Business

Revine creditul cu buletinul

Stelian Muscalu

Am tot discutat noi despre greșelile trecutului din care ar trebui să învățam câte ceva. Sectorul bancar este cel în care s-a greșit grav şi în care suferința împrumutată populaţiei a fost mare. Nici bancherii nu au dus-o prea bine în ultima vreme, cu toate acestea bancherii iau nişte decizii pe care le-aş numi controversate.

Una dintre cele mai echilibrate bănci de la noi ING Bank vrea să se întoarcă la o meteahnă mai veche a creditului cu buletinul. Există un plus de această dată. Este vorba despre un acord încheiat de către Asociația Română a Băncilor cu Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru verificarea veniturilor pe care le au persoanele fizice. 
Astfel se pot acorda credite de nevoi personale pe loc, fără a mai fi nevoie de adeverință de salariu din partea clientului. 

Suma maximă acordată poate ajunge la 90.000 de lei.
Banii se pot lua pentru o perioadă de 5 ani iar procesul de acordare al creditului nu ar trebui să dureze mai mult de 15 minute. Dobânda pentru acordarea creditului de nevoi personale este fixă și se încadrează între 8,95% – valabilă la încasarea salariului într-un cont ING Bank și 10,45% – dobânda standard.

„Am gândit procesul de acordare a creditului din perspectiva clientului. Să nu fie nevoit să facă mai multe drumuri la bancă, să nu aibă nevoie de adeverința de salariu și, ideal, să primească banii pe loc” – Ștefan Radu, director produse și strategie retail banking, ING Bank România.


Pentru acordarea creditului, banca percepe două comisioane: comision de analiză a dosarului de credit, perceput doar în cazul acordării creditului 105 lei și comision de administrare, care se plătește o singură dată, în momentul acordării creditului – 1% din valoarea sumei împrumutate.

Marea problemă este alta. Aproape că nici nu mă interesează, într-o primă fază, riscurile pe care şi le asumă banca sau clientul cu un astfel de produs.

Credit de consum – asta mă îngrijorează. Aş vrea credite de investiţii, însă bancherii merg spre cea mai facilă piaţă. E drept, aşa cum spunea şi guvernatorul Isărescu e mai greu să citeşti un bilanţ şi din cauza asta este mai complicat să acorzi un credit pentru dezvoltare unei companii (aici nu este vorba despre ING ci despre întreg sistemul bancar din România). Însă calea de urmat cred că era cea spre specializarea personalului şi pe urmă spre creditarea economiei în profunzimea ei. Problema este că acest credit se va duce de cele mai multe ori spre produsele care ne tentează pe toţi dar care din păcate nu prea se fabrică pe aici. De la telefoane scumpe la plasme, maşini şi alte capcane care nu vor ajuta economia şi care este foarte posibil să ne ducă într-o fundătură.Vrem asta?

4 comentarii

  • " Este vorba despre un acord încheiat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru verificarea datoriilor pe care le au presoanele fizice"-daca esti jurnalist,verifica informatiile.Tot acest articol se bazeaza pe o declaratie falsa.Nu se verifica datoriile,ci se verifica salariile angajatului,ce ii sunt declarate de angajator la ANAF luna de luna,asta pentru a nu mai cere adeverinte de salariu.Vai s-amar!

  • Da, ai dreptate. Am corectat.

    Era vorba de verificarea veniturilor nu datoriilor. E si logic asa – la ANAF te duci cu declaratie de venituri, nu cu declaratie de datorii 🙂

    Multumesc pentru observatie. Uneori se mai intampla sa te gandesti la ceva si sa scrii din graba altceva. Probabil Stelian era prea preocupat de consum / datorii.

    Mie personal mi se pare o initiativa buna. E mult mai simplu si mai elegant sa se interconecteze bazele de date decat sa tot ceara clientilor tot felul de acte si adeverinte si sa se faca o gramada de hartogareala.

    Cat de bine sau nu e sa se dea credite de consum e alta discutie. Eu zic ca e bine. In toata lumea se dau credite de consum.
    Dar exista intr-adevar o problema de viziune a bancilor. In principiu segmentul de retail e mai profitabil si implica mai putine riscuri, de aceea toate bancile se bat pe acest segment. Numai ca ar trebui sa se gandeasca sa sprijine mai mult si sectorul corporate. Daca economia nu merge atunci si angajatii isi pot pierde locurile de munca, iar bancile se trezesc din nou cu credite neperformante in retail

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.