Pro sau contra conversiei creditelor in CHF la cursul istoric?

Astăzi ajunge în plen legea conversiei creditelor în franci (CHF) la cursul istoric. Ca să-i scoată din ecuaţie pe cei care s-au împrumutat într-o altă monedă decât francul elveţian, parlamentarii specifică în lege că este vorba despre valuta care s-a depreciat mai mult de 50%. Este primul punct slab al acestei legi.

Vorbim despre discriminare. În acest caz cei care s-au împrumutat în franci au un avantaj în faţa celor care au luat credite in euro sau dolari. De ce? Parlamentul nu ştie să răspundă. Iar cei care s-au împrumutat în moneda elveţiană spun că pierderile lor din deprecierea CHF sunt mai mari decât pierderile celor care au credite în euro. Nu spune nimeni niciun cuvânt despre câştigurile pe care le-au avut aceşti oameni atunci când s-au împrumutat. Când cel care lua euro plătea o rată şi cu 50% mai mare pentru aceeaşi casă comparativ cu cel care era împrumutat în franci.

Şi atunci de ce unii şi-au luat în franci şi unii în euro?

Explicaţia o găsim undeva prin 2006 când BNR a impus un grad de îndatorare de vreo 30% procent care a urcat ulterior până spre 70%. Însă existând acest prag erau foarte mulţi cei care nu reuşeau să se încadreze. Rata în euro convertită în lei sărea de cei 70%. Asta înseamnă că erau familii cu venituri mici sau cel mult medii.

Aşa a apărut atunci varianta francului elveţian. În timp ce EURIBOR-ul era la 5%, dobânda specifică pentru creditele în euro, LIBOR-ul era la 2,8%. Atunci era logic că per ansamblu un credit în franci era mai ieftin decât unul în euro, dar ca orice câştig presupunea şi o serie de riscuri, cum ar fi şi cel valutar, riscuri pe care cei care au semnat acele contracte şi le-au asumat. Faptul că nu aveau aceste informaţii nu-i absolvă de vină. Cum nu le absolvă de vină nici pe bănci faptul că au minţit clienţii prin omisiune. Tocmai de aceea riscurile ar fi trebuit împărţite.

Mai mult decât atât, atunci când vorbim despre creşterea costurilor să nu uităm că francul a fost primul care a avut o dobândă negativă -0,73% ceea ce a făcut ca o parte din pierderea provenită din cursul valutar să fie redusă prin scăderea costului cu creditul.

Aşa funcţionează piaţa financiară. Te documentezi, îţi faci calcule, cele mai bune dacă este posibil şi-ţi asumi rigorile unui contract.

Sunt ultimul om care ar lua apărarea băncilor. Am credite. 2 la număr. Ambele în euro. Unul l-am luat când euro/leu era sub 3,5. Dar mi-am asumat riscul valutar.

Partea cea mai proastă este că legi de acest gen se pot vedea în bunul mers al economiei. Şi este foarte posibil, ca pentru un populism ieftin, electoral, să ajungă în suferinţă oameni care nu au avut niciodată de a face cu creditele în franci. Legea în forma propusă ar putea aduce pierderi în sistemul financiar de 500 de milioane de euro. Este suficient să cadă o singură bancă astfel încât să se producă un adevărat seism în finanţele naţionale. Nu spun că se va întâmpla asta, ci încerc să subliniez consecinţele unei legi făcute după ureche.

Am putea să luăm exemplul polonezilor, acolo unde o lege similară a avut o mulţime de filtre tocmai în ideea de a nu destabiliza sistemul financiar. Chiar şi aşa cursul valutar s-a depreciat cu 4% în urma acestei legi.

Aşa că este foarte posibil să vedem presiuni uriaşe asupra cursului. La valoare de azi ar însemna peste 4,6 lei pentru un euro. Dacă la această lege se mai adaugă o serie de promisiuni electorale care vin să mărească deficitul, un curs de 4,7lei devine foarte posibil. Iar această valoare se va vedea de la preţul pâinii până la valoarea carburantului cu care alimentăm maşinile. Iar combustibil cumpără şi cei care au avut credite în franci şi cei care au avut credite în euro şi cei care nu au avut deloc credite. Şi mai grav, cei care plătesc credite în euro vor fi afectaţi de creşterea cursului plătind o rată mai mare după ce această lege o să intre în vigoare.

Deci sunteţi pro sau contra conversiei la cursul istoric aşa cum propune Parlamentul?