Business

O ţară de iresponsabili. Doar votul obligatoriu ne mai salvează

Stelian Muscalu

Am trăit week-endul ăsta în tensiune maximă în speranţa că ceva s-ar mai putea schimba în ţara asta. Am crezut, văzând mobilizarea din mediul online, că o să fie altfel. Din păcate m-am înşelat.

Cu o prezenţă la vot de doar 40% aproape că nu-şi mai au rostul cuvintele. Vrem să emigrăm, ne plângem că suntem conduşi de corupţie şi manipulaţi în cel mai grosolan mod cu putinţă, dar atunci când trebuie să dăm câteva secunde din viaţa noastră pentru a schimba situaţia ne facem că plouă.

Eu mi-am luat ambii copii la vot. Am intrat cu ei în cabină, le-am explicat de ce e important să votăm. Am încercat să-i educ în acest spirit democratic. Şi credeţi-mă că nu a fost greu. A fost chiar o plăcere. A fost soare şi frumos, iar drumul spre secţia de votare a fost o plimbare sub un soare parcă de toamnă târzie.

Acum stau şi mă gândesc cum ar fi arătat prezenţa la vot într-o zi cu viscol afară. Sau cu o ploaie şi un vânt tăios. Este tragic ce se întâmplă cu naţia asta. Nepăsarea este tot ceea ce-şi doresc cei care se înfruptă din bunăstarea noastră a tuturor. Nu realizăm că cel mai mare inamic al nostru ca popor este nepăsarea.

Mă gândesc că absenteismul ăsta este o tară din anii comunismului în care părinţii noştri erau obligaţi să iasă la vot. Sau poate tocmai această obişnuiţă scoate la urne mai multe persoane din vârsta a treia. Se pot căuta şi mai ales se pot găsi explicaţii pentru absenteismul iresponsabil de care am dat dovadă în ultimii ani.

Nu am să caut explicaţii pentru simplul fapt că nu mă interesează. Acum vreau soluţii. Cum facem ca prezenţa la vot să fie de 70-80%. Cred că singura soluţie este votul obligatoriu. Poate suna radical, dar din păcate în acest moment pare singura soluţie prin care să putem visa la un parlament reprezentativ.

Vă reamintesc faptul că a existat un proiect de lege în acest sens dar care s-a pierdut pe drumul spre transformarea lui în lege. Conform propunerii de prin 2011, amenda pentru cei care lipseau de la vot se ridica la 10 milioane de lei vechi. Dacă amenda nu te convingea să ieşi din casă, şi la următorul tur de scrutin lipseai din nou amenzii i se adăuga şi restricţionarea accesului la unele facilitati fiscale sau ajutoare din partea statului. Totul culmina, în cazul în care continuai să nu te prezinţi la vot,cu riscul pierderii definitive a dreptului de a mai vota. Până la urmă dacă ai un drept oferit pe care nu-l foloseşti mi se pare absolut normal să fi scos din lista privilegiaţilor.

Guvernul, PSD la vremea respectivă, a emis un punct de vedere prin care se arată că legea este neconstituţională. Dreptul la vot este reglementat în Constituția României prin articolul 36, articol care nu lasă loc interpretării, nediscriminând cetățenii care au împlinit 18 ani pe criterii de vârstă împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

Cu toate astea există ţări civilizate, în care lucrurile chiar funcţionează şi pentru că prezenţa la vot este obligatorie. Potrivit site-ului oficial al alegerilor europene, Belgia, Grecia, Luxemburg și Cipru au vot obligatoriu.

În Belgia, legislația prevede amenzi pentru încălcarea obligațiilor electorale și pierderea dreptului de vot la patru scrutine la care persoana în cauză a absentat, însă în practică sancțiunile nu s-au aplicat. În celelalte trei țări nu sunt prevăzute amenzi, dar cei în cauză pot pierde anumite drepturi. De pilda, în Grecia, cei care nu votează pot avea dificultăți în obținerea unui pașaport sau a permisiului de conducere, potrivit The Guardian. În Belgia şi Luxemburg prezența la urne este de peste 90%. De cealaltă parte în pofida votului obligatoriu, în Cipru cu greu se ajunge la 60% prezenţa în timp ce Grecia trece de 50%.

1 comentariu

  • daca in alte tari e obligatoriu ceva nu inseamna ca trebuie sa fie peste tot asa bree..du te tu la vot si lasa-i pe ceilalti sa isi exercite dreptul de a alege daca sa voteze sau nu..Nu te ai saturat sa votezi aceeasi hoti si mincinosi ? hm

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.