Aş vrea să vorbim astăzi puţin despre agricultură. Este un domeniu în care eu văd un potenţial imens. Cu toate astea rezultatele producţiei în România sunt ca la 6 din 49. După ce că lucrăm cu cetele de muncitori pe câmpiile patriei o ploaie mai nărăvaşă sau din contră lipsa ei ne poate duce la finalul sezonului în faliment. Altfel spus agricultura din România nu a prea evoluat şi este în continuare la mila naturii ca în urmă cu câteva secole.
De cealaltă parte ne uităm la vecinii de parcele, tot aici în România, care au o producţie uriaşă la hectar, care nu ştim cum fac dar plantează exact ceea ce se caută în piaţă şi care parcă nu sunt loviţi de nicio năpastă… iar peste toate astea pe ogoarele lor sunt doar câţiva oameni… restul sunt maşini.
Sunt mulţi aşa zişi patrioţi care au strigat sus şi tare ani la rândul că noi nu ne vindem ţara, dar nici nu o muncim … o lăsăm pârloagă. Noroc că au mai existat şi oameni cu capul pe umeri, care au trecut peste prejudecăţi şi care au vândut.
Aşa se face că azi aproape jumătate din terenurile agricole aparţin străinilor. Mai exact 5,3 milioane de hectare dintr-un total de vreo 13 milioane de hectare. Pe aceste pamânturi muncesc străinii – care produc mult şi bine. E drept că ţăranul se uită acum contrariat la modul în care lucrează străinii total diferit de noi… adică eficient. În loc să aibă mii de angajaţi străini au investit în tehnologie. Aşa că tractoare cu GPS care fac jobul a sute de oameni. Străinii fac agricultura cu laptopul în mână. Ştiu aproape în orice moment ce suprafaţă de tern au lucrat, ce condiţii meteorologice urmează dar şi ce se întâmplă pe burse, în funcţie de aceste informaţii reuşesc să ia cele mai bune decizii pentru business ul lor.
E tipul de agricultură spre care ar trebui să meargă şi România indiferent de cine o face. Ştiu – tranziţia e dureroasă. În ultimii 6 ani din acest sector au dispărut o sută de mii de muncitori. Iar o transformare, o modernizare ar însemna poate dublarea acestui număr.
Marii latifundiari străini din România sunt austrieci, danezi, italieni, libanezi dar şi bănci şi companii de asigurări care au cumpărat teren în România ca metodă ieftină de diversificare a portofoliilor. În judeţul Timiş o treime din terenurile agricole sunt controlate de italieni.
Şi ştiţi ceva, afacerile făcute de străini în agricultura noastră mai au un beneficiu. El nu se vede dintre betoanele în care locuim noi… dar , culmea străinii vindecă încet, încet una din marile probleme ale sectorului – fărâmiţarea terenurilor. Aceştia cumpără parcele mici şi le comasează. Astfel terenurile sunt exploatate mai uşor şi mai productiv, fiindcă doar aşa se poate face profit. În momentul de faţă agricultura românească are decalaje uriaşe faţă de cea occidentală – avem al doilea cel mai mic randament la hectar din uniunea europeană.
Şi imaginaţi-vă că asta este o medie între ceea ce produce străinul cu toată tehnologia lui şi ce produce românul care de multe ori încă mai face agricultura cu plugul tras de cal. Asta tocmai fiindcă se face multă agricultură de subzistenţă, cu multă muncă fizică şi puţină tehnologie. 30% din populaţia ţării este angajată în agricultură, comparativ cu 2% în ţările din vestul europei. Pe terenurile deţinute de străini, agricultura se face ca la ei acasă-puţini oameni, multe maşini.
Sunt străinii salvatorii agriculturii româneşti, sau o putem face şi noi? Dacă da, de ce nu am făcut-o până acum.