Am văzut Spotlight în weekendul ăsta. Aşa cum vă destăinuiam săptămâna trecută că nu sunt critic literar la fel vă spun că nu sunt nici critic de film. Aşa că fiţi îngăduitori.
Până la urmă scopul acestei platforme este să schimbăm idei, impresii şi informaţii. M-am oprit asupra acestui film datorită unei discuţii pe care o auzisem la finele săptămânii în redacţie între doi jurnalişti foarte buni. Cei doi discutau despre filmul premiat cu oscar. Unul susţinea că e senzaţional celălat spunea că e cel puţin rezervat. Prin urmare concluzia am fost nevoit să o trag singur.
Ca să încep cu finalul, mi-a placut. Deci ţin cu primul din disputa de mai sus. :-) Dar recunosc că am o oarecare doză de subiectivism. Este un film despre o anchetă jurnalistică ideală. Am ţinut să termin propoziţia cu acel cuvânt, ideal, pentru că sunt aproape convins că pe nicăieri în lume nu mai au loc astfel de anchete. De la interesele financiare care au devenit din ce în ce mai mari până la lipsa finanţelor din marile companii de media duc de cele mai multe ori la dispariţia acestui gen jurnalistic – ancheta.
Filmul ăsta mi-a adus cumva aminte de un moment trăit cu mulţi ani în urmă când îmi desfăşuram activitatea în cadrul unei emisiuni de anchetă. Aveam pe atunci un şef pe care nu-l interesa ce facem, cât facem, pe unde mergem. Avem la dispoziţie cam 1 lună pentru realizarea unei anchete. La finalul perioadei trebuia să te prezinţi cu ea în dinţi. Între timp mai intrai în contact cu coordonatorul proiectului doar dacă vroiai să te lauzi cu cine ştie ce descoperire făcusei pe teren sau dacă din contră aveai dileme pe marginea subiectului. În rest totul mergea uns. Asta-i motivul pentru care vă spun că sunt subiectiv.
Ceea ce vedeţi în film, nu se mai întâmplă de foarte mult timp şi în realitate, din păcate. Cu toate astea e bine să vedeţi producţia asta. Vorbim despre demitizarea unor personaje din comunitate. Ele sunt peste tot. Este vorba despre preoţii catolici, acţiunea petrecându-se într-o comunitate predominant catolică. Proiectaţi însă acea imagine în comunitatea din care faceţi parte. Ştiu că sună dur şi că există tentaţia de respingere a acestei idei, dar, din nou spun, din păcate, ea este cât se poate de reală… şi mai ales periculoasă.
Dragostea hainelor preoţeşti pentru copii este un lucru real. Într-o lume în care biserica este, încă, o maşinărie foarte bine unsă, acest lucru este de neacceptat. Ceea ce este şi mai cutremurător e că filmul este făcut după o poveste reală, dacă nu mă înşel este chiar una dintre condiţiile impuse pentru înscrierea la Oscaruri.
Acolo sunt date şi nişte cifre. Este vorba despre medii, dar chiar şi aşa ridică semne de întrebare – 6% din totalul preoţilor dintr-un cluster organizatoric erau implicaţi în abuzuri asupra copiilor. Un procent uriaş care arată că nu vorbim de excepţii.
Nu mai intru în detalii, fiindcă vreau să vedeţi Spotlight. E important.
Vizionare plăcută!