Copiilor mei le place în parc. Nu că ar fi singurii. Însă plăcerea asta a ajuns să mă coste uriaș. Erau weekend-uri în care nu scăpam fără 1000 de lei.
Pentru unii este o sumă uriașă, pentru alții poate fi un nimic. Pentru mine înseamnă destul de mult. Dar știți cum se spune, pentru fericirea copiilor faci orice și cheltui oricât. Greșit!
Total greșit, copiii învățați cu bani la dispoziție fără să facă un efort ori pentru a-i dobândi, ori pentru a-i gestiona, sunt niște copii pierduți. De mici trebuie să le cultivăm cultura financiară. Dacă primesc totul pe tavă, vor considera că totul li se cuvine, iar adulți fiind problemele financiare li se vor părea de două ori mai grele decât sunt în realitate.
M-am trezit și eu într-un târziu și, ca să îmbin utilul cu plăcutul, adică să-i și învăț ceva, dar să mai protejez și eu cât de cât din propriul buget, le-am alocat niște sume fixe.
David și Matei primeau 150 de lei fiecare. Îi drămuiau în parc fix cum voiau ei. Eu doar îi supravegheam din punctul de vedere al siguranței. În rest, își cumpărau tot ce voiau… sau mă rog aproape tot ce voiau. Surpriza mea a fost uriașă. De obicei cheltuiam cu ei 5-6 sute de lei pe toate mașinuțele și tiribombele de acolo și mai aruncam pe fereastră în jur de 100 de lei pe apă, pufuleți, vată pe băț… dezmăț ce să mai. Diferența până la 1000 de lei se duce, de obicei, pe o masă la un restaurant.
Dar să revenim. Practic am redus bugetul la jumătate și le-am dat lor banii. Deja cererile pentru diferitele experiențe în toate mașinăriile de acolo au scăzut. Ce să vezi, îi întrebam eu nu vreți să vă dați în mașinuțele astea (erau preferatele lor), ce credeți că-mi răspundeau? A păi nu că ne-am dat și data trecută.
Deși
sună bine… totuși era ciudat. Stând cu ei pe o bancă am aflat
secretul. Voiau să-și pună bani deoparte. Aveau deja o pușculiță
în care aveau doar monede. Acum voiau să bage o parte din hârtiile
primite de la mine. A fost momentul în care au realizat o parte din
valoarea banului. Și că e bine să nu cheltui tot din ce ai.
Însă
totul a apărut în momentul în care nu mai erau banii lui tati,
care ieșeau din buzunar fără număr, ci când au devenit banii
lor. Nu au mai fost la fel de risipitori. Aș spune că au fost chiar
chibzuiți.
Ce m-a surprins cel mai tare a fost faptul că la următoarea vizită și-au cerut bugetul. După ce le-am dat bani, m-au luat de mână și m-au dus în parcul de lângă orășelul copiilor. O splendoare cu tot felul de chestiuni interactive, dar unde totul e gratis. M-am uitat la ei și mi-au spus că vor să-și schimbe bicicletele, așa că trebuie să pună bani deoparte.
Cândva am să le explic că pușculița e foarte bună, dar și mai bine este să-și pună banii la treabă în diverse instrumente de economisire care să le aducă alți bani. Momentan îi mai las să se bucure de copilărie, pentru că sunt pe drumul cel bun.