Business

RADET, o ţeapă cu acte în regulă

Stelian Muscalu

În ultimii 26 de ani societatea românească a învăţat un sigur lucru. Cum să-şi perfecţioneze strategiile de furt. Indiferent că vorbim de bani publici sau privaţi, ţepele în România sunt la ordinea zilei. Toată lumea vrea să de un tun peste noapte după care să-şi cumpere o limuzină cu care să se laude în faţa prietenilor… şi cam atât.

Prea puţini sunt cei care se gândesc la o creştere organică, la o dezvoltare bazată pe cunoştinţe şi eficienţă, pe bun simţ şi tenacitate. Sunt atât de puţini cei din această categorie încât ajung să nici nu mai conteze.

Probabil că simţiţi revolta. Ea este justificată de o ştire care vine de la primărie. Aflu că reprezentanţii Consiliului General al Municipiului București au votat pentru plata în avans către Romgaz şi Engie a sumelor necesare pentru încălzirea bucureştenilor racordaţi la sistemul centralizat. Aproape jumătate de miliard de lei. Practic, din traseul banilor, s-a evitat gaura neagră denumită RADET. Până aici toate bune şi frumoase. Numai că banii aceştia nu au fost bugetaţi, prin urmare s-a scormonit adânc în buget şi pentru a putea achita în avans până la finele anului, Primăria va muta suma de 33 milioane lei din bugetul de investiții destinat proiectului de reabilitare a căii rutiere și a liniilor de tramvai din Șoseaua Pantelimon în cel destinat subvenționării RADET ?! Asta este o ţeapă la nivel înalt dată bucureştenilor. Dar e o ţeapă cu acte în regulă.

Deci se renunţă la nişte investiţii ca să fie susţinute nişte entităţi care au patentat furtul în ţara asta! Păi de ce trebuie să plătească locuitorii Pantelimonului, prin nenumăratele ambuteiaje şi ore petrecute în trafic pentru furtul făcut la RADET?

Primăria achită acum în avans suma pe care trebuia să o acorde RADET pentru a acoperi diferența dintre costul real al Regiei cu furnizarea de căldură și apă caldă pentru populație și prețul redus, subvenționat, pe care bucureștenii îl plătesc pentru acest serviciu. În realitate gigacaloria costă undeva la 350 de lei iar bucureştenii plătesc cam 190 de lei.

Da aţi auzit bine. Pentru că primăria este un instrument electoral, niciun primar nu a îndrăznit să liberalizeze preţul gigacaloriei. Prin urmare cineva trebuie să achite diferenţa până la costul real. Mulţi spun probabil că achită primăria. E total greşit. Achităm tot noi. Banii pe care primăria îi trimite spre zona aia sunt luaţi de la investiţii. Şi atunci în loc să avem o infrastructură civilizată, şcoli, grădiniţe şi spitale avem un mega furt la RADET. Cum aşa?

Păi numai anul trecut primăria a plătit către RADET aproape 250 de milioane de euro. Înmulţiţi suma asta cu un interval oarecare de timp. 10 ani să spunem. 2,5 miliarde de euro? Ştiţi cât costă un spital civilizat cu toate dotările necesare? 40 de milioane de euro. O grădiniţă cu pretenţii costă sub 1 milion de euro. Faceţi un calcul cam câte spitale şi grădiniţe se puteau face. Dar pentru asta trebuiau sacrificate voturi. Iar politicienii au avut de ales.

Însă nu doar dependenţa de subvenţii a îngenuncheat RADET-ul, ci şi propria ineficienţă dar şi lipsa investiţiilor de multe ori plătite dar neefectuate. Din conductele regiei se scurge zilnic apă de 32 de mii de euro. Asta fiindcă din reţeaua de 3 mii de kilometri de conducte, mai puţin de 400 de kilometri au fost modernizaţi. Aşa se face că pierderile de pe reţea se ridică la un nivel halucinant de 40%.

Unde sunt banii de subventii? Simplu! Băieţii deştepţi care s-au perindat pe la conducerea regiei, nu dădeau banii mai departe către producătorul de energie ELCEN ci semnau tot felul de contracte dubioase cu parandărături pe măsură. Prin urmare sumele uriaşe venite de la primărie s-au sifonat, datoriile RADET au ajuns la peste 1 miliard de euro, iar acum deşi primăria a plătit subvenţia ani la rând, cetăţenii au plătit costurile de încălzire, aşa subvenţionate ani la rând, Radet-ul are nevoie de ajutor. Altfel spus plătim pentru acelaşi serviciu de două ori. Am plătit pe factură şi acum plătim prin tăierea investiţiilor care ar fi trebuit făcute în Bucureşti pentru fluidizarea traficului.

De ce tot noi asta-i întrebarea care mă frământă acum, de ce nu plătesc cei care au dat gaura de miliarde în această regie?

 

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.