Filmulețul de mai jos explică, în câteva minute, cum de s-a trezit Europa cu un număr așa de mare de refugiați într-un timp foarte scurt.
Este clar pentru toată lumea că Europa a fost luată pe nepregătite. Uite, n-am găsit un filmuleț care să explice și de ce s-a întâmplat asta. Așa că rămân și eu cu niște întrebări:
- Războiul din Siria a început în vara aceasta? Nu. Și atunci, nu s-a gândit nimeni că acolo unde este război există și refugiați de război?
- Refugiații au plecat din Siria în vara aceasta? Nu. Doar că Europei nu i-a păsat unde se duc. Nu s-a gândit nimeni că s-ar putea să vină și în Europa?
- Ce înseamnă de fapt spațiul Schengen dacă la prima problemă majoră apărută fiecare țară membră s-a gândit să-o rezolve pe cont propriu și nu în comun cum ar fi fost normal? Ce înseamnă de fapt Uniunea Europeană dacă țările membre au fost lăsate să se descurce singure?
Cei care au făcut filmulețul au dreptate. Acum se scrie istorie. Dar cred că nu despre imaginea cu care rămânem în istorie este vorba (că suntem miloși sau suntem xenofobi). E vorba de Uniunea Europeană.
Părerea mea este că nu avem de ales. Într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat va trebui să existe o singură federație europeană – Statele Unite ale Europei, așa cum există Statele Unite ale Americii. De ce? Pentru că lumea a devenit prea mică, ne presează globalizarea, iar puterea tinde să se polarizeze. O singură țară, chiar și Germania sau Franța, nu se poate pune cu superputerile SUA, Rusia și China. Nu se pune (sper) problema unui război cu tancuri și avioane, dar există între acești poli de putere un război economic, iar UE, așa cum e acum, nu poate face față pe termen lung acestui război. Dintr-un motiv foarte simplu. Câteodată, cum este și cazul acum cu criza refugiaților, este nevoie de o decizie comună rapidă. Știm pe spinarea noastră, în România, că prea multă birocrație duce la ineficiență. Iar UE, așa cum e acum, este foarte birocratică și foarte ineficientă.
Cam asta e ideea către care tinde Europa – un singur stat federal, adică statele naționale existente vor ceda treptat suveranitatea către o structură suprastatală. Numai că procesul acesta este foarte lung și anevoios. Se fac pași, dar pașii sunt foarte mici. Iar istoria nu prea are răbdare cu birocrații europeni. Din când în când apare câte o criză. Ba criza financiară, ba criza datoriilor din Grecia, ba criza refugiaților.
Pe principiul ”ce nu te omoară te întărește”… fiecare criză va sili Europa să se unească și mai mult, alternativa fiind dispariția Europei. După criza financiară au apărut noi mecanisme la nivelul UE, Banca Centrală Europeană (ECB) a primit puteri mai mari. Să sperăm că UE și-a creat mecanisme astfel încât următoarea criză financiară să o găsească mai pregătită. Criza datoriilor din Grecia este încă prea recentă, încă se mai discută ce soluții ar trebui adoptate. Deși pare mai puțin semnificativă, efectele vor fi mai importante pentru că acum se vorbește despre politici fiscale comune, ceea ce înseamnă deja un pas către cedarea de suveranitate.
Să vedem cum iese UE din criza refugiaților. Teoretic se întrevăd două alternative – construim din nou granițe și ne ascundem în spatele lor, asta însemnând că aruncăm la gunoi toate eforturile de până acum de integrare europeană sau găsim mecanisme comune de apărare a granițelor, de organizare comună.
Eu cred că se vor găsi soluții comune. Deja se pune pe picioare Frontex – un mecanism de apărare comună a frontierelor UE, pentru că s-a dovedit că această sarcină nu poate fi lăsată exclusiv în sarcina țărilor de graniță (în special Italia, Grecia și Spania).
Rămâne de văzut cum va rezolva Europa problema refugiaților. Frontex este o rezolvare, în sensul că nu vor mai exista refugiați care să bântuie liberi prin Europa ci vor fi refugiați care vor fi ținuți în tabere. Și mai departe? Îi va ține Europa în tabere așteptând să se termine războaiele din Orientul Mijlociu și pe urmă să-i trimită înapoi acasă? Sau începem să-i integrăm?
După părerea mea, integrarea ar fi un mare câștig pentru UE. Pe termen scurt DA, vor fi probleme. Avem și noi șomerii noștri, destul de mulți, ce să facem și cu alții care vin de nu știu unde și nici măcar nu au aceeași cultură ca noi. Dar pe termen mediu și lung eu cred că este un câștig. Se pot crea locuri de muncă. Cum? Păi se vor întoarce industriile care au plecat în China. Refugiații vor fi dispuși să lucreze și pe bani mai puțini. Vor putea reapărea industrii care să poată concura cu cele chinezești. Dacă se păstrează proporția 30-70 înseamnă că pentru fiecare loc de muncă creat într-o fabrică se vor crea și încă 2-3 locuri de muncă în servicii (unde salariile sunt mai mari).
Cum rămâne cu diferențele culturale, cum rămâne cu fundamentalismul islamic? Cred că uităm prea repede istoria. Secole întregi popoarele din Europa s-au bătut ca chioarele între ele. Nu știu ce ne face să ne credem noi mai speciali ca alții. În urmă cu doar 70 de ani (zic ”doar” pentru că la scala istoriei e ceva nesemnificativ) aveam așa ceva în Europa:
Da, suntem oripilați de ce fac ISIS, Al-Qaeda sau talibanii, dar lucrurile astea s-au întâmplat și în Europa. Naziștii n-au fost cu nimic mai breji. Războaiele aduc cu ele atrocități și exacerbări de tot felul. Nu există oameni care s-au născut buni și oameni care s-au născut răi. Condițiile în care au crescut îi face pe unii să fie mai toleranți și pe alții mai agresivi. Dacă dăm apă la moară extremiștilor se poate ajunge foarte ușor la război și în Europa. Dacă ridicăm din nou granițe în interiorul Europei se poate ajunge foarte ușor la război și la noi