Auto-moto

Renault Sport. Atât.

Stelian Muscalu

Renault se gândeşte să reînvie latura sportivă a mărcii. Aşa apare divizia Renault Sport care va fi gestionată de două entități distincte: Renault Sport Racing și Renault Sport Cars.

Renault Sport Racing va cuprinde toate activitățile de motorsport, inclusiv Renault Sport Formula One Team, Renault e.dams, Formula Renault 2.0, Renault Sport R.S. 01 Trophy, precum și alte programe de curse individuale pe circuit și de raliu. Renault Sport Racing va gestiona angajamentele celor două centre motorsport ale sale din Marea Britanie Enstone și Viry-Châtillon în Franța.

Renault Sport Cars, o evoluție a Renault Sport Technologies, va gestiona dezvoltarea și comercializarea gamei de vehicule de serie Renault Sport. Renault Sport este recunoscut la nivel mondial mai ales prin Megane R.S. și Clio R.S. Dar şi prin versiunile GT. Pentru dezvoltarea laturii sportive Renault Sport vizează o creştere semnificativă a investițiilor în cercetare și dezvoltare.

Această nouă structură Renault va urmări două direcții principale. În primul rând, își propune să promoveze marca Renault Sport către un public mai larg, cu ajutorul Renault Sport Formula One Team și cu ajutorul interesului global pentru F1. În al doilea rând, se va folosi formula E și restul activităților sportive, susținute de imaginea Clio Cup, pentru a spori notorietate mărcii.

Renault Sport Racing și Renault Sport Cars vor lucra împreună pentru a maximiza sinergiile tehnice și comerciale. Prima demonstrație a strânsei legături dintre cele două entități va fi dezvăluită la Marele Premiu de la Monaco.

RENSPORT

« Suntem convinși ca motorsportul este un domeniu care încă atrage interesul atât a pasionaților cât și a șoferilor obișnuiți. Astăzi lansăm un amplu program. Formula 1 este o componentă importantă a efortului nostru pentru a stimula gradul de notorietate a gamei Renault, în special în zonele unde Renault face primii pași. Acest angajament are, de asemenea, ca obiectiv să promoveze transferul de tehnologie de pe pista de competiție pe stradă » Carlos Ghosn, Președintele Grupului Renault.

 În centrul activităților sportive, se impune crearea Renault Sport Formula One Team. Noul model concurent F1 se va baza pe șasiul Renault R.S.16 dezvoltat și fabricat în Enstone, în timp ce grupul propulsor R.E.16 Renault va continua să fie dezvoltat în Viry-Chatillon.

Renault a anunțat grupul său de parteneri la eveniment. Marca Alianței Renault-Nissan, Infiniti își va continua aventura în Formula 1, și împreună cu Renault își va spori implicarea prin intermediul unui program tehnologic specific. Infiniti va dezvolta cea de-a doua generație de sisteme de recuperare a energiei (ERS) pentru unitatea de alimentare F1, în beneficiul mărcilor alianței .

Total și Renault vor extinde parteneriatul existent, prin furnizarea unei game largi de produse Total concepute special pentru Renault Sport Formula One Team.

Renault a anunțat, de asemenea, noi parteneriate cu alte mărci de prestigiu, printre care furnizori de ceasuri premium, Bell & Ross, inventatori de sisteme audio revoluționare, Devialet, precum și continuarea relațiilor cu partenerii actuali din echipei F1, inclusiv Microsoft și EMC.

Renault Sport Academy

Academia Renault Sport a fost, de asemenea, anunțată oficial. Aceasta are un dublu obiectiv, de a găsi talente noi ce pot concura in Formula 1 și de a oferi oportunitatea pentru piețele Renault de a juca un rol activ în construirea viitoarelor performanțe sportive prin promovarea și susținerea piloților locali.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.