Relațiile amoroase la birou sunt mult mai frecvente decât ar putea crede mulți dintre noi. În condițiile în care petrecem în interes de serviciu o parte semnificativă din viață, șansele de a ne găsi jumătatea în timpul orelor de program sunt, din punct de vedere statistic, extrem de mari. Acest lucru este confirmat și de către cel mai recent studiu eJobs derulat în luna februarie și care arată că 56% dintre români au avut o relație la birou – pentru 45% a fost o relație serioasă, de lungă durată, în timp ce pentru 11% dintre ei a fost doar o aventură.
Oarecum surprinzător, în segmentul de vârstă 18-25 de ani ponderea celor care nu au avut o relație de dragoste la job are nivelul cel mai ridicat (60%), pondere egală cu cea a respondenților cu vârste între 25-55 ani care au confirmat astfel de relații.
În ceea ce privește partenerul, 25% dintre respondenți spun că au avut o relație cu un coleg sau cu o colegă, 12% au avut o relație cu un furnizor sau partener extern, iar 19% este ponderea celor care au recunoscut că au avut o relație cu superiorul direct.
Marea majoritate a celor implicați într-o relație amoroasă la locul de muncă erau singuri la acel moment (62%), 18% erau deja într-o relație, iar 20% au recunoscut că erau căsătoriți.
Povești cu happy-end
25% dintre cei care au avut o relație la locul de muncă au ajuns la altar de mână cu colegul sau colega de birou, ponderea fiind mai mare în rândul femeilor (28% femei vs. 20% bărbați).
La întrebarea „Ce influență a avut relația la locul de muncă asupra carierei tale”, 17% au spus că unul dintre parteneri a trebuit să părăsească compania în următorul an. Cu o pondere apropiată – 16%, sunt cei care au afirmat că relația de la locul de muncă i-a ajutat să se dedice și mai mult jobului, în timp ce doar 7% dintre respondenți afirmă că relația i-a ajutat să avanseze în carieră. În restul cazurilor, relația nu a influențat evoluția profesională a respondenților.
Sondajul eJobs a fost efectuat la nivel naţional, în perioada 1-12 februarie 2017, pe un eşantion de 1.242 de respondenți, cu vârste curprinse între 18 și 55 de ani. 2 din 3 respondenți sunt femei și mai mult de jumătate dintre aceștia au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani.
That’s the thikning of a creative mind