Soluţii simple pentru TVR

De fapt ce se întâmplă în clădirea din Pangrati? Se cheltuie mai mult decât se produce. Ăsta este răspunsul extrem de simplu.

Cum s-a ajuns în situația asta, abia aici lucrurile se complică.

Afacerea TVR a fost condusă în ultimii 26 de ani politic. Și atunci este suficient să ne uităm la toate companiile de stat falimentare ca să înțelegem situația financiară a televiziunii naționale. Ghinionul a făcut ca oamenii numiți la cârma ei să fie doar niște marionete politice fără niciun fel de viziune economică.

TVR-ul este un uriaș cu picioare de lut intrat într-o cursă a competitivității căreia, în actuala formulă, nu are cum să-i facă față.

În TVR s-au făcut afaceri uriașe, evident în detrimentul instituției și spre profitul unor adevărate clanuri care au luat naștere și s-au dezvoltat de-a lungul anilor. Astea sunt deja niște adevăruri general recunoscute. Ce facem cu TVR-ul? Asta cred că este întrebarea cea mai importantă în acest moment.

Și din ceea ce am văzut s-au format două tabere. Una spune că nu mai avem nevoie de televiziune publică în timp ce o alta susține necesitatea acesteia dar evident numai în urma unei reforme profunde.

Până la reforme iată cum explică TVR-ul situația în care se află.

„Televiziunea Română este subfinanţaţă. Taxa TV, de nici 11 euro pe an, e de cinci ori mai mică decât în Serbia şi Polonia. În ultimii 11 ani, de când taxa TV nu a fost indexată la inflaţie, toate preţurile, dar şi taxele, au crescut. Curentul electric, combustibilul, căldura, echipamentele – toate s-au scumpit în raport cu inflaţia, iar TVA-ul a crescut. Deci costurile de operare ale TVR au crescut progresiv, numai că principala sursă de finanţare – taxa TV – a rămas pe loc. TVR nu are un statut preferenţial nici la plata utilităţilor, nici la achiziţia echipamentelor sau a programelor. În schimb, avem restricţii la publicitate, nu ne deducem TVA-ul precum staţiile private, 15% din încasările din publicitate merg prin lege pentru susţinerea producţiei autohtone de film şi distribuim canalele către operatorii de cablu gratuit, fiind serviciu public. Românii nu sunt informaţi cu privire la acest aspecte, iar atacurile la adresa TVR exploatează cu bună ştiinţă acest lucru.”

Este o frântură dintr-un comunicat al instituției în care nu vorbește nimeni despre incompetență, despre un număr exagerat de angajați și nici despre modul în care sunt cheltuiți acei bani. În schimb TVR ul are o soluție. Majorarea taxei. Pentru ce? Păi ne explică, în mod elegant, chiar premierul Dacian Cioloș.

„A venit însă vremea să fim sinceri cu noi înşine şi să nu tot cerem cuiva să ascundă gunoiul sub preş doar pentru că se vede urât şi miroase urât în plină campanie electorală. (…) Nu mai putem petici sacul spart doar pentru că trebuie de urgenţă de mers la recolta de… voturi”

Este un răspuns pe care premierul l-a dat în momentul în care i s-a reproșat că nu se implică în plata datoriilor pe care TVR-ul le are la EBU. Nimeni nu se gandește însă că acest pas ar fi cel mai prost posibil. Astăzi TVR-ul nu are o problemă de finanțare. Cu venituri de aproape 120 de milioane pe an, instituția nu este subfinanțată ci este neadaptată bugetului.

Anul trecut spre exemplu 20% din cheltuielile televiziunii au mers către plata datoriilor istorice, în vreme ce către achiziţia licenţelor de programe s-au dus doar 5% din bani. Proporţional, din cei 4 lei plătiţi ca taxă TV spectatorul beneficiază de 0,2 lei conform unui calcul al colegilor de la Business Club.

Să plătim o taxă mai mare… pentru ce? Pentru bunăstarea clanurilor care au încălecat televiziunea română? Să plătim o taxă mai mare ca să susținem campania electorală a partidului aflat la guvernare? Și nu vorbesc de momentul de față, ci în general. Nu domnilor nu o taxă mărită rezolvă problema acelei instituții.

Soluția este extrem de simplă. Însă nimeni, din comisiile alea de pseudo cultură din Parlament, nu are curajul să o spună răspicat. Televiziunea Română trebuie rapid depolitizată. Ce înseamnă asta? La conducerea televiziunii trebuie adus un manager privat. Dar nu așa cum s-a procedat la Tarom sau CFR ci unul de-adevăratelea. Pasul doi înseamnă restructurarea.

Circula un banc pe vremuri care spunea că în momentul în care strigi în curtea TVR-ului mamă, imediat 400 de femei ies la geam. Acolo este o încuscrire nemaivăzută. Trebuie spart buboiul de personal. După ce instituția redevine ceva mai zveltă, trebuie căutate principalele găuri, dincolo de cheltuielile de personal, prin care se scurg banii. Alea trebuie astupate. După ce s-au făcut toți acești pași se poate lua în discuție taxa radio tv. Problema este alta, dacă planul pe care l-am discutat se aplică întocmai este foarte posibil ca la finalul lui să nu mai fie nevoie de o majorare de taxe. Sau cel puțin să nu mai fie nevoie de una pentru acoperirea găurilor ci pentru achiziția unor filme de top sau a unor competiții sportive extraordinare.