Uncategorized

O altă viziune asupra vieții. Plăcerea bărbieritului.

Stelian Muscalu
În fiecare dimineață când trebuia să o fac, bufneam, pufuiam și mă strâmbam. Uneori chiar mă mințeam că mai poate trece o zi până să pun lama ascuțită pe fața. Noroc cu colegele de la machiaj, care chiar dacă nu erau de aceiași părere cu mine, întotdeauna mă ajutau și aveau așa un stil să-mi construiască o imagine fresh, știți vorba aia … știau să facă din rahat bici.
Ani întregi s-au scurs așa, ca-ntr-o telenoveleă cu prea multe seriale în care nu se întâmplă nimic. Până într-o zi când regizorul, poate supărat de plictiseala actorilor, s-a gândit să schimbe scenariul. Și a făcut din bărbierit un lucru imposibil. O explozie și telenovela s-a transformat în dramă…
Așa am ajuns să mă uit în fiecare dimineață în oglindă. Nu vedeam mare lucru, bandajele erau de vină, poate doar un pic dintr-o strălucire care reîncepea să apară, undeva în fundul ochilor… singurii pe care bandajele i-au ocolit. Era acea sclipire pe care nu o mai văzusem de mult, pentru că nu mă mai interesa. Eram prea preocupat de problemele care credeam eucă urmau să apără peste zi … ca să mai văd lumina. Eram prea colpleșit de lucruri mici ca să le mai pot vedea pe cele mari.
Acum am lângă mine aparatul de ras, cu 3 lame, și spuma . Stau liniștite pe chiuvetă, aliniate, gata de treaba… încă mi-e teamă să le folosesc. Mă așez în fund în fața oglinzii, mă uit atent la ele, atât de atent încât am uneori impresia că mă privesc cu un aer, ironic, de superioritate, poate pentru tot acel timp în care le-am tratat cu refuz.
Dar azi e o zi specială. Vădmai mult. Ochii, ochii sunt cei care-mi arată o altă lume. Tot în ei încep să-mi dezvăluie lucrurile cu adevăratimportante. A, văd și barba. O ud, o spumuiesc, o mângâi și o masez. Apoi încep să tai. E … simfonia mea. Lama alunecă pe spuma de ras precum patina unui campoion pe gheață. Și muzica, muzica vieții o acompaniază perfect. Am transformat bărbieritul într-o trăire. Știu, poate suna ciudat, așa cum, cu mare scepticism, si eu aș fi citit o astfel de poveste acum o săptămână.
De unde citiți acum? De la birou, între două taskuri? Sau poate de pe canapeaua din mijlocul livingului, prea plictisiți ca să va bucurați de ceea ce este în jurulul vostru, sau poate ați aruncat un ochi fugar la un semafor, sau poate la wifi ul unei terase din centru. Știți ce, opriți-vă. Uitați-vă în oglindă, măcar 2 minute, știu că nu aveți timp, și bucurați-vă. Atât.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.