Business

România tot mai cheală

Stelian Muscalu
Mi-am propus să intru azi în subiect fără glume, fără să încerc să mai sparg gheaţa, am să intru brusc aşa cum lanţul drujbei spintecă scoarţa copacului. Am să fac asta fiindcă sunt intrigat. Citesc periodic tot felul de statistici în care vedem cum ne sunt cheliţi munţii, citim cu subiect şi predicat despre persoanele implicate în aceste barbarii, cu toate acestea guvernul nu face nimic concret pentru oprirea jafului.
A venit rândul unui raport Green Peace, care pe mine m-a îngrozit. Documentul spune că anul trecut în România au avut loc peste 60 de cazuri de defrişări ilegale în fiecare zi. Adică la fiecare 4 ore s-a produs o tăiere ilegală în pădurile României. În total prejudiciul de pe urma tăierilor ilegale a fost de peste 52 de milioane de euro. Trei sferturi din aceste pagube sunt concentrate în 3 judeţe: Maramureş, Cluj şi Alba – acolo au fost puse la pământ cele mai multe păduri. În judeţul Cluj de pildă s-a exploatat fără drept o treime din lemnul tăiat ilegal în întreaga ţară. Cei de la organizaţia nonguvernamentală GreenPeace avertizează că tăierile ilegale au fost mai frecvente în perioada analizată iar amploarea defrişărilor creşte. Dacă în perioada 2009-2011 tăierile ilegale de păduri aveau o frecvenţă de 28 de cazuri pe zi, în 2013-2014 s-a ajuns la o medie de 62 de cazuri pe zi şi la fiecare, cantitatea de lemn exploatat a urcat puternic. Potrivit studiului realizat de Greenpeace, în Romania dispar 3 hectare de pădure în fiecare oră. Aşadar până la finalul acestei emisiuni românia o sa fie mai saraca deja cu 3 hectare de pădure.
Probabil vă întrebaţi ce înseamnă toate aceste cifre. Am încercat să fac o sinteză dintr-un raport al curţii de conturi.
Conform documentului, în ultimii 25 de ani s-au defrisat ilegal aproximativ 400.000 ha de padure, proprietate de stat dar si privata. Din această suprafaţă au fost valorificaţi peste 80 milioane metri cubi de lemn. Iar dacă vorbim despre bani atunci lucrurile capătă valori apocaliptice – peste cinci miliarde euro, bani furaţi din pădurile ţării. DAR ATENŢIE!!! – Această sumă, a fost calculată de experţii curţii la un pret  de 70 euro/metru cub lemn de foc, adică la valoarea cea mai mica a lemnului.

Şi din nou, probabil vă întrebaţi unde se duce atâta material lemnos. Că nu avem decât 4 luni de sezon rece, iar încălzirea pe lemne este tot mai rară prin România. Ei bine, lemnul pleacă la export. Haide să vedem ce ne arată şi datele oficiale
Chiar şi în documentele oficiale,aşadar, stă scris negru pe alb că din tot lemnul tăiat în ţară, o treime este tăiat ilegal. Anual, în România se exploatează 27 de milioane de metri cubi de lemne. 8 milioane nu sunt cu actele în ordine iar potrivit ministrului mediului, valoarea lemnului tăiat ilegal este de 260 de milioane de euro/an. Marile companii din industria forestieră locală au fost adesea acuzate de organizaţiile de mediu că sunt implicate in tăierile ilegale şi că vând apoi lemnul peste graniţă, în austria, ungaria sau turcia.
Exporturile de lemn românesc cresc rapid de la an la an. Dacă în 2007 erau de aproximativ 500 de milioane de euro, în 6 ani aproape că s-au dublat.
Marii jucători din industria forestieră locală, Schweighofer, Kronospan şi Egger au avut impreuna incasari de un miliard de euro anul trecut. În acelaşi an, producţia românească de cherestea ajungea să fie de patru ori mai mare decât în anul 2000. Faptul că adesea lemnul este tăiat ilegal e şi din vina statului. Supravegherea autorităţilor este atât de slabă încât dimensiunea defrisărilor ilegale e încă un mister.
Interzicerea exporturilor ar putea să nu fie însă răspunsul la această problemă. Crearea unui cadru legal a fost problematică de la bun început fiindcă interdicţia exporturilor de lemn poate încălca principiul european al liberei circulaţii a mărfurilor.

4 comentarii

  • Mai tineti minte povestea cu barza? Atunci au facut exces de zel toate autoritatile statului – de la minister pana la seful de post. Deci pentru o barza se agita toata lumea, iar pentru mii de hectare de padure nu ia nimeni nicio masura.

    Ministerul mediului ar trebui sa ceara consultanta de la Petrom. Cu niste ani in urma, cand Petrom era firma de stat, se fura benzina din conducte la greu. Se facusera adevarate business-uri – cu benzina furata. Ei bine, cum a reusit Petrom sa stopeze fenomenul? Daca ei au putut inseamna ca se pot combate si taierile ilegale de lemn. Cu conditia ca autoritatile sa doreasca acest lucru.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.