Vremea reformelor – biserica

E vremea schimbărilor. Toată lumea simte asta, toată lumea cere asta. Niște demisii, chiar ale întregului guvern, nu rezolvă nemulțumirile. Pentru că nu e vorba doar de un om sau câțiva oameni care s-au făcut de râs într-o anumită poziție publică ci e vorba de un întreg sistem care are nevoie de îmbunătățiri,

În ultimele zile toată lumea a avut revendicări, propuneri, s-au făcut liste, unii au fost invitați la Cotroceni să-și spună părerea, alții și-au spus-o la televizor. Eu n-am fost invitat nici la Cotroceni și nici nu apar la televizor. Dar am și eu păreri, am și eu idei de reformă. Așa că ți le spun ție, cel care citești acest articol. O să scriu o serie de articole pe această temă, fiecare pe un domeniu specific care cred eu că ar putea fi îmbunătățit și pentru care am și propuneri de îmbunătățire. Nu mă pricep nici eu la toate. Și nici n-am pretenția că ideile și soluțiile mele sunt senzaționale.
Dacă îți place vreuna din ideile mele, te rog s-o spui și tu mai departe prietenilor tăi, ei poate o vor spune mai departe și poate ajunge și la urechea celor care ar trebui s-o audă. Dacă nu îți plac ideile mele te rog să le ignori sau, dacă simți nevoia, poți să le combați.

Biserica Ortodoxă Română

Uite, o să fac comparație cu ce s-a întâmplat în sistemul nostru bancar. Asta și pentru că preafericitul a transformat BOR într-o mare companie comercială. 

La începutul anilor 90 au apărut primele bănci comerciale în România postdecembristă. Sedii mari, luxoase, înfipte fix în centrul orașelor. Ca o paranteză, dacă te afli într-un oraș din România pe care nu-l cunoști, orice oraș, dacă te-ai rătăcit și vrei să ajungi în centru, întreabă unde este sediul BCR. Dacă găsești sediul BCR înseamnă că ai ajuns în centrul orașului. Sediile de bănci construite în anii 90 seamănă dintr-un anumit punct de vedere cu bisericile – sunt clădiri impunătoare, făcute în așa fel încât să impună respect și așezate în așa fel încât să fie accesibile din orice parte a orașului.

Dar nu despre exteriorul clădirilor vroiam să vorbesc ci despre interior. Dacă ai fi intrat într-un sediu de bancă din anii 90 te-ai fi lovit imediat de un perete mare de sticlă. Sticlă securizată, nu așa. De o parte a peretelui trona funcționarul, de partea cealaltă umilul client, venit cu căciula în mână și cu capul aplecat să ceară un credit. 

În principiu și atunci funcționarii erau învățați să se poarte frumos cu clienții, să le fie aproape, să-i sfătuiască și să-i îndrume. Dar în practică? Păi în practică exista mereu acel zid de sticlă între funcționar și client, exista acea poziție de superioritate a funcționarului față de client. Și ghici ce? Mulți funcționari făceau abuzuri. Mulți se uitau cu un aer de superioritate la clienții care veneau la ei, unii chiar aveau nevoie de mici ”atenții” ca să catadicsească să își servească clienții.

Ei… vremurile alea au apus. Pe măsură ce concurența s-a intensificat, băncile au înțeles că nu așa se face business, nu așa trebuie să se poarte cu clienții. Toate băncile și-au dărâmat singure acei pereți de sticlă securizată și au încercat să-și reamenajeze sediile, să le facă mai prietenoase față de clienți. Încet încet și funcționarii au învățat că nu își pot trata clienții urât. De ce? Simplu. Pentru că dacă o fac clienții pleacă la altă bancă. 
Ba mai mult decât atât. Deja băncile au început să vină ele către clienți, nu mai așteaptă să vină clienții la bancă. 

Și acum să mă întorc la biserică. Asta e marea problemă a Bisericii Ortodoxe Române. Biserica așteaptă să vină oamenii la ea, niciodată nu se gândește să vină ea la oameni.  Ăsta e un fapt. Asta e politica bisericii. Și e una falimentară. 
Poate în mediul rural ține. Acolo e mai ușor. Biserica încă domină comunitatea așa cum banca domina în anii 90. Dar în marile orașe nu mai ține. Biserica (mă refer la clădire) nu mai este cea mai mare clădire din oraș. Au apărut clădiri înalte, zgârie-nori, care pun în umbră chiar și cea mai semeață turlă de biserică. Oamenii nu se mai duc la biserică nu pentru că și-au pierdut credința ci pentru că viața lor este mult prea plină, nu mai au timp să meargă. 

O fi bine, o fi rău, dar oamenii și-au schimbat mentalitatea. S-au obișnuit să fie tratați ca niște clienți moderni – adică cei care doresc să le ofere servicii să vină către ei și nu invers. 
Biserica a rămas încremenită în dogma veche. Trebuie să vină oamenii către ea. Niciodată invers. De câte ori a venit la tine acasă un preot? La mine nu a venit niciodată. Adică vine, o dată pe an și are pretenția să primească bani pentru că îmi împroașcă pereții cu un pămătuf îmbibat în apă. De serviciul ăsta eu mă lipsesc. Pot să stau în casă și dacă nu mă sfințește preotul. 

Dacă ar veni vreun preot doar așa, să stăm de vorbă despre spiritualitate, fără să aștepte neapărat bani pentru asta, în mod sigur i-aș deschide ușa. Și poate a doua oară m-aș duce eu la biserică să-l caut. Asta dacă reușește să mă convingă. Aici e o altă problemă mare a bisericii – mesajul. Nu mai ține cu ”dacă nu faci cum zic eu te bate Dumnezeu”. Pe mine personal nu mă ajută prea mult să ascult un sobor de preoți care cântă pe nas, de multe ori nici ei neînțelegând ce cântă. Poate pentru unii este necesară intermedierea bisericii pentru a ajunge la Dumnezeu. Pentru ei poate e suficient să le citească popa din cartea de rugăciuni. Pentru mine nu e. Pot să ajung la Dumnezeu și fără să-mi cânte un sobor de preoți. Simt și eu nevoia de mai mult decât știu deja, simt nevoia de îndrumare? Da, normal, doar că nu știu cum să găsesc această îndrumare la biserică, cu cine aș putea sta de vorbă. Așa că mă descurc singur. Când am nevoie de ceva caut în cărți.
Știi, tot prin anii 90 au venit la ușă cei cu Martorii lui Iehova. Ei chiar făceau asta – stăteau de vorbă și încercau să te convingă. Eu credința nu mi-o schimb. Apreciez efortul lor, dar rămân creștin ortodox. Însă mi-aș dori ca între mine și biserica mea să nu mai existe acel perete (invizibil) de sticlă.

Preoții ortodocși n-au venit la Colectiv. Lumea a simțit nevoia ca ei să vină. Dar n-au venit. Pentru că asta e politica Bisericii Ortodoxe Române. Ar fi trebuit să vină oamenii la biserică. În loc să aprindă lumânări acolo în stradă ar fi trebuit să se ducă la biserică și să le aprindă. Și nah, să cumpere lumânările de la biserică să mai scoată și biserica un ban. 
Dacă nici după această tragedie BOR nu înțelege că trebuie să-și schimbe politica e destul de grav. 

Oamenii au strigat în stradă ”Vrem spitale, nu catedrale”. Corect. Pentru ce avem nevoie de o catedrală mare cât Casa Poporului? Ca să vină turiștii și să facă poze? Cuvântul Domnului poate fi rostit oriunde și într-o modestă bisericuță de lemn, chiar și pe stradă fără nicio biserică. Biserica nu mai poate ține locul unei săli de spectacol – să se strângă oamenii și să-i vadă pe preoți cum se învârt prin biserică și cântă pe nas. Uite că acum sunt alte spectacole care îi atrag pe oameni. Dar dacă oameni se duc la un concert rock nu înseamnă că sunt sataniști. Cred în continuare în Dumnezeu, dar așteaptă altceva de la biserică. Spre exemplu, eu m-aș aștepta ca biserica să se implice mai mult în acțiuni umanitare. Nu zic să dea biserica bani (cred că ar avea de unde, dar să și-i țină). Se pot face multe lucruri și fără bani, iar bani s-ar putea strânge de la oameni, dacă oamenii ar vedea că de acei bani sunt ajutați cei care au nevoie nu că se construiește altă biserică (și alături de ea și o vilă, a preotului, din ce a rămas de la construirea bisericii). 

Într-o societate care de multe ori și-a pierdut reperele morale m-aș aștepta ca preoții să fie acel reper moral de care avem nevoie. Dacă preafericitul are o tonă de aur pe el, se plimbă în limuzină mercedes și are antemergător, dacă singura lui interacțiune cu oamenii obișnuiți e slujba de Paște când organizează un spectacol bisericesc la Patriarhie… Ce să mai înțelegem noi, oamenii simpli? Care e diferența între preafericit și un manelist? Că ambii scot bani din ”cântări”, se îmbracă strident și au mercedes. 
Ce s-ar întâmpla dacă preafericitul ar mai lăsa opulența la o parte? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar îmbrăca și el în blugi, fără atâtea patrafire țesute cu fir de aur, și ar păstra doar o cruciuliță mică la gât? Credința se măsoară oare în cât de mare e crucea atârnată de gât și cât de valoroasă e? Eu personal l-aș respecta de un milion de ori mai mult. Pentru că respect omul nu veșmântul. 

Cum ar fi dacă preafericitul ar fi fost primul la Colectiv, ar fi fost primul la inundații sau ori de câte ori poporul e încercat de o mare tragedie, în loc să aștepte să vină lumea la biserică?
Cum ar fi dacă Biserica Ortodoxă Română nu s-ar mai ocupa atât de mult de aparențe ci ar încerca să comunice cu enoriașii săi la un nivel mai profund, cu adevărat spiritual?
Uite, am găsit o fotografie cu străbunicul meu. N-a fost patriarh ci un simplu preot. Dar a fost dedicat atât bisericii cât și oamenilor.