Lifestyle

Zilnic, 5.000 de miliarde de dolari pe forex, de 1 milion de ori peste Bursa de Valori București

Stelian Muscalu

Pe piața valutară se tranzacționează zilnic circa 5.000 de miliarde de dolari SUA și acolo sunt prezente toate băncile centrale, toate băncile comerciale, toate marile fonduri de investiții și hedging din lume. Spre comparație, pe Bursa de Valori București (BVB) se tranzacționează zilnic de doar 5-6 milioane de euro, spune Cătălin Chivu, CEO, TeleTrade.

TELETRADEPe piața forex ai un avantaj mai mare față de piața de acțiuni, pentru că poți să vinzi fără să deții efectiv activul respectiv. În plus, piața de capital românească este foarte mică”.

Eu personal mi-am retras banii de le BVB și i-am redirecționat către forex. Bursa de la București nu apare pe radarele marilor fonduri de investiții, ne aflăm la ultimul calificativ, de piață de frontieră, sub noi nu e nimeni…și trebuie să ajungem la statutul de piață emergentă, dar pentru asta ne trebuie lichiditate – cea de acum de 5 sau 6 milioane de euro, este caraghioasă…Bursa are nevoie de emitenți noi, se vorbește de ani de zile dar nu se face nimic. De ce? Părerea mea personală este că nu se vrea, în pofida eforturilor conducerii Bursei”.

Regula de bază în forex este să existe o strategie și o disciplină în tranzacționare.

Forexul este o afacere serioasă, și ca orice afacere serioasă trebuie să ai un businessplan, în funcție de apetitul tău la risc, de perioada pe care faci investiția. Și în funcție de sumele pe care le ai, îți asumi și un risc calculat, deci foarte bine asumat”, spune CEO-ul TeleTrade.

Chiar dacă se spune că este forex-ul este riscant pentru că se tranzacționează în marjă, adică poți să tranzacționezi sume de 10-100 de ori față de cele deținute, succesul e dat de disciplină și strategie. Există o analiză după care tranzacționezi, evoluțiile graficelor având niște reguli de bază de care traderii din lume țin cont – indifierent dacă sunt manageri de fonduri care tranzacționează miliarde sau mici investitori cu cateva mii – si astfel graficele principalelor valute sunt „desenate” de către cei care formeaza piața. Alături de analiza tehnică – care contează în proporție de 70-80%, mai ales în ziua de azi – neapărat trebuie să fii la curent și să ții cont de analiza fundamentală, de așa-zisa macroeconomie prin calendarul economic, la care toata lumea are acces gratuit”.

Astfel, discursul președintelui FED, Janet Yellen, sau al lui Mario Draghi, președinte al Băncii Centrale Europene de exemplu au efecte imediate în piață oferind momente de volatilitate”

Însă, deloc paradoxal, analiza fundamentală se împletește cu analiza grafică, confirmand tendințele de moment sau pur si simplu schimbându-le.”

Chiar dacă analiza este însusita de catre investitor, diferențele între traderi apar în administrarea efectivă a banilor. ”Diferența între traderi se face la money management. Pentru că deși se tranzacționează în marjă, tu nu trebuie sa riști din contul tău mai mult de 1-3% sau poate 5% – dacă e un cont mic. Dar posibilitatea de câștig e mare: dacă se câștigă doar 2% pe lună, asta înseamnă 24% pe an, mult mai mult decât în cazul economiilor bancare”.

Un alt factor care contează în tranzacționare este contolul emoțiilor, cel mai mare dușman al investitorilor fiind lăcomia. Mulți investitori pierd nu pentru că nu țin seama de grafice și fundamente , ci pentru ca uita de money management si se lacomesc.

De asta disciplina este foarte importantă, și mai ales controlul emoțiilor- dar asta se învață în timp”.

De asemenea, cu o strategie bună, investitorul poate învăța cum și când trebuie să ”stea la platformă” adică pe interfața online.

În plus, investițiile în forex au nevoie de o masă critică, cu 100 de dolari puși într-un cont nu poti avea o strategie corecta, nu mai vorbim de castiguri. Portofoliile trebuie să plece de la sume similare cu cele ale pieței de premium banking, de la sume de câteva mii de euro în sus.

Riscul există, dar pentru noi și clienții noștri riscul este controlat, de la inceput, iar ei beneficiază de suportul nostru zilnic. Banii ținuți la bancă, dacă nu aduc nimic, de ce să nu-i pui să lucreze? Poți avea un risc de 5% pentru un castig de 15%…e un raport risc-recompensă foarte bun și indiferent de cum evoluează piața, se face profit atât pe apreciere, cât și pe depreciere”.

În cazul unui client care apelează la TeleTrade, există, pe lângă informațiile de pe site despre tranzacționare, și cursuri de educație financiară oferite gratis clienților. Sau avantajele copierii strategiei traderilor internaționali, care realizează cele mai mari randamente .

Există webinarii, se învață o oră pe zi noțiunile de bază, dar există și varianta omului ocupat, care nu are timp să învețe, și atunci există varianta folosirii traderilor TeleTrade din întreaga Europă – TeleTrade este o multinațională prezentă de 22 de ani pe toate piețele…Traderii sunt clasificați intr-un rating pe baza profitului, activitatii, apetitului la risc, și atunci tu, alipindu-ti contul la conturile lor, beneficiezi de munca, experiența și performațele lor, contra unui comision. Practic tu angajezi traderi care lucrează pentru tine. Iar randamentele pot urca și la 50% profit lunar”.

O altă variantă de tranzacționare este ca, după învățarea regulilor de bază ale pieței, investitorul să urmeze cursuri individuale și, cu suportul firmei, să tranzacționeze singur. ”În afară de profitul lunar pe care investitorul îl are în buzunar, el va avea și satisfacția unei reușite profesionale”, a mai spus Chivu.

Iar bani în România există, avem chiar un exces de lichidități care zace nefolosit.

Bani sunt, economiile populației la bănci au crescut, problema este cum atragem acești bani ca să ofere deponenților randamente mai mari. Cu riscuri calculate si asumate, care pot deveni foarte mici cu anumite strategii de hedging. Și doar tranzacționând, chiar dacă să zicem că profitul ar fi nul, la TeleTrade se oferă (pentru un anumit volum de tranzacționare) dobândă de 2% pe lună – adică 24% pe an, ceea ce este extraordinar”.

Forexul e o afacere serioasă. Succesul este dat de un business plan corect si respectarea unei strategii adecvate ”, a conchis Chivu.

2 comentarii

  • Educația financiară ne lipsește mult. Cred că brokerii care activează în România ar trebuie să își dezvolte strategia de marketing nu pe lăcomia și dorința de a face bani, pentru că este din plin la români, ci mai degrabă pe această educație financiară, prezentarea beneficiilor față de banii din depozite bancare.

    Nu de mult am discutat cu o persoană de la un broker și am rămas surprins cum îmi explica despre venituri suplimentare și nu despre câștiguri mari. Ceea ce mă mira pentru că sunt obișnuit să fiu abordat cu șanse de a câștiga din prima lună mii de euro. Pe internet se tot văd reclame agresive cu șanse de câștig uriașe și astfel românii tratează tranzacționările ca pe un casino în loc să le considere metode de economisire eficiente.

    Poate că nu majoritatea brokerilor promit minciuni, dar e suficient ca să fie câțiva mai „gălăgioși” în materie de reclame pe Google sau pe Facebook și mai activi în apelurile telefonice pentru a strica imaginea în România a tuturor brokerilor.

    Pe de altă parte, dacă ai ochi să vezi ce te interesează, sunt atâtea resurse atât în limba română cât și în engleză. Analize tehnice și fundamentale gratuite pe bloguri diverse, comunități de traderi, site-uri cu știri nișate pe forex.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.