Probabil ai auzit despre filmul acesta. Ziua cârtiței – titlul original Groundhog Day (http://www.imdb.com/title/tt0107048). Este celebru.
Filmul în sine nu este o capodoperă, dar este drăguț. Se încadrează în categoria comediilor de dragoste – genul de filme care le face pe femei să-și șteargă o lacrimă la final și pe bărbați să caște plictisiți.
Astfel de filme nu sunt făcute să rămână în istorie. Totuși filmul acesta a venit cu un scenariu foarte interesant. De aceea a devenit celebru.
Este vorba despre un prezentator meteo la un post local de televiziune, cu aere de vedetă și cu aspirații mari, un tip destul de arogant și foarte egocentric.
În micul orășel Punxsutawney, Pennsylvania există o sărbătoare numită chiar Ziua Cârtiței. Conform tradiției acolo există o cârtiță expertă în previziunile meteo. În fiecare an, pe data de 2 februarie cârtița este scoasă din bârlogul său. Se spune că dacă ea își vede umbra (asta se întâmplă dacă este o zi însorită) și se întoarce grăbită în vizuină iarna va persista încă 6 săptămâni. Dacă nu-și vede umbra (o zi înnorată) primăvara va veni curând.
Ei bine, eroul nostru este prins într-o buclă temporală chiar în micul orășel Punxsutwney. Orice ar fi făcut peste zi, a doua zi se trezea tot pe data de 2 februarie, tot în aceeași cameră de hotel, tot în același pat.
Ziua cârtiței a devenit sinonim cu ideea de neputință de a schimba ceva – orice ai face te trezești în aceeași situație ca la început.
Mulți spun că noi în România suntem de 27 de ani prinși în Ziua cârtiței. Și cam au dreptate. Și eu mă simt la fel de multe ori. Nici nu mai țin minte la câte proteste am participat până acum. De la Piața Universității din 1990 până la Piața Victoriei din 2017. În 1990 protestam împotriva abuzurilor politicienilor, în 2017 protestăm împotriva abuzurilor politicienilor. În 1990 era o mână de oameni care protesta în stradă, în 2017 este o mână mai mare. În 1990 se cânta din balconul Universității, în 2017 facem spectacole de lumină cu lasere și telefoane mobile. Majoritatea românilor s-au uitat și atunci și acum la televizor. În 1990 exista TVR-L (Televiziunea Română minus Liberă) acum există Antena 3 care a preluat rolul de televiziune națională. Și atunci ca și acum televiziunea a distorsionat grav mesajele celor din piață. Și atunci ca și acum în favoarea aceleiași formațiuni politice FSN-PSD. Și atunci ca și acum populația a fost dezbinată și atunci ca și acum oamenii au fost ațâțați unii împotriva altora și atunci ca și acum s-au rupt punțile de dialog între cele 2 tabere și atunci ca și acum FSN-PSD a profitat de manipularea populației sărace și mai puțin educate pentru a acapara puterea politică și atunci ca și acum același FSN-PSD odată instalat la butoanele puterii a început să se comporte ca un partid totalitar, călcând în picioare toate principiile democratice. Nimic nu s-a schimbat. Mă rog, în 1990 aveam 17 ani, acum am 44. O treime din viața mea s-a dus, la fel cum s-a dus și o treime din viața ta.
Vestea bună este că personajul principal din film a ieșit la un moment dat din Ziua Cârtiței. Vestea mai puțin bună este că i-au trebuit foarte multe încercări ca să reușească.
Știi de ce i-au trebuit așa de multe încercări? Pentru că nu făcea ce trebuie. A trecut prin toate fazele – negare, disperare, luptă, resemnare. După ce le-a făcut pe toate în micul orășel Punxsutawney și-a fixat drept scop în viață (mă rog, viața aceea repetitivă de 1 zi) să cucerească o gagică – o colegă, producătoarea sa, o tipă mai sofisticată și mai puțin abordabilă . În fiecare zi mai adăuga ceva la planul lui de cucerire, în fiecare zi încerca să îndrepte greșelile de cu o zi înainte, dar toate întâlnirile se sfârșeau cu o palmă peste față în loc de săruturi pătimașe așa cum ar fi vrut el. De ce? Pentru că nu făcea ce trebuie.
A ieșit din bucla temporală de abia atunci când a renunțat la a se mai gândi la el, la beneficiile lui, la ambițiile lui. A ieșit din bucla temporală atunci când a devenit altruist, atunci când a început să facă fapte bune nu ca să o impresioneze pe gagică ci pentru că a simțit nevoia să le facă.
Cum cred că am putea ieși noi din bucla noastră temporală? Făcând fapte bune desigur.
Prima faptă bună pe care aș propune-o ar fi să le aducem aminte celor de la Antena 3 că jurnalism înseamnă altceva decât fac ei. Să le aducem aminte că manipularea oamenilor nu înseamnă jurnalism. Să le aducem aminte că și ei au fost odată jurnaliști, de aceea au și ajuns așa de populari. Să le aducem aminte că în această meserie este vorba în primul rând de vocație nu de bani.
Cum putem face asta?
Prin mesaje.
Hai să le trimitem în fiecare zi mesaje celor de la Antena 3. Dar nu cu înjurături. Nu, cu înjurăturile nu rezolvăm nimic, rămânem în aceeași buclă de ură și dezbinare. Să le trimitem mesaje de dragoste. Să le spunem că ne e dor de ei, de cei care au fost cândva și că ne-am dori foarte mult să se întoarcă. Mesaje de sprijin. Să le spunem că suntem alături de ei, că înțelegem că le e greu să se întoarcă la normalitate după ce ani de zile au trăit într-o ”noapte a minții” (expresia le aparține) și că îi sprijinim să se întoarcă la normalitate.
Hai să trimitem în fiecare zi mesaje companiilor care își fac reclamă la Antena 3. Din nou, fără ură și fără înjurături. Mesaje politicoase prin care să le explicăm că nu este în regulă să își asocieze imaginea cu cei care manipulează populația și sunt apărătorii hoților și corupților. Și să le explicăm că noi dorim să trăim într-o țară curată, dorim să oferim un viitor mai bun copiilor noștri și nu dorim să consumăm produse a căror imagine este asociată cu manipularea, hoția și corupția.
Hai să trimitem în fiecare zi mesaje autorităților. De exemplu CNAului. Să le reamintim în fiecare zi că ei au fost numiți în funcțiile publice respective ca să vegheze la respectarea unor limite de decență în audio-vizual și că ar trebui să își îndeplinească mai bine obligațiile de serviciu pentru care sunt plătiți. Să-i întrebăm cu ce se ocupă în fiecare zi și de ce nu iau atitudine atunci când există derapaje atât de evidente.
M-am uitat în jurul meu la cei care au ieșit în Piața Victoriei. Mi-a plăcut ce am văzut. Foarte mulți oameni cu bun simț. Nici nu mi-am dat seama până acum ce mulți oameni cu bun simț există în jurul meu. Aveam impresia că toți sunt egoiști și nesimțiți. Deh, viața din București este destul de dură, iar traficul infernal. Te transformă din om în neom. Dar uite că nu e așa. Oamenii rămân oameni, cel puțin în momentele importante. Până acum nu știam unii de alții. Și în 1990 la Piața Universității au fost mulți oameni frumoși și cu bun simț. Dar nu așa de mulți ca acum. Și o bună parte din cei de atunci au ales să plece din țară. Acum că ne-am adunat și am văzut cât de mulți suntem, milioane în toată țara, poate ar trebui să facem ceva mai mult decât să protestăm. Dacă vrem să ieșim din bucla asta temporală trebuie să facem ceva mai mult.
M-am uitat și la manifestanții de la Cotroceni. Am încercat să înțeleg cine sunt și mai ales ce vor. Am văzut câțiva oameni mai spilcuiți, poate activiști de partid, dar am văzut foarte mulți oameni amărâți. Amărâții ăștia strigă din toți rărunchii. La prima vedere este foarte dificil să ai un dialog cu ei. Poate sunt și ațâțați de către propagandiștii PSDiști, poate sunt manipulați. Dar ei își strigă în primul rând propria disperare. Și disperarea lor este sinceră. Lor le-a furat cineva întreaga viață și nici nu își dau seama că hoții sunt tocmai cei care le promit o sută de lei în plus la pensia lor amărâtă. Și poate disperarea lor cea mai mare nu e dată de lipsa banilor ci de sentimentul inutilității. Pe ei nu-i bagă nimeni în seamă decât o dată la 4 ani, când vin alegerile, în restul timpului își așteaptă moartea și se uită la televizor.
Hai să vedem dacă putem face ceva. Hai să vedem dacă îi putem ajuta cu ceva. E adevărat, nici eu nu m-am gândit la asta până acum. Dar poate găsim o soluție. Știu, timpul este o mare problemă. Dar nu trebuie să ne sacrificăm tot timpul. Cred că 2-3 ore pe lună putem să găsim, nu? Poate există fundații care să ne ajute să ne organizăm. Poate putem să colectăm haine și alte lucruri pe care le ținem degeaba prin casă. Poate putem să găsim câteva activități în care să-i implicăm pe cei mai în vârstă. Poate îi putem face să se simtă din nou importanți, așa cum se simțeau în tinerețe. Poate reușim să-i facem să înțeleagă că nu trăim în 2 Românii, că nu suntem în 2 tabere opuse, că nu suntem dușmani. Poate reușim să-i facem să înțeleagă că ne pasă și de ei.
Photocredit:
Stânga – „Piața Universității – România” – Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile
Mijloc – mcillustrator.com
Dreapta – Dan Mihai Bălănescu #rezistam
Analogia, constatarea paralelismului și totuși existența punctului de intersecție la orizont – ieșirea din bucla temporală, pentru situațiile descrise, este reală, logică și de bun simț.
Pe lângă acțiunile concrete pe care le-ai propus, se impune a fi luată în discuție și concretizată încă o acțiune la fel de concretă și cu efecte prezente și viitoare.
Toate mesajele, dorințele și ideile transmise în timpul manifestațiilor de la începutul lor până în prezent – când vorbesc de început ma refer inclusiv la anii ’90, să se concretizeze în proiectul platforma, statutul, programul politic al unei formațiuni politice.
Guvernarea și stabilitatea nu pot fi asigurate, realizate din stradă. Democrația, libertatea, prosperitatea, siguranța, rămânerea în țară a specialiștilor, trebuie apărate în Parlament.
Din păcate în momentul de față, singurii care au „voci” (corupte) în Parlament sunt cei de la PSD.
În toată această perioadă, nu au existat mai multe voci sau cel puțin o voce care să propună și să facă demersuri concrete – cu toată inferioritatea numerică – pentru respectarea valorilor democratice. Slaba reprezentare a opoziției în Parlament este tot o consecință a slabei prestații pe care au avut-o în alegeri. Oamenii nu au avut cu cine să voteze, motiv pentru care nu s-au prezentat la vot.
Nu poți învinovăți oamenii că nu au fost responsabili la momentul votului.
Ofertele pe care le-au avut la momentul respectiv, nu i-a motovat să iasă la vot.
Rezultă, fără nici un efort de logică, că oamenii care au ieșit în piață, așteapta o alternativă, un proiect care să-i reprezinte și căruia să-i dea votul de încredere.
Haide să construim acest proiect.