Una dintre problemele majore ale periodei în care trăim și care ne macină este lipsa încrederii în forțele propii, lipsa acceptării, ne este tot mai greu să ne acceptăm într-o vreme în care tot ce se vrea de la noi este să consumăm orice și să fim într-o continuă competiție pentru a obține multe lucruri care nu fac altceva decât să ne hrănească Ego-ul sau să ne crească imaginea în ochii celorlalți.
Tocmai această goană ne îndepărtează din ce în ce mai mult de valorile cu adevărat importante, de scopul nostru real în această lume.
Circul foarte mult cu metroul, îmi place sa o fac pentru utilitatea acestui mijloc de transport dar și datorită faptului că am ocazia acolo să observ oamenii, oamenii care își dedică 90% din timp unui job, oamenii care pleacă spre serviciu când afară răsare soarele și ajung în casele lor mult după ce acesta apune.
Știți ce este cel mai trist? Faptul că mulți dintre ei nu zâmbesc, faptul că au privirea împovărată, mulți sunt măcinați de faptul că urmează o nouă zi de lucru într-un loc în care poate nu își doresc să fie, sau o nouă zi plină de griji si greutăți în care aleg să își deplângă soarta pentru ceea ce nu au în loc să fie fericiți pentru ceea ce au. Ne-am pierdut fericirea unui nou început, și când zic nou început mă refer la darul suprem pe care îl primim de a da startul unei zile noi… știți câți oameni ar da toate lucrurile care îi înconjoară pentru o nouă zi? Va spun eu… foarte mulți.
Singurul lucru care ne leagă pe toți este timpul, pe timp nu îl interesează ce scrie în cartea de vizită, nu îl interesează cât ai studiat, nu îl interesează câștigul tau lunar sau starea ta de spirit. Toți cei care suntem astăzi aici și avem timp suntem norocoși… avem timp să facem schimbări, să greșim, să visăm, să ne asumăm, să iubim… avem timp să zâmbim și să ne tragem sufletul, să luăm atitudine și să schimbăm tot ceea ce nu ne face fericiți, avem timp să ne acceptăm așa cum suntem.
Dacă soarele este pe cer și stralucește mergi să îl admiri… cateva clipe… pentru locuitorii țărilor nordice este un motiv de fericire când au această ocazie… pentru cei mai mulți dintre noi este o obișnuință, dacă iubești spune că iubești, dacă ai oameni în jurul tău pe care îi apreciezi spune-le, bucura-te că exiști și că astăzi ai timp… fă o faptă bună și oferă un zâmbet, o să rămâi in sufletul acelor oameni pentru totdeauna.
Astăzi ai timp pentru toate.