Şi a nins în Bucureşti

Am citit mai demult un studiu cu privire la fericire. Îți vine să crezi sau nu, dar copiii din România, conform acelui studiu, ar fi printre cei mai fericiți copii din lume. Mai precis suntem pe locul 2 în lume la fericire. Foarte tare, nu? Ei bine, lucrurile se schimbă radical atunci când este măsurată fericirea adulților. Se pare că românii sunt printre cei mai nefericiți adulți din lume.

Cum e posibil? Cum se poate să fim printre cei mai fericiți în copilărie și printre cei mai nefericiți când ne facem mari? Or fi studiile de vină? Adică nah, e cam greu să măsori cu precizie fericirea. Totuși, diferența e mult prea mare ca să fie vorba doar de o greșeală de măsurare.

Uite că a nins ieri în România. Și uite așa parcă încep să întrevăd și alte explicații. De exemplu, zăpada probabil că este una din cauzele nefericirii noastre.

Îmi aduc aminte cât mă bucuram când eram mic că ninge. Stăteam cu nasul lipit de geam cu orele în așteptarea ninsorii. Și când începea… nici nu pot exprima în cuvinte ce fericit eram. Habar nu am de ce mă bucuram eu atât, dar țin minte ca ieri – Eram în culmea fericirii, țopăiam prin casă și îi spuneam bunică-mii că ”s-a așternut”. În mod curios, doar prima zăpadă din an avea efectul ăsta asupra mea. În restul iernii putea să ningă oricât nu prea mai îmi păsa. Dar prima ninsoare era cu totul și cu totul deosebită.

Pe măsură ce am crescut mi-am pierdut și entuziasmul primei ninsori. Mă bucuram în continuare că ninge, dar parcă nu atât de mult. Încet, încet, amintirea bucuriei intense este înlocuită cu amintirea datului la zăpadă. Deh, cine să dea zăpada căci bunică-mea nu prea putea. Dar să știi, nu e o amintire neplăcută. De fapt îmi plăcea să dau zăpada. Chiar făceam exces de zel. De pe toată strada, trotuarul din fața casei noastre era cel mai curat. Curățat regulamentar, nu așa. Adică nu făceam doar o potecuță ci dădeam zăpada de pe tot trotuarul și făceam și șanț pe lângă rigolă să se scurgă apa. Mda, mai trecea câte o mașină de la deszăpezire și împingea toată zăpada de pe strada pe trotuarul pe care tocmai îl curățasem eu lună. Bineînțeles, șanțul de la rigolă devenea un munte de zăpadă. Dar nu conta. O luam de la capăt că aveam timp și îmi plăcea să mă joc în zăpadă.

Și am crescut și mai mare. Suficient de mare încât să umblu și eu prin oraș. Și zăpada a început să nu-mi mai placă. De fapt îmi plăcea, dar să fie la mine în curte, să fie în parc, să fie la munte, dar nu să înot prin tot orașul în zăpadă. Nici de dat zăpada din jurul casei nu mai îmi plăcea. Dar nu pentru că m-am lenevit eu. Nu, nu. Din altă cauză. Orașul a început să se umple de mașini. Când eram mic, pe vremea lui ceaușescu, puteam să ne jucăm cu orele pe stradă fără să treacă nicio mașină. Acum trebuie să aștept nu știu cât timp să pot să traversez și eu strada pentru că e plin de mașini. Și nah, locuri de parcare nu s-au făcut. Așa că… dacă eu dădeam zăpada în fața casei nu treceau nici 5 minute și venea cineva să-și parcheze mașina. Păi bine măi nene, aici ți-ai găsit s-o parchezi? Nici nu mai am loc să intru în curte. Păi unde s-o parchez măi nene? Nu vezi că n-am unde? Ba văd. Acum ce să-ți mai zic. Măcar lasă-mă și pe mine să intru la mine în curte, nu vrei? Nu o parca lipită de gard. Păi dacă n-o parchez pe trotuar vin ăștia cu plugul și mi-o belesc. Bine, dar lasă-mi totuși și mie un pic de loc, te rog mult de tot. Totuși, e casa mea.

De câțiva ani am rezolvat problema cu zăpada din fața casei. M-am mutat la bloc. Aici am noroc. E un vecin mai harnic și dă el zăpada de pe trotuar. Câteodată mi-e și jenă. Dar nici eu nu prea mai am timp de muncă patriotică. Dacă aș putea i-aș da bani, dar asta ar însemna să-l jignesc pentru că săracul om face treaba asta din spirit patriotic nu pentru că așteaptă ceva. Mai rar așa oameni, zău. Totuși, am ajuns să urăsc de-a binelea zăpada. Aaa, să-ți spun unde stau. Locuiesc pe Drumul Sării. Teoretic destul de central, nu? Adică fac cam un sfert de oră pe jos până la Palatul Cotroceni și cam 20-25 de minute până la Palatul Parlamentului. Și uite asta e problema. Că ori de câte ori mă grăbesc mai repede ajung pe jos decât dacă aș merge cu mașina. E o nebunie. De când s-au apucat nenorociții ăștia să sape la metrou e un calvar întreg. Eu nu știu cum trăiesc cei din Drumul Taberei. Mă mir că nu s-au sinucis în masă până acum. Dar nici mult nu mai au. Săracii oameni cred că sunt disperați. Mulți încearcă să ocolească prin Drumul Sării ca să ajungă și ei mai repede acasă. Ei aș, e blocaj peste tot. Nicio șansă să ajungă mai repede. Știi, când au început lucrările la magistrala de metrou din Drumul Taberei s-a promis că va fi gata în 3 ani. După părerea mea 3 ani sunt o eternitate. Chinezii ar face așa ceva în mai puțin de 3 luni. Dar noi nu suntem chinezi. Bine, fie. Hai că așteptăm 3 ani. Dar de unde. Au trecut demult cei 3 ani și nu e gata niciun metrou. Și crezi că-i pasă vreunui primar că viața câtorva sute de mii de oameni s-a transformat în calvar? Normal că nu le pasă. Lor le pasă de panseluțe. Mă gândesc că dacă ar fi gata metroul s-ar mai reduce traficul de suprafață, am putea să ne mișcăm și noi un pic, am avea și noi o viață mai civilizată. Ei bine, în loc de metrou ne-am ales cu un crater la Eroii Sanitari, traficul e blocat în zonă, nebunia e și mai mare. Apropo, se apropie alegerile. Poate te gândești și tu un pic mai bine pe cine votezi. Că dacă alegi un ”gospodar” exact ca ăștia care sunt acum cred că trebuie să mă mut că devine imposibil de locuit în orașul ăsta. Crezi că exagerez? Păi stai să-ți zic cum stă treaba în spatele blocului. În fața blocului rezolvă vecinul cu lopata. Dar în spate e cu totul altă poveste. Acolo e o mică parcare. Prea mică pentru câte mașini sunt. Cine nu apucă, nu apucă… trebuie să-și parcheze mașina pe unde o știi. Asta vara. Iarna e criminal. De ce? Păi pentru că parcarea care și așa e prea mică se umple de zăpadă. Și dacă îți deszăpezești mașina ta înseamnă că o îngropi în zăpadă pe a altuia. Ăla dă zăpada pe altă mașină și tot așa – se plimbă zăpada de la la unul la altul. Îți dai seama că singura speranță e să iasă soarele și s-o mai topească pentru că altfel n-ai ce face. Unde să pui zăpada? Că nu vine nimeni de la primărie s-o ia.

Și așa se întâmplă în fiecare an. Am ajuns să mă rog să nu mai ningă. Urăsc zăpada. Vezi? Dintr-un copil fericit am devenit un adult posomorât. Mi-a pierit tot cheful.

Stau și mă întreb. De ce trebuie să suportăm noi bătaia asta de joc? Probabil de proști ce suntem. Pentru că nu ne cerem drepturile. Da, zăpada cade din cer. Nu putem să învinovățim autoritățile că ninge. Dar și în alte țări ninge. Și acolo nu se transformă totul într-un coșmar. De faptul că ninge nu putem să învinovățim pe nimeni, dar de proastă gospodărire… În primul rând, de ce există obligația asta ca cetățenii să aibă grijă de zăpada din fața caselor? Ok, înțeleg, în primele ore de ninsoare, să dăm și noi dovadă de spirit civic, să ajutăm și noi la descongestionare. Dar după aia? După aia ar trebui să fie treaba primăriei. În loc de panseluțe ar putea să cumpere câteva mașini de dat zăpada. Ar fi mult mai eficient – vine un angajat al primăriei cu o mașinuță din aia și într-o oră curăță trotuarele mult mai bine decât o poate face o armată de oameni înarmați doar cu lopeți. Și cu zăpada ce facem? Chiar dacă o curățăm, unde o punem? Ar trebui cărată în afara orașului, nu? Da, e adevărat, într-un final se topește și singură, dar asta înseamnă câteva luni în care totul este dat peste cap și în care înotăm prin zăpezi, prin apă și prin noroaie.

Și dacă tot m-am apucat să vorbesc de zăpadă… Eu nu pot să înțeleg ce dracu fac guvernanții ăștia ai noștri, căci în fiecare an se pare că iarna-i ia pe nepregătite. Cum ninge un pic cum se închid toate drumurile naționale. Păi asta e soluția găsită în secolul XXI într-o țară membră a Uniunii Europene? Să închidem toate drumurile? Da, înțeleg. Dacă viscolește, viscolește. N-ai ce să faci. Chiar dacă dai zăpada de pe șosea în 10 minute viscolul o aduce înapoi. Dar chiar n-avem ce face? Păi nu era vorba să se monteze para-zăpezi? Nu era vorba să se planteze perdele de vegetație? Tocmai ca să nu mai viscolească vântul zăpada? Trebuie să avem mereu sate îngropate în zăpadă? Trebuie să moară mereu oameni? O să zici că nah, asta e mizilic. În România se prăbușesc autostrăzi proaspăt inaugurate și nimănui nu-i pasă, ce visez eu cai verzi pe pereți și parazăpezi? Uite așa sunt eu mai visător. Visez și eu la normalitate. Visez că într-o bună zi o să mă bucur din nou că ninge.