Campania electorală care nu a început oficial dar îşi face simţită prezenţa prin promisiunile uluitoare pe care politicienii le fac în aceste zile. Am senzaţia că a început o adevărată cursă a delirului declarativ. Toată lumea promite măriri salariale. Toţi aruncă cu banii pe care nu-i au.
Alţi politicieni, mai de stânga, promit revenirea marilor companii româneşti în proprietatea statului. Stat care va da de muncă şi evident va creşte salariile. Nu este ca şi cum statul nu ar fi fost în această ţară proprietar pe toţi coloşii industriali pe care i-a băgat în faliment. Nu este ca şi cum noi, contribuabilii, nu am fi plătit pentru găurile negre pe care statul le-a produs în aceste companii. Nu! Vrem să o luăm de la capăt. De fapt nu noi vrem asta… ci ei, cei care rămân încet, încet fără surse de finanţare. Şi atunci ambalează totul extrem de elegant într-un mesaj tocmai bun de băgat sub nas, în perioada campaniei electorale, nostalgicilor care au crezut că statul poate să producă pentru ei.
Situaţia este foarte gravă pentru că aceste promisiuni nu au niciun fel de acoperire în realitate. Nici măcar nu mai vorbesc despre vreun studiu de impact. Ce studiu să-mi mai trebuiască atunci când ma uit la CFR, Oltchim, Aro Câmpulung, Rafo sau alte mari companii cu management de stat. Toate sunt aici pentru că marii manageri aflaţi sub influenţă politică au căpuşat aceste societăţi până la epuizarea lor. Pare-se acum că o parte a clasei politice ar vrea să o ia de la capăt.
Şi indiferent de direcţia pe care o vor apuca politicienii după alegeri decontul îl vom face tot noi. Pentru că politicienii nu vin cu bani de acasă… ei duc bani acasă.
Ca să preiei uriaşele companii să le readuci pe linia de plutire ai nevoie de bani, de foarte mulţi bani. De unde? Fiindcă din păcate bugetul este sleit de relaxarea fiscală impusă de aceiaşi politicieni în paralel cu creşterile salariale. Deficitul este la limită, iar mulţi analişti bancari vorbesc de o depăşire a lui începând de la anu’ …adică după alegeri.Exact acest lucru face utopică propunerea social democraţilor.
Ceea ce mă sperie şi mai tare este că liberalii, care teoretic, prin doctrina lor ar trebui să încurajeze munca, inovaţia şi câştigul prin forţe proprii au început să promită măriri de salarii călcându-şi astfel propria doctrină în picioare.
Ok, faptul că nu mai există ideologie în partidele astea ci doar populism, eram tentat să-i spun ieftin, însă dacă mă uit la promisiunile lor nu este deloc aşa, deci faptul că nu mai există nişte coordonate după care să se ghideze partidele este clar, dar ce facem când prin declaraţiile vedem un atentat la viitorul nostru al tuturor?
Hai să ne uităm un pic la cifre. Şefa PNL promite o creştere a salariilor cu 22% a funcíonarilor publici precum şi o dublare a salariilor medicilor. De unde scoate ea banii ăştia. A calculat ea care este efortul bugetar pentru majorarea asta? S-a gândit măcar pentru o secundă cum se reflectă în deficit declaraţia ei? Cu siguranţă că nu. De ce? Pentru că nu o interesează.
În momentul de faţă avem deja 1,2 milioane de angajaţi la stat pentru care plătim deja 58 de miliarde de lei. O sumă uriaşă comparativ cu eficienţa sistemului.
Un număr uriaş de oameni care nu fac nimic. Nici măcar nu plimbă documente. Un număr uriaş de oameni trimişi pe linie de partid care toacă banii statului. De ce nu vorbeşte nimeni despre ei. De ce nu se vorbeşte despre o creştere salarială prin eficientizare. De ce nu se înjumătăţeşte numărul celor care lucrează în sistem, iar banii rămaşi să fie distribuiţi spre creşteri salariale?
Pentru că ipocrizia celor care vin cu astfel de discursuri este mai mare decât dorinţa de a face cu adevărat ceva constructiv pentru această ţară. Iar lucrul cel mai grav este că indiferent de care parte a eşicherului politic te uiţi… discursul este acelaşi.