Am intrat zilele trecute într-un oficiu poștal. Din momentul în care-i deschizi ușa… totul se transformă într-o călătorie în timp. Nu în viitor ci în trecut. Un trecut îndepărtat. Imprimante matriceale… mulți dintre voi presupun că nici măcar nu știți ce-s alea, azi când imprimantele 3D sunt la un pas să facă legea.
Ghișee care împart spațiul poștei în două lumi. Cea a clientului umil, obligat să stea aplecat în încercarea de a comunica printr-o gaură meschină decupată într-un geam ciobit. De partea cealaltă stau funcționarii prost plătiți și implicit total dezinteresați de nevoile clientului.
Tabloul este deplorabil. Și te întrebi totuși cum reușește să supraviețuiască o asemenea instituție. Răspunsul este simplu. Prin monopoluri.
Distribuția pensiilor este unul dintre ele. Activitate care-i aduce poștei o treime din venituri.
Conform profit.ro este foarte posibil ca Poșta să piardă acest privilegiu pentru că reprezentanții Comisiei Europene consideară afacerea asta ca fiind ajutor de stat. De altfel există precedent. În Belgia și Germania, operatorii poștali de stat au fost obligați să returneze sute de milioane de euro exact pe această idee.
Partea proastă este că o pierdere a monopolului privind distribuția pensiilor vine după ce în urmă cu câțiva ani Poșta Română a pierdut și monopolul asupra trimiterilor poștale cu greutatea mai mică de 50 de grame și pentru care se percepe un tarif mai mic de 2 lei. Deși cifrele sunt mici, afacerea era una mare estimata undeva la 30-40 de milioane de euro.
De curând a pierdut şi contractul de curierat cu Poliţia Capitalei. După ce a înregistrat pierderi de 567 de milioane de lei în perioada 2008-2013, Poşta a revenit pe profit în 2014. Potrivit bugetului, pe profit ar putea să fie şi anul acesta. Însă unul mic, de doar 1,6 de lei.
Numirile politice la cârma instituției, au transformat una dintre companiile de stat cu un potențial uriaș într-o epavă a economiei Românești. Abia anul trecut s-a reușit o stabilizare a instituției. Însă o eventuală decizie a Comisiei Europene legată de pensii ar putea viza inclusiv o serie de sume retroactive pe care poșta ar trebui să le plătească statului. Ar fi bomboana de pe coliva a ceea ce a fost cândva cloșca cu puii de aur a curieratului românesc.
Într-o perioadă în care magazinele online apăreau ca ciupercile după ploaie, stimulând activitatea de curierat, Poșta Română, cu cei peste 35 de mii de angajați, la acea vreme și peste 7000 de oficii, reușea extraordinara performanță de a ieși la finele a 5 ani consecutivi pe minus. E momentul în care firmele de curierat de la noi creșteau cu 30-40 de angajați, cu câteva centre logistice regionale, dar cu o dorință uriașă de a fi competitivi și evident de a face profit.
Singura șansă pentru această companie este să intre pe mâna unui privat care să vrea să facă bani pentru companie și nu pentru partid. Numai că acum e puțin cam târziu. După ce a fost căpușată din toate părțile, Poșta a fost scoasă la mezat. Îmbătrânită și cu cifre de bilanț extrem de proaste nu a mai vrut-o nimeni.
Cu Poşta Română, ca dealtfel cu toate companiile de stat lucrurile sunt simple. Trebuie vândute. Iar când spun vânzare mă gândesc inclusv la o tranzacţie cu un preţ simbolic de 1 euro. Şi aici vă propun un exerciţiu de imaginaţie. S-a tot urlat că Petromul s-a vândut pe bani puţini. Vreo 600 de milioane de euro. Compania valora, cu toate rezervele pe care le deţinea, câteva miliarde bune de euro. Dar hai să ne întoarcem la exerciţiu nostru de imaginaţie. Se ţinea la preţ şi nu ar fi fost vândut. Astfel că fiecare partid aflat la puterea şi-ar fi pus acolo omul la conducere. Cum ar fi arătat Petromul astăzi.
Eu îmi pot imagina asta – câteva zeci de mii de oameni angajaţi, neplătiţi de câteva luni, cu un bilanţ negativ şi fără capacitate de redresare financiară. Toate miliardele încasate de stat din taxe şi impozite asupra companiei ar fi fost în cel mai bun scenariu zero. Dacă nu cumva statul ar fi fost nevoit să vină cu bani de acasă ca să ţină compania pe linia de plutire. Am avut de ales între două rele. Cam asta se întâmpla acum şi cu Poşta Română instituţie care are peste 27.000 de angajați, cam cât are și fiscul, și peste 5500 de unități.
Cum sa nu fie falimentara si cu infrastructura IT la.pamamt cand au mai multi directori si inspectori (platiti cu salarii imense)decat oameni care muncesc si se chinuie da am.spus bine se chinue cu acele imprimante numite in articol si platiti cu salariu mai mic decat salariul minim pe economie,verificati va rog
als, posta romana nu are ce căuta in mediul privat. Problema reala a postei ca si a multor alte servicii de stat este lipsa investițiilor si sporirea formalităților. Rămâne mult mai sigura si ieftina ca serviciile de curierat si in general este rapida. Fata de alte poste de stat, Posta Romana este mai sigura si mai rapida, oamenii sunt -saracii- f muncitori si cu experienta.