Politică, politică și iar politică… asta am auzit în ultimele zile pe buzele tuturor: prieteni, colegi, parteneri, familie . Auzi dezbateri politice peste tot: în restaurante, la metrou, în stația de autobuz, la scara blocului, la chioșcul de alături și lista continuă. Nu știi ce părere să ai… să fii bucuros că toată lumea este interesată mai mult ca niciodată? Sau să te apuce râsu-plânsu că toată lumea este într-un conflict care pare să nu se mai termine.
Sincer pe mine mă întristează teribil vremurile pe care le trăim, vorbesc din punctul de vedere al omului care pleacă dimineța de acasă și se întoarce seara de la birou, care are un weekend să își încarce bateriile și câteva ore după program în cazul cel mai fericit. Știți ce este cel mai trist? Că problema nu este în politică, problema este la noi, de ce zic la noi? Pentru că oamenii care ne conduc sunt tot de-ai noștri, da… și ei sunt rezultatul aceluiași sistem, au fost și ei cumpărați și acum dau mai departe ce au învățat ei că îi mulțumește pe ai noștri, ce ne place nouă?
Ce este ieftin și bun, iar din păcate asta nu există, cei care ne reprezintă asta sunt… „ieftini și buni”. Pentru a avea oameni buni trebuie să înveți să oferi, noi nu știm să oferim, noi nu oferim șanse oamenilor noi pentru că suntem sceptici, noi nu oferim bunăvoință, noi nu oferim respect și zâmbete, caracterul omului de rând se reflectă cu durere și în clasa politică, iar când vorbesc de omul de rând nu mă refer la cei care au avut acces la educație, la cei care trăiesc fără grija zilei de mâine, la cei care au o mâncare caldă pe masă, la cei pe care îi așteapă familia cu zâmbetul larg acasa… nu… mă refer la cei pe care îi vezi cocoșați de grija medicamentelor, la cei cu pensii de mizerie, la cei pe care îi vezi la casă că își numără mărunțeii să își cumpere un iaurt și un pateu, la cei care nu au avut o familie să le ofere șansa de a reuși, șansa la educație, măcar șansa unei familii liniștite, da… la ei mă refer și sunt tare mulți credeți-mă, pentru că ei se aranjează cu hainele de duminică și ies mereu la vot, noi cei care dezbatem subiecte intelectuale, tinerii, studenții, viitorul… noi ce facem?
De câte ori ne-a interesat ce se întâmplă în afara bulei în care noi trăim? Ce se întâmplă în viața celor fără Facebook? Ce se întâmplă în viața copiilor care nu au lumină să învețe? Ce e în sufletul lor? Ce se întâmplă cu animalele aruncate în adăposturi? Ce se întâmplă cu copii abuzați? Ce se întâmplă cu cei lăsați fără case și aruncați în stradă de familie? Întotdeauna să judeci este cel mai ușor lucru pe care îl poți face, dar știi cât de bună e pâinea aia si osul ce ți-a fost aruncat când stai în frig și nici multe zile nu mai ai de dus? Cred că sunt foarte bune pentru că nu îți mai pasă… nu te gândești la viitor, la cei care vin după tine și alte lucruri pe care am vrea noi să le creadă, ei au în fața ochilor o viață mizeră și fără speranță și nici nu se cred martiri. Am fost de multe ori la patiserie și am văzut bătrâni care nu își permiteau o prăjitură, mă revoltam și dădeam vina pe sistem dar nu e vina acolo… e vina la noi… la lipsa noastră de spirit civic, la lipsa noatră de dorință de a face bine, ne-am imunizat și aruncăm doar cu bolovani, când o să învățăm să iubim și să oferim atunci o să avem România pe care o visăm. Când o să învățăm să privim în jur, și nu doar să privim, ci să și înțelegem că societatea este doar oglindirea noastră și că dacă aceasta e urâtă nici noi nu suntem frumoși, și noi ascundem o urmă de urâțenie undeva, când o să învățăm să oferim, atunci o să știm să și primim… până atunci nu ne ramâne decât să învățăm.
Foarte frumos articolul! Succes in continuare!