4 miniştri au fost schimbaţi dintr-o lovitură. De la preluarea mandatului 8 membri ai cabinetului şi-au părăsit funcţiile. Am auzit în dezbaterile care au urmat acestei decizii tot felul de păreri legate de slăbiciunea guvernului tehnocrat arătată tocmai de aceste multiple schimbări. Trebuie să vă contrazic, asumându-mi tot ce urmează din povestea asta.
Ceea ce am văzut până acum, au fost schimbări, cel puţin aşa susţine premierul, neatingerea obiectivelor propuse. Altfel spus, lucrurile s-au mişcat dar nu în ritmul dorit. Prin urmare vedem pentru prima dată în această ţară schimbări pe criterii de performanţă. Şi ca să păstrez echilibrul discuţiei nu ştiu dacă spre exemplu ministrul Costescu ar fi putut face mai mult în intervalul scurt în care a ocupat funcţia de ministru.
Am auzit din partea celui mai mare partid din România reproşul conform căruia nu a făcut nici măcar un km de autostradă. Fără să precizeze reprezentantul partidului cu pricina că ministrul transporturilor a fost prea ocupat cu repararea unei autostrăzi construite prost, doar de dragul de a fi dată în uz în campania electorală a social democratului care a candidat la alegerile prezidenţiale. Dacă ne apucăm să criticăm, hai să o facem constructiv şi mai ales privind tabloul în ansamblul său.
O altă mare problemă a Ministerului Transporturilor o reprezintă CNADNR-ul. O instituţie cu salarii uriaşe şi performanţe care tind spre zero. E clar că acolo este o problemă uriaşă pe care fostul ministru al transporturilor nu a reuşit să o gestioneze. Eu nu cred că poate cineva să repare ceea ce este stricat la compania de drumuri. Acolo este un adevărat viespar, un loc al cumetriilor şi al oamenilor care răspund politic, pentru că profesional nu au această capacitate.
Pentru ca lucrurile să fie clare, nu iau apărarea ministrului Costescu, dacă premierul Cioloş a luat decizia ca el să fie remaniat sunt ferm convins că există motive serioase în acest sens. Ceea ce-mi doresc este ca următorul ministru să accelereze construcţia autostrăzilor din această ţară. Şi cum propunerea lui Cioloş este o profesionist care a lucrat inclusiv la Renault cu certitudine Piteşti-Sibiu o să fie o prioritate naţională nu doar pe hârtie.
La învăţământ lucrurile sunt ceva mai clare. Avem o ţară plină de doctori. Avem un general care nu prea leagă el două cuvinte, dar pe lângă faptul că era plin de doctorate, mai era şi îndrumător al unor persoane dubioase,care se împopoţonau cu titlurile astea. Despre scandalul iscat în jurul premierului nu mai vorbim. Vorbim însă despre lipsa de curaj de a lua o decizie tranşantă. Aştept de la noul ministru mai multă determinare în acest sens şi de ce nu, o reformă a sistemului care să subţieze rândul doctorilor făcuţi pe bandă rulantă.
În domeniul comunicaţiilor lucrurile cred eu că au mers bine. Acolo a existat o declaraţie nefericită legată de unii profesori care-şi bat joc de meseria lor dar şi de ideea că învăţământul nu ar trebui să fie gratuit. Ştiu că o să-mi sară deontologii în cap, dar ministrul Bostan avea parţial dreptate. Sunt profesori care nu-şi fac treaba şi cred că trebuie să renunţăm la ipocrizie şi să recunoaştem asta. Cât despre plata în sistemul de învăţământ – este o afirmaţie măcar discutabilă. Eu spun atât: atunci când cumperi un lucru îl apreciezi mai mult decât atunci când îl primeşti gratis. Cu menţiunea că trebuie să existe excepţii în privinţa persoanelor care efectiv nu ar fi putut să plătească.
În fine o scurtă privire aruncată la românii de pretutindeni ne arată un eşec total al proiectului votului din diaspora. După nebunia din 2014, când românii s-au călcat în picioare ca să poată vota, s-a venit cu acel registru al românilor din diaspora. Până ieri se înscriseseră sub 2000 de persoane din cei aproximativ 5 milioane de români din diaspora.
Ceea ce voiam să mai spun este că simt din ceea ce se întâmplă că toate schimbările acestea trec dincolo de oameni. Ele vizeză sistemul şi restructurarea lui. Senzaţia mea, împărtăşită şi de alţi colegi, este că ambiţia premierului Dacian Cioloş, este să ducă ţara în acel punct de unde nu mai poate fi întoarsă nici de mama politicului. Să o restructureze şi să o reformeze astfel încât pârghiile de furt să fie mult diminuate. Asta doare şi evident că aşa se explică şi atacurile furibunde ale politicului la adresa guvernului tehnocrat.
Revenind la ideea de la care am plecat. Timpul este extrem de nemilos atunci când vorbim de reforme. Eu eram sceptic legat de mandatul acestui guvern la începuturile sale. Când avea în faţă un an întreg. Pentru că reformele profunde se fac, nici măcar în ani, ci în generaţii. Însă acum să faci o schimbare pentru doar 5 luni de guvernare, personal îmi dă cu virgulă. Mulţi spun că Dacian Cioloş vrea să arate că poate schimba lucrurile astfel încât să mai rămână o tură la Palatul Victoria. Acum întrebarea care apare imediat este dacă râmâne ca tehnocrat sau ca membru al unui partid politic. Ca tehnocrat eu nu-l mai vad, deşi am spus că-mi doresc asta. Jocul de glezne pe care-l face politicul pe bară, contractele pierdute de băieţii deştepţi şi visteria tot mai goală a unor partide vor face din dorinţa politicului o barieră de netrecut pentru tehnocraţi. Dacă mergem pe scenariul în care Dacian Cioloş ar intra într-un partid, indiferent care, atunci am ajunge în momentul în care şi el va fi nevoit să răspundă comenzilor politice de la centru. Nu poţi reprezenta un partid într-o funcţie de înaltă demnitate publică fără să-i reprezinţi şi interesele. Pentru că aşa este în România. Tocmai de aceea eu văd cele două scenarii ca pe un final clar a lui Cioloş la Palatul Victoria. Şi revin la ideea iniţială conform căreia, chiar şi aşa legat de mâini şi de picioare, să nu uităm de restricţia pusă pe perioada vacanţei parlamentare de a emite ordonanţe; actualul cabinet încearcă să descâlcească iţele birocraţiei excesive, un factor important pentru dezvoltarea corupţiei, dar să și facă lumină în cheltuielile statului prin tot felul de proiecte de transparentizare. Odată implementate aceste proiecte, va fi foarte greu să vină politicienii noştri în toamnă şi să renunţe la ele.