România, ţara în care 225.000 de copii se duc zilnic flămânzi la culcare

Am primit în această dimineaţă un studiu care pe mine m-a cam îngrozit. Informaţiile vin de la World Vision România, care ne spune că jumătate din populaţia României este afectată de sărăcie. Tot în acelaşi document am găsit un procent ameţitor – 54% din persoanele din mediul rural nu au o ocupaţie, ceea ce în mod firesc nu face altceva decât să crească riscul de sărăcie în aceste zone.

În mediul rural, sărăcia este tot mai lucie şi din păcate copii sunt cei mai expuşi în faţa acestui fenomen. Sunt câteva cifre care m-au revoltat, pe care cumva le ştiam, dar reconfirmarea asta îmi arată de fapt că în ultimii 26 de ani am avut parte de politicieni care au afundat tot mai mult ţara asta în sărăcie. 225.000 de copii se duc zilnic flămânzi la culcare iar 72% dintre familiile din mediul rural nu le pot asigura copiilor sub 5 ani o dietă minim acceptabilă. Rezultatele – îmbolnăviri grave sau malnutriţie.

Noi vorbim aici despre necesităţile primare de o masă decentă pentru copii. Dar lucrurile sunt chiar mai complicate. Un copil cu burta goală nu poate merge la şcoală, iar dacă totuşi o face cu o voinţă de fier el nu va da randament. Şi atunci ne întrebăm de unde există un procent de aproape 40% dintre persoanele cu vârste de peste 15 ani care nu ştiu să citească şi să scrie corect?

Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului şcolar în România a trecut în 2014 de 18%, față de 11% media de abandonare timpurie a şcolii în Uniunea Europeană.

Tabloul care se desenează arată rău, chiar sumbru. Fiindcă fără carte… nu ai parte.

În mediul rural, rata şomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani este de 22% iar gradul de ocupare al persoanelor cu vârsta între 18 şi 60 de ani este de aproximativ 46%.

În acest fel închidem cercul şi ajungem la informaţia iniţială. Fiindcă fără un job intri în caruselul sărăciei extreme. 40% din populaţia României trăieşte cu riscul sărăciei şi al excluziunii sociale iar dintre copii – 51%. Iar copiii săraci de astăzi vor deveni adulţii săraci de mâine. Cum întrerupem acest cerc vicios al sărăciei. Prin educaţie este răspunsul scurt.

Guvernul Cioloş deşi este unul tehnocrat se gândeşte la o serie de măsuri sociale. Premierul Cioloş a prezentat un plan în care se spune că în vreo 4 ani, numărul săracilor ar trebui redus cu peste 500 de mii de oameni. Este vorba despre un pachet de vreo 47 de măsuri care ţintesc cumva tot firul vieţii. De la naşterea copilului şi pâna la batrâneţe.

Sunt cel puţin două probleme, pe care le văd eu, în acest moment. Măsurile mi se pare extrem de ineficiente, nu sunt dintr-un set care să reducă sărăcia prin asigurarea accesului la educaţie şi creşterea numărului locurilor de muncă. Şi doi, modul în care este gândit programul lasă loc de fraude uriaşe fără niciun efect în reducerea sărăciei. Să luăm câteva exemple.

Guvernul nu mai vrea să existe oameni fără acte de identitate. Păi ce facem cu cei care stau în tot felul de adăposturi improvizate care nu au nicio adresă. Ei nu vor putea primi niciodată un act de identitate.

Apoi Guvernul se gândeşte la reducerea abandonului şcolar. Şi aici sunt descrise câteva propuneri. Extinderea programului şcoala după şcoală sau dezvoltarea unor activităţi sportive. Dacă însă copilul de la sat va fi în continuare cu burta goală niciun program din lumea asta nu-l va convinge să rămână în clasă. Dacă oferi o suplimentare a alocaţiei, pentru asigurarea unei mese pe zi există riscul ca acei bani să fie deturnaţi de părinţi în alte scopuri. Ăsta este motivul pentru care spun că astfel de programe trebuie gândite cu foarte mare atenţie ca să nu se ajungă cumva să se hrănească sărăcia din ţara asta. Aşa cum au făcut cele mai multe dintre guvernele care s-au succedat pe la Palatul Victoria.

Şi de fapt aici am vrut să ajung. Dintr-un interes extrem de cinic, electoral, clasa politică din România a preferat să hrănească sărăcia, să o ţină bine ancorată mai ales în mediul rural, fiindcă un om sărac poate fi cumpărat pe bani puţini, iar dacă omul este multiplicat se ajunge la comunităţi întregi. Comunităţi care pentru 1 litru de ulei şi un kg de făină vor pune ştampila de vot acolo unde trebuie. Omul de la ţara va crede că a făcut o afacere, fără să-şi dea seama că acea ştampilă nu face altceva decât să-i închidă uşa spre o lume mai bună.

Prin urmare cum facem ? Le dăm peşte sau îi învăţăm să pescuiască? Sunt mulţi oameni săraci în ţara asta, însă rolul unor programe sociale este să reducă numărul acestora nu prin oferirea de bani şi mâncare ci prin învăţarea unor strategii prin care să iasă din situaţia în care se află.