Business

Rep. Moldova – agitaţie la est, dezinteres la vest

Mii de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului de la Chişinău pentru a denunţa Guvernul condus de premierul Pavel Filip, membru al Partidului Democrat (PDM). După luni bune de proteste, cu un Guvern cu o cotă de încredere zero şi cu un stat fără stabilitate economică, Republica Moldva a intrat într-o ecuaţie pe care nimeni momentan nu ştie cum să o rezolve.

Situaţia de la Chişinău arată cât se poate de clar care este rezultatul unui stat imatur şi incomplet. “Analiştii” de la Bucureşti cântă prohodul Republicii Moldova, iar unii politicieni români ajung să facă gafe de proporţii în declaraţiile lor.

Situaţia politică de la est este speculată de toată lumea şi mai puţin de România, care a eşuat lamentabil în a oferi un sprijin acestui stat prea tânăr şi prea slab din punct de vedere economic pentru a supravieţui independent. Autorităţile de la Bucureşti nu au înţeles că stabilitatea Rep. Moldova reprezintă o siguranţă mai mare pentru graniţele României dar şi o datorie morală. Toţi liderii de la Chişinău au bătut cărările la Cotroceni şi la Palatul Victoria în ultimii ani, iar toţi liderii de la Bucureşti s-au pus în tablou cu “fraţii de peste Prut” în perioade electorale din motive evidente. Fâşia asta de pământ de la graniţa de est a Uniunii Europene a supravieţuit ca prin minune până acum.

În ultimii 20 de ani, România nu a vrut să se implice cu ceva concret peste Prut. Cred că soluţia nu este unirea, ci susţinerea. Ce fel de susţinere? Prin planuri concrete, mobilizarea mediului de afaceri românesc către investiţii în Rep. Moldova, schimb de expertiză pentru diverse domenii de activitate, proiecte comune de infrastructură şi securitate. Singurul proiect viabil și cu efecte pe termen lung a fost acordarea de burse tinerilor moldoveni, doar că generațiile acestea nu s-au întors în Moldova și nici nu au rămas în România, formează o diaspora consistentă prin toată Europa.

Rusia, cel puţin în ultima perioadă, nu a fost nevoită să intervină prea mult pentru a susţine forţele politice de stânga pentru că Rep. Moldova a stat de bună voie pe butoiul cu pulbere al unei clase politice corupte, care a defilat cu stindardul pro european. Ei bine, situația nu e roz la est și poate că este cel mai potrivit moment pentru noi să încercăm să ne implicăm mai mult pentru binele celor de pe ste Prut. Dacă ne și interesează acest lucru…

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.