Business

RE/MAX: 81% dintre europeni găsesc locuinţa în urma unei căutări realizate online

Stelian Muscalu

Am citit un studiu extrem de interesat al celor de la Re/MAX. Aşa că mi-am propus să împart datele cu voi.

Documentul arată că cum ne influenţează mediul online deciziile importante pe care le luăm în viaţă.

81% dintre europeni găsesc locuinţa visată în urma unei căutări realizate online. Asta se întâmplă ca medie la nivel european. Dar mai sunt şi ţări precum România unde acest procent scade la 50%, cifră care trage în jos şi media europeană.

Potrivit studiului RE/MAX, la nivel european, 67% dintre cei care se află în căutarea unei case încep prin a căuta pe site-urile specializate în anunţuri imobiliare. Din total, 44% întreabă prietenii şi familia dacă ştiu de proprietăţi scoase la vânzare. De asemenea, 35% din total încep căutarea cu ziarele specializate în anunţuri.

În ceea ce priveşte metodele prin care cei aflaţi în căutarea unei case chiar găsesc cea mai bună variantă, studiul RE/MAX Europe arată că cele mai mari şanse de reuşită – 76% – le au cei care au încep căutarea online.

Analiza RE/MAX mai arată că, pentru 60%, fotografiile cu proprietatea pe care o trec pe lista de vizionări sunt extrem de importante şi pot face diferenţa. Până la urmă nici nu cred că era nevoie de un studiu ca să demonstrezi ceva evident.

Studiul desfăşurat de companie mai arată că, la nivel european, 40% dintre persoanele care caută o proprietate o fac împreună cu partenerul, iar 25% singuri. Cel mai mare procent, în acest sens, este în Spania, unde 60% din cei care doresc o casă sunt cuplu. Pe locul al doilea este România, unde procentul este de 55%, iar în Franţa este de 31%. Pe piaţa din Turcia lucrurile stau diferit – aici doar 14% dintre cei care cumpără o casă sunt într-un cuplu.

Costul locuinţei este, pentru cea mai mare parte a europenilor, cel mai important aspect atunci când vine vorba de achiziţia unei case. Pe locul al doilea se află locaţia, suprafaţa şi alte costuri ce le implică noua casă. Gradul de eficienţă energetică şi anul de construcţie joacă şi ele un rol important.

Atunci când vizitează pentru prima dacă o locuinţă aflată pe lista de achiziţie, europenii se uită în primul rând la dotările din baie şi analizează atent ce reparaţii sunt necesare. Mirosul din casă şi împrejurimile joacă şi ele un rol esenţial, ca şi gradul de dotare a bucătăriei.

Când vine vorba de vecinătăţi, pentru aproape 20% din cumpărători apropierea de un loc de joacă pentru copii este crucială, iar pentru cca. 19%, apropierea de o grădiniţă sau o şcoală.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.