Business

Parlamentul, groparul României. Neimpozitarea pensiilor încă o cazma în bugetul patriei

Stelian Muscalu

Vreau să vorbim un pic despre decizia Senatului de a scoate pensiile din zona impozitării. Mă opresc asupra subiectului pentru că există o imagine distorsionată asupra a ceea ce înseamnă sistemul pensiilor de stat. Mai mult, din cauza unei proaste comunicări, această imagine distorsionată este trimisă mai departe în mediul online propagându-se o informaţie falsă.

Dar să o luăm cu începutul. De ce decizia Senatului este una proastă care ne periclitează nouă viitorul. Şi mai ales de ce nu este neapărat una populistă dacă este să o citim corect.

În primul rând cei care bat toba că pensiile sunt deja foarte mici iar neimpozitarea lor va duce la o creştere a cuantumului, au parţial dreptate. Spun asta că pensiile mici vor rămâne mici. Asta pentru că pensiile de până la 1050 de lei nu suportau impozit. Iar ce depăşea această sumă, deci doar pe diferenţă se adăuga un impozit de 16%. De cealaltă parte CASS ul se aplică doar la ceea ce depăşeşte valoarea de 871 de lei. Prin urmare vor beneficia de această decizie cei care au pensii de peste 1000 de lei. Vor beneficia evident şi parlamentarii. Vor beneficia inclusiv cei care au 8000 de lei pensie, nu puţini la număr care vor câştiga în urma acestei decizii 1600 de lei, adică aproape un salariu mediu pe economie. Decizia nu a fost luată pentru cei sărmani aşa cum a fost vândută în spaţiul public. Cei sărmani rămân sărmani, cei cu pensii mari vor avea pensiile şi mai mari. Este doar o constatare fără să mă pronunţ dacă este bine sau rău. Cam asta despre populism.

Să ne întoarcem la sistemul public de pensii. Foarte mulţi români cred, în mod greşit, că banii cu care contribuie ei acum la pilonul I de pensii, adică la stat, sunt puşi bine pentru momentul în care ei vor ieşi la pensie. Total GREŞIT. Banii pe care-i plătim noi azi sunt direcţionaţi către actualii pensionari. Pensia noastră în acest moment nu există, pe pilonul I. Ea va fi plătită atunci când ieşim la pensie de cei care în perioada respectivă vor fi în câmpul muncii. Tocmai de aceea se spune că pensiile vor fi tot mai mici. Pentru că din cauza natalităţii reduse în câmpul muncii vor fi tot mai puţini oameni şi deci tot mai puţini contributori. Asta în condiţiile în care noi o să fim tot mai mulţi pensionari. Deci sper că am rezolvat-o şi pe asta. Pilonul I de pensii se bazează pe solidaritate. Dacă vrei să ai bani puşi deoparte de care să beneficiezi la bătrâneţe atunci trebuie să te uiţi spre pilonii II şi III de pensie.

Acum că am stabilit cum funcţionează povestea asta, hai să vorbim despre dubla impozitare. Se spune că banii pentru pensii au fost odată iimpozitați. Greşit. Din salariulbrut sunt scoase contribuţiile la pensie după care se aplică impozitul. Deci cade şi povestea legată de dubla impozitare.

Hai să vorbim acum un pic despre impactul pe care-l presupune în buget o astfel de decizie nesăbuită. Neimpozitarea înseamnă un minus la buget de 2,2 miliarde de lei,spune Senatul. Cam 4% din totalul cheltuielilor cu pensiile. Ar putea să pară puţin. Nu şi în condiţiile în care anul trecut fondul de pensii a fost subvenţionat cu peste 18 miliarde de lei de la bugetul central. Când există deja o gaură, dacă sapi în continuare ai putea ajunge într-o adevărată gaură neagră. Ceea ce va periclita şi mai mult posibilitatea ca noi, cei care azi muncim să avem o pensie decentă la bătrâneţe.

Şi pentru că anticipez o serie de afirmaţi legate de pensii am să vă spun că-mi doresc şi eu pensii mai mari atât pentru cei care se bucură azi de pensie cât şi pentru cei care vor urma. Dar vreau o creştere sustenabilă. Trebuie însănătoşită economia, trebuie create locuri de muncă, trebuie crescută natalitatea şi toate acestea vor aduce suficienţi bani astfel încât să poţi creşte pensiile de azi fără să le periclitezi pe cele de mâine.

5 comentarii

  • Si am vazut ca vor si sa treaca impozitele angajatorilor catre angajati, aici se vor face abuzuri cred eu, nu se va respecta plafonul salariului net de acum pe venitul minim garantat. Credeam ca vor venii vremuri in care vor scadea impozitele salariilor. Cum sa dea cineva salarii de 1.000 de euro si sa plateasca inca 700 de euro la stat.

    Ce parere aveti?

  • E o decizie buna, e aiurea sa iei bani pentru acelasi lucru din mai multe parti… e un fel de „debirocratizare” si eu personal o consider utila.

    • :))
      Nu ma refeream la pensii ci la noul proiect al taxelor pe salarizare.
      Cat despre pensii eu as zice sa nu fie impozitate, dar sa fie sustinute strict din contributia la CAS/CASS. Astfel pensile vor creste si vor scadea odata cu salarile si numarul salariatilor.

  • Cred ca ar trebui impozitate pensiile speciale ( care nu au fost stabilite be baza contributivitatii) si cele care depasesc un anumit plafon ( ex. 3000 lei). in ce priveste dubla impozitare e bine sa nu uitam ca aceste contributii au fost la dispozitia statului zeci de ani si au fost perioade cand a existat un excedent de contributii la CAS. Unde sunt acei bani ?????

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.