Vorba aceea – nu-i frumos, dar e sănătos.
Bine, nu ar trebui să mințim tot timpul. Relațiile între oameni se bazează pe încredere și ce încredere ar putea avea cineva într-un mincinos. Dar uneori mințim. Alteori ne lăsăm mințiți, chiar preferăm să ni se spună o minciună în loc de adevăr. Însă sunt prea multe minciuni în jurul nostru. Un om aude într-o zi între 10 și 200 de minciuni. Cele mai multe sunt minciuni nevinovate, dar unele ne-ar putea afecta foarte tare. Ne-am dori să avem un fel de aparat magic care să depisteze dacă cei cu care vorbim spun adevărul sau nu.
Un aparat chiar există. Și se numește… detector de minciuni. S-a constatat că atunci când mințim au loc unele schimbări fiziologice, depunem mai mult efort decât atunci când spunem adevărul, comportamentul nostru se schimbă. Se pare că e inevitabil. Dar în atâtea mii de ani în care am avut timp să exersăm minciuna am învățat și cum să o camuflăm ca să nu fie detectată cu ochiul liber. Aparatul se bazează tocmai pe detectarea micilor schimbări fiziologice, dar nici el nu e infailibil (există oameni care au păcălit detectorul de minciuni) și nici n-ar fi posibil să-l folosim mereu. Există și alte metode de a depista minciunile și specialiștii au descoperit cum să le folosească.
Interesant e că un om obișnuit, conform studiilor, reușește să detecteze cam 49% din minciuni. Foarte puțin, nu? Dacă ar da cu banul ar avea șanse 50-50. Atunci cum se descurcă specialiștii (polițiști, agenți FBI, psihologi) în detectarea minciunilor?
Iată câteva sfaturi de la ei:
Întâi și întâi stabilește un raport cu persoana din fața ta. O persoană care se simte confortabil pe plan emoțional se deschide mai mult, deci e mai ușor de citit. Și încearcă să asculți mai mult decât să vorbești. De multe ori suntem preocupați doar de ceea ce spunem și auzim doar ce ne convine să auzim, iar restul aproape că-l ignorăm. Un mincinos va face exact acest lucru – va asculta ce spui, își va construi minciunile plecând de la afirmațiile tale și îți va spune ceea ce vrei să auzi în loc să îți spună ce este adevărat.
Fii atent la complimente. Tuturor ne place să primim complimente și să facem complimente (unele sunt un pic mincinoase, dar intră în categoria minciunelelor inofensive). Însă, când cineva exagerează, ar trebui să fii atent. Dacă încearcă prea tare să-ți câștige bunăvoința probabil că vrea să profite de tine într-un fel sau altul.
Depistează inconsistențele. Dacă ceva nu are nicio logică, dacă este în contradicție cu ce se întâmplă în mod normal atunci există mari șanse să fie o invenție (o minciună).
Întreabă ceva neașteptat. În general, cei care intenționează să mintă își construiesc un întreg lanț de argumente și se pregătesc în prealabil cu răspunsuri care par logice. Dar e greu să inventeze pe loc un răspuns la o întrebare la care nu se așteptau. De fapt nu e greu să dea un răspuns ci să dea un răspuns consistent cu restul discursului. De exemplu, când persoana din fața ta încearcă să-ți prezinte fapte (o descriere a ce s-a întâmplat) întreabă-l despre sentimente (cum s-a simțit când s-a întâmplat).
Lasă-l pe cel din fața ta să-și spună povestea (cu care probabil a venit pregătit dinainte) și pe urmă roagă-l să deruleze povestea invers, de la sfârșit la început. Dacă spune adevărul nu va fi o problemă, dar dacă a mințit va avea dificultăți să lege raționamentul în sens invers. Ai încercat vreodată să mergi cu spatele? E mai greu, nu? Încearcă să urci sau să cobori niște trepte cu spatele. O să vezi că este de zece ori mai greu. O poveste reală este la fel de dificil de spus invers ca și mersul cu spatele, iar o poveste falsă este la fel de dificil de spus invers ca urcarea treptelor cu spatele.
Fii foarte atent la felul în care comunică cel cu care stai de vorbă.
Un mincinos folosește mai puțin persoana I și mult mai mult persoana a III a. Într-un fel, conștient sau nu, încearcă să se disocieze de minciuna pe care o spune și în schimb încearcă să atragă atenția asupra altor persoane. Mincinoșii tind să folosească un limbaj negativ, pentru că la nivel inconștient se simt un pic vinovați pentru ceea ce spun. În general mincinoșii încearcă să ofere explicații simple pentru că o minciună prea complicată este greu de ticluit și cu cât va conține mai multe amănunte cu atât mai mare va fi riscul să fie deconspirată. Deși mincinoșii vor să păstreze lucrurile simple, ei vor încerca să folosească fraze foarte lungi și întortocheate, amestecând frânturi de adevăr / fapte reale cu multe alte cuvinte inutile pentru a camufla minciuna. Mincinoșii tind să repete de mai multe ori același lucru. Prin repetiție ei încearcă să te convingă
Fii atent la gesturi și la limbajul corpului. Există și aici semne. O să ți le spun pe cele mai importante, pentru că e bine să știi după ce să te uiți, dar te sfătuiesc să nu te grăbești să judeci oamenii doar după semnele exterioare pentru că s-ar putea să te înșeli. Deși există cărți sau articole care susțin că te pot învăța cum să depistezi minciunile doar pe baza limbajului corporal, să știi că nu spun adevărul. Pinochio e doar o poveste. În realitate oamenilor nu le crește nasul ca să vezi tu că mint.
Hai să-ți explic de ce. Oamenii se comportă diferit și oricât ne-am strădui nu îi putem pune în doar două categorii – mincinoși și cei ce spun adevărul. Este adevărat, unele semne apar mai frecvent atunci când o persoană minte, dar nu s-a putut demonstra (și s-au făcut numeroase studii pe tema asta) o regulă infailibilă. În principiu cineva care minte arată semne exterioare de stres și de vinovăție (nu neapărat vinovăție față de conținutul minciunii, dar și de actul în sine de a minți) . Comportamentul unui mincinos poate depinde de tipul minciunii de cât de mult timp a avut să pregătească minciuna, de gradul său de încredere în sine, de experiența sa de relaționare cu oamenii etc. La fel de stresată este și o persoană care este bănuită pe nedrept deși spune adevărul, poate chiar mai stresată. Unii oameni se uită în ochii tăi tocmai când se pregătesc să spună o minciună, încercând astfel să fie mai convingători, alții, poate mai timizi, evită privirea celor cu care vorbesc chiar și când sunt foarte sinceri.
Să dau și un exemplu ca să se înțeleagă mai bine ce am vrut să spun. Cineva fură o mașină și face accident cu ea. Proprietarul mașinii raportează furtul la poliție. Polițiștii au întâlnit multe cazuri în care proprietarul a făcut chiar el accident, a fugit de la locul faptei și pe urmă a raportat furtul mașinii în speranța că va scăpa basma curată. Așa că proprietarul este el însuși suspect și este interogat. Când anchetatorul îl întreabă unde a fost în timpul producerii accidentului proprietarul se panichează foarte tare și arată toate semnele de stres, teamă și vinovăție. Asta pentru că își petrecuse timpul cu amanta. El este nevinovat de producerea accidentului, dar îi este teamă că se va descoperi relația sa extraconjugală și în același timp îl încearcă și un sentiment de vinovăție (că și-a înșelat soția). Dacă anchetatorii s-ar grăbi să tragă concluzii doar pe baza comportamentului suspectului atunci săracul om ar intra la pușcărie deși nu are nicio vină (mă rog, poate nu e moral să își înșele soția, dar nici crimă nu e).
Și acum lista de gesturi și microexpresii:
· Buze strânse – este o expresie de negație – ceva negativ urmează să se întâmple.
· Gesturi de ventilație – de ex. : își face vânt cu mâna, trage de gulerul cămășii sau își scutură haina pentru a se răcori – indică o stare de disconfort. Lucrurile sunt un pic și mai evidente dacă persoana respectivă roșește vizibil și / sau își schimbă ritmul respirației
· Atingerea gâtului – indică o stare de anxietate, de nervozitate sau de frică
· Întoarcerea corpului – în general, când cineva vorbește cu tine nu își îndreaptă doar capul / privirea înspre tine ci se întoarce cu tot corpul; când stă cu corpul spre tine și îl întoarce în altă direcție este un semn că ar dori să evadeze, că se simte inconfortabil. Comportamentul apare când interlocutorul ar trebui să răspundă la o întrebare dificilă și nu prea vrea
· Atingerea ochilor cu mâna / ducerea mâinii la ochi – un comportament care apare des atunci când persoana respectivă este deranjată de ceva. Un gest echivalent ar fi atingerea / frecarea nasului cu mâna
· Aplecarea sau ascunderea degetelor mari de la mâini – de obicei, când o persoană vorbește își însoțește cuvintele și prin gesturi, iar poziția degetelor mari de la mâini e în general în sus. Când degetele mari stau în jos sau persoana respectivă chiar încearcă să le ascundă e ca și când ar dori să arate că nici el / ea nu prea are încredere în ceea ce afirmă. Uneori e mai evidentă expresia întregului corp – când cineva are încredere în ceea ce spune își însoțește cuvintele cu gesturi mai ample, când dimpotrivă, nu prea crede în ce spune, are tendința de a-și limita mișcările, de a se face cât mai mic parcă pentru a trece neobservat.
· Zâmbetul – când cineva zâmbește fals i se vor mișca doar colțurile gurii, în schimb un zâmbet adevărat va încorpora și gura și ochii.
· Pumni strânși, brațe încrucișate, mână băgată în buzunar– interlocutorul simte disconfort și este într-o stare defensivă, se închide în sine. Uite, acesta este un exemplu foarte bun de interpretare greșită a gesturilor. Și eu m-am trezit judecat în mod eronat de către persoane care au citit articole prin diverse reviste (din alea pe care le citesc femeile când se plictisesc la coafor). Câteodată mi se mai întâmplă să stau cu brațele încrucișate. Dar nicidecum că aș fi într-o stare defensivă ci pentru că scaunul pe care stau nu are reazem pentru brațe și nu am chef să stau cu mâinile atârnate pe lângă corp.
· Mâna dusă la bărbie este un semn de interes și onestitate în schimb mâna care maschează gura poate fi un semn de minciună
· Ochii. Privirea sus și în dreapta (dreapta ta și stânga celui care privește) – se gândește la ceva care s-a întâmplat vizual; Privirea în lateral și în dreapta – se gândește la ceva despre care a auzit; Privirea în jos și în dreapta – vorbește cu el însuși; Privirea în sus și în stânga – construiește un raționament sau se gândește la o minciună vizuală; Privirea în lateral și în stânga – construiește un raționament sau se gândește la o minciună verbală; Privirea în jos și în stânga – se gândește la ceva ce a făcut
Repet încă o dată. Nu te lua doar după semnele exterioare pentru că te poți înșela foarte tare. Ar trebui să corelezi observațiile legate de gesturi cu analiza mesajului și a cuvintelor.
Hai totuși să-ți spun un mic truc care îți va spori șansele să depistezi minciunile doar prin observarea limbajului corpului. Începe o conversație și pune întrebări la care știi că vei primi un răspuns adevărat. Observă cu atenție gesturile interlocutorului tău. Asta se numește calibrare. Și cei care operează detectorul de minciuni fac la fel – încep cu un set de întrebări la care știu dinainte răspunsul (dacă e adevărat sau fals) și observă comportamentul celui intervievat ca să vadă cum reacționează.