Trăim vremuri interesante. Dar şi complicate în aceiaşi măsură. Am învăţat ceva mai ales în toţi aceşti ani de criză. Ca să supravieţuieşti trebuie să te adaptezi. Este ceea ce clasa politică de la noi nu a putut să facă. De fapt nu a avut capacitatea să o facă. Acum toată lumea strigă într-un glas schimbarea. Ce ne dorim de fapt? E greu de spus. Am fost aseară în Piaţa Universităţii şi am văzut ca masa aceea mare de oameni a fost cumva splituită, împărţită ceea ce nu dă prea bine dacă este să ne luăm după regulile care descriu psihologia maselor. Acolo părerile sunt împărţite, la fel cum sunt şi oamenii. E greu să găseşti 10 oameni care gândesc la fel. Mai ales atunci când aceştia provin din medii diferite.
Azi am să vă spun ce vreau eu de la următorul premier. Lista este foarte lungă. Unele cerinţe sunt obligatorii altele sunt… opţionale.
Vreau o figură nouă. Nu obligatoriu, dar aş recomanda acest lucru. Vreau o persoană care a demonstrat ceva până acum. Un profesionist. Un bun manager. Un om cu viziune. Aşa trebuie să arate viitorul premier. Tehnocrat sau om politic?
Aş înclina spre un tehnocrat susţinut însă de o largă majoritate parlamentară. Chiar şi un tehnocrat foarte bine pregătit poate da greş dacă ideile lui nu sunt susţinute de legislativ.
Din păcate de cealaltă parte a baricadei, în ultimii 25 de ani nu am prea văzut profesionişti. Însă premierii politici sunt cei care ajung acolo prin votul parlamentului şi prin urmare au susţinerea lui.
Dacă depăşim momentul persoanei şi trecem la idei, la planuri, la proiecte. Aş vrea să văd acolo un om care să conştientizeze importanţa dezvoltării infrastructurii din România. Nu putem avea pretenţii să discutăm despre altceva atâta timp cât România nu are drumuri. Avem un masterplan, bun de această dată asta şi pentru că s-au implicat în realizarea lui inclusiv experţi ai Comisiei Europene. Hai să-l respectăm.
Am văzut unde a greşit cel mai des Guvernul Ponta, hai să nu greşim de două ori în acelaşi loc. Îmi doresc un om care să înţeleagă importanţa studiilor de impact pentru orice decizie luată de guvern. Aici nu vorbim de bucătăria de acasă, orice decizie afectează România până în ultima celulă a ei. Avem nevoie de studii de impact că să nu mai ajungem să schimbăm legi după un an de la adoptare. ŞI aş da exemplu aici de la supraaciza pe carburant, taxa pe construcţii speciale sau majorarea salariilor unor angajaţi din Ministerul de Finanţe. Toate legile au fost date şi modificate sau retrase din cauza faptului că au fost proiecte făcute pe picior care au vizat dor interesul pe termen scurt. Avem nevoie de viziune.
Îmi doresc un premier care să înţeleagă importanţa investiţiilor private în economie în egală măsură vreau un premier care să înţeleagă importanţa investiţiilor statului. În ultimii ani Guvernul Ponta a tăiat radical din aceste sume. O să vedem efectele peste câţiva ani. Tocmai din cauză că Guvernul care a plecat nu a avut nici cea mai mică fărâmă despre ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă.
Îmi doresc un premier care să pună pe primul plan interesul naţional, chiar dacă această sintagmă a fost târâtă în derizoriu de un fost ministru. Trebuie să ne întoarcem la ea şi la importanţa ei. Vreau un premier care să uite de interesele personale sau cele de grup.
Cam asta vreau de la viitorul premier. Sunt cerinţe de bun simţ… care până acum, din păcate, nu au fost respectate.
Ce-și dorește Radu Roșulescu de la viitorul premier:
Măh, întâi aș spune despre cazul ideal.
Mi-aș dori ca viitorul prim-ministru al României să fie un descendent al unei familii de samurai din Japonia.
Este că te-am lăsat cu gura căscată?
Dar are o logică. Cu oamenii ăștia nu te joci. Pentru ei onoarea este sfântă. Ăștia își fac seppuku dacă își pierd onoarea. Așa e în tradiția lor. Îți dai seama că un astfel de om este total incoruptibil, este imun la tot sistemul nostru balcanico-bizantino-dâmbovițean de șpăgi și bacșișuri. Și tot onoare înseamnă pentru japonezi și mândria lucrului bine făcut. La fel cum zice și Iohannis, numai că japonezii o iau mult mai în serios.
Cu un astfel de prim-ministru probabil că România ar ajunge în 20 de ani în primele 10 puteri economice mondiale.
Problema e dacă noi, românii, am rezista exigențelor unui prim-ministru japonez. Că ăla ne-ar pune la muncă tot serios. Probabil că ar sta cu cronometrul într-o mână și cu sabia lui de samurai în cealaltă mână. Dacă am întârzia chiar și cu o secundă, dacă nu ne-am îndeplini obiectivele chiar și cu un milimetru ne-ar fugări pe toți cu sabia.
Dacă e prea exagerat să cer un prim-ministru samurai, atunci mă gândesc la un prim-ministru venit dintr-o țară nordică – Norvegia, Suedia, Danemarca sau Olanda.
De ce? Pentru că și în aceste țări nivelul corupției este foarte scăzut și economia merge foarte bine datorită seriozității oamenilor și bunei organizări. Noi, românii, avem multe calități, dar suntem un pic cam artiști. Românul s-a născut poet, deh. Un pic de organizare nu ne-ar strica pentru că ne cam lipsește.
Aș fi de acord să plătim un prim-ministru străin cu casă, masă, bicicletă la scară (că ăștia din țările nordice s-au cam învățat să meargă fără girofaruri și coloane oficiale) și 1 milion de euro pe an. Dacă face treabă bună și aduce bunăstare, de ce nu?
Acum o să încerc să fiu un pic mai realist.
Cu toate că ideea unui prim-ministru străin, cineva care înțelege cu adevărat economia capitalistă, cineva care provine dintr-o cultură germanică sau anglo-saxonă nu cred că este așa de exagerat și cred că ne-ar prinde bine, cel puțin o perioadă până ne mai reformăm și noi.
Dacă nu se poate prim-ministru străin, atunci să fie unul de-ai noștri, nu? Dar să fie neapărat economist. Și dacă nu e economist să pună mâna și să învețe economie, suficient cât să înțeleagă conceptele importante, iar în jurul lui să își aducă câțiva consilieri foarte buni economiști. Pentru că prim-ministrul este un fel de CEO al întregii țări. Dacă avem parte iarăși de un politruc care nu e bun decât de dat din gură n-am făcut nimic.
Da, are dreptate Stelian. Așa e cu democrația – guvernul inițiază legi, iar parlamentul le aprobă. Un prim-ministru care nu are susținere în parlament va fi legat de mâini și de picioare pentru că toate inițiativele sale ar fi respinse. Desigur, putem să-l ajutăm și noi, poporul. Ne schimbăm obiceiurile de distracție. Ziua muncim câte 10 ore, iar seara mergem în piață să facem mitinguri de protest. Asta să fie distracția noastră – să facem mitinguri, așa cam 3-4 ore în fiecare zi. Este că nu prea merge? Ar fi mai bine totuși ca prim-ministrul să se descurce singur cu politicienii, căci altfel nu ar fi eficient.
Știi, noi românii nu știm să vedem ”the big picture”. Ne revoltăm împotriva sistemului, dar după aceea ne așteptăm ca un singur om, fie el președinte sau prim-ministru să le facă pe toate.
Uite, eu aș zice așa. Să vină prim-ministru cine o vrea să vină. Să fie cel mai corupt și incompetent om din lume. Dar să creăm în jurul lui un sistem. Un sistem care să nu-i permită să fie șpăgar, un sistem care să nu-i permită să greșească. Înțelegi? Nu contează un om, contează sistemul. Dacă nu facem un sistem funcțional nu avem nicio șansă.
Hai să înșir câteva idei de îmbunătățire a sistemului
Ce-și dorește Radu Roșulescu de la viitorul premier:
Măh, întâi aș spune despre cazul ideal.
Mi-aș dori ca viitorul prim-ministru al României să fie un descendent al unei familii de samurai din Japonia.
Este că te-am lăsat cu gura căscată?
Dar are o logică. Cu oamenii ăștia nu te joci. Pentru ei onoarea este sfântă. Ăștia își fac seppuku dacă își pierd onoarea. Așa e în tradiția lor. Îți dai seama că un astfel de om este total incoruptibil, este imun la tot sistemul nostru balcanico-bizantino-dâmbovițean de șpăgi și bacșișuri. Și tot onoare înseamnă pentru japonezi și mândria lucrului bine făcut. La fel cum zice și Iohannis, numai că japonezii o iau mult mai în serios.
Cu un astfel de prim-ministru probabil că România ar ajunge în 20 de ani în primele 10 puteri economice mondiale.
Problema e dacă noi, românii, am rezista exigențelor unui prim-ministru japonez. Că ăla ne-ar pune la muncă tot serios. Probabil că ar sta cu cronometrul într-o mână și cu sabia lui de samurai în cealaltă mână. Dacă am întârzia chiar și cu o secundă, dacă nu ne-am îndeplini obiectivele chiar și cu un milimetru ne-ar fugări pe toți cu sabia.
Dacă e prea exagerat să cer un prim-ministru samurai, atunci mă gândesc la un prim-ministru venit dintr-o țară nordică – Norvegia, Suedia, Danemarca sau Olanda.
De ce? Pentru că și în aceste țări nivelul corupției este foarte scăzut și economia merge foarte bine datorită seriozității oamenilor și bunei organizări. Noi, românii, avem multe calități, dar suntem un pic cam artiști. Românul s-a născut poet, deh. Un pic de organizare nu ne-ar strica pentru că ne cam lipsește.
Aș fi de acord să plătim un prim-ministru străin cu casă, masă, bicicletă la scară (că ăștia din țările nordice s-au cam învățat să meargă fără girofaruri și coloane oficiale) și 1 milion de euro pe an. Dacă face treabă bună și aduce bunăstare, de ce nu?
Acum o să încerc să fiu un pic mai realist.
Cu toate că ideea unui prim-ministru străin, cineva care înțelege cu adevărat economia capitalistă, cineva care provine dintr-o cultură germanică sau anglo-saxonă nu cred că este așa de exagerat și cred că ne-ar prinde bine, cel puțin o perioadă până ne mai reformăm și noi.
Dacă nu se poate prim-ministru străin, atunci să fie unul de-ai noștri, nu? Dar să fie neapărat economist. Și dacă nu e economist să pună mâna și să învețe economie, suficient cât să înțeleagă conceptele importante, iar în jurul lui să își aducă câțiva consilieri foarte buni economiști. Pentru că prim-ministrul este un fel de CEO al întregii țări. Dacă avem parte iarăși de un politruc care nu e bun decât de dat din gură n-am făcut nimic.
Da, are dreptate Stelian. Așa e cu democrația – guvernul inițiază legi, iar parlamentul le aprobă. Un prim-ministru care nu are susținere în parlament va fi legat de mâini și de picioare pentru că toate inițiativele sale ar fi respinse. Desigur, putem să-l ajutăm și noi, poporul. Ne schimbăm obiceiurile de distracție. Ziua muncim câte 10 ore, iar seara mergem în piață să facem mitinguri de protest. Asta să fie distracția noastră – să facem mitinguri, așa cam 3-4 ore în fiecare zi. Este că nu prea merge? Ar fi mai bine totuși ca prim-ministrul să se descurce singur cu politicienii, căci altfel nu ar fi eficient.
Știi, noi românii nu știm să vedem ”the big picture”. Ne revoltăm împotriva sistemului, dar după aceea ne așteptăm ca un singur om, fie el președinte sau prim-ministru să le facă pe toate.
Uite, eu aș zice așa. Să vină prim-ministru cine o vrea să vină. Să fie cel mai corupt și incompetent om din lume. Dar să creăm în jurul lui un sistem. Un sistem care să nu-i permită să fie șpăgar, un sistem care să nu-i permită să greșească. Înțelegi? Nu contează un om, contează sistemul. Dacă nu facem un sistem funcțional nu avem nicio șansă.
Hai să înșir câteva idei de îmbunătățire a sistemului
- În primul rând, ar trebui definit foarte clar ce înseamnă răspundere. Nu mai merge ca până acum – vine un ministru și zice că își asumă răspunderea, dar în realitate nu pățește nimic orice prostie ar face. Nu, dacă greșește trebuie să plătească. Ar trebui să aibă beneficii (eu n-am glumit, aș vota ca prim-ministrul să aibă un salariu de 1 milion de euro pe an), dar să aibă și responsabilități. De exemplu: Se face un program de guvernare, nu? Ar trebui spuse clar obiectivele – în primul an facem asta, în al doilea an ailaltă etc. Dacă nu și-a îndeplinit obiectivele atunci să nu mai stăm la discuții – demisia și să vină alții mai buni. În particular, toate guvernele României în următorii 10 ani ar trebui să aibă ca obiectiv o creștere economică de măcar 5%. Nu reușesc creșterea asta să plece. Fără prea multe discuții. Bineînțeles, acolo unde e cazul demnitarii ar trebui să răspundă și penal. Doar că justiția are ritmul ei, mai lent. Până se pronunță justiția nu ne permitem să-i mai ținem în funcție, nu?
- Probabil că ar trebui definit prin lege ce înseamnă onoare și demisie de onoare. Oamenii simpli înțeleg cuvântul ăsta, dar se pare că el nu face parte din vocabularul politicienilor. M-am cam săturat de nesimțiți care țin cu dinții de scaune. Atunci definim prin lege în ce condiții un demnitar poate rămâne în scaun sau trebuie să plece.
- Ar trebui reformat tot sistemul funcționarilor publici și bugetarilor. Da, ar trebui și lefuri mai mari, dar în primul rând ar trebui schimbat felul în care sunt acordate lefurile. Să îmbătrânești într-o funcție nu e un merit. Salariile ar trebui acordate în funcție de performanțe și responsabilități nu de vechimea în muncă. Răspundere trebuie să existe și la nivelul funcționarului de rând nu numai la nivel politic.
- Ar trebui făcută o listă de priorități de care să se ocupe viitorul prim-ministru. Așa cum zicea și Stelian, în capul listei ar trebui să fie investițiile în infrastructură. Nu mai merge să promiți mii de kilometri de autostradă și după aia să faci -9 km (minus 9). Pe urmă trebuie investit masiv în educație. Salariile bune sunt în domeniile knowledge-intensive. Fără școală multă și bună nu putem să sperăm la bunăstare pe termen lung. Prioritataea a treia te las pe tine să o spui, dar primele două mie mi se par critice