Interesantă evoluţia leului din ultima perioadă. A intrat iarăşi sub pragul, l-aş numi mai degrabă psihologic, de 4,40.
Primele întrebări care apar ar fi: 1- de ce? 2- până unde?
De ce?
Prima tentaţie ar fi să spunem că anunţul de reducere a TVA-ului a indus aşa un optimism în piaţă care a apreciat leul.
Dar să nu cădem pradă tentaţiilor. Anunţul ăsta a fost făcut de marţi dimineaţa şi totuşi cursul a fost extrem de stabil în ziua respectivă.
Aş merge mai degrabă pe datele proaste venite din America. Şi da, am avut informaţii încă de vineri, dar să nu uităm ca la mijloc a fost paştele catolic, deci pieţele au fost închise, iar la revenire jucătorii au fost mai leneşi.
Mai mult un raport al Bank of America arată ca 65% din achiziţiile de obligatiuni făcute de BCE luna trecută,din cele de 60 de miliarde de euro, au dus banii în conturile unor grupuri noneuropene. Adica vânzătorii erau din alte părţi, în majoritatea lor şi-au lichidat poziţiile de pe active din zona euro. îşi iau banii şi deocamdată nu-i repartiază, îi mai pun puţin la muncă prin pieţe cu randamente bune. Cum e regiunea noastră.
Cu o dobândă de referinţă de 2% Romania stă foarte bine, dacă mă gândesc că deja în elveţia s-a ajuns la -0,055%. Adică scoţi mai puţini bani decât bagi.
Revenind însă la curs. Ce face BNR?
Intervine? Asta sigur. Întrebarea este când şi unde. Sunt tentat să spun că BNR o să intervină şi am o mulţime de argumente în acest sens. Cel mai important este cel de ordin istoric, banca naţională nu a lăsat cursul mai jos de 4,39. Dacă însă avem vreun ţunami de intrări, Isărescu nu o sa intervină pentru că o astfel de intervenţie ar fi extrem de costisitoare şi cu rezultate limitate.
Imediat se naşte întrebarea … până unde?
Păi hai să ne amintim împreună că majoritatea bancherilor au dat o medie a cursului pentru acest an la 4,35. În condiţiile astea că să se realizeze media el trbuie să coboare binişor chiar şi sub această valoare. Dacă o va face… o să vedem.