Din punct de vedere economic, adoptarea noului cod fiscal este evenimentul cel mai important. Pentru că definește politica fiscală a României pe o perioadă mare de timp. Cel puțin așa ar trebui. Odată adoptat, codul fiscal ar trebui să rămână bătut în cuie mult timp pentru că pentru mediul economic predictibilitatea este mai importantă decât orice fel de măsuri de stimulare.
Am dedicat acestui subiect foarte multe articole, tocmai pentru că atât eu cât și Stelian suntem conștienți de importanța lui.
Dar am impresia că ne răcim gura degeaba. Politicienii au propria lor agendă. Câteodată acțiunile lor par să fie în concordanță cu logica și teoria economică. Dar îmi dau seama repede că nu e decât o coincidență.
Despre politică nu vreau să vorbesc prea mult. Dacă nu cumva de abia te-ai întors dintr-o expediție la Polul Sud cred că știi și tu cum stau lucrurile. Premierul Victor Ponta are probleme mari, cel puțin de imagine, principalul partid din coaliția guvernamentală are probleme de leadership, coaliția în ansamblu are probleme de poziționare. Pe scurt, scena politică este foarte tulbure, iar anul 2016 este un an foarte important pentru că sunt alegeri locale și parlamentare.
În condițiile astea, eu nu mai sunt deloc sigur că politicienii discută despre acest cod fiscal ca despre un instrument economic. Îl vor transforma într-un instrument politic.
Pentru că scena politică este atât de tulbură probabil că cel mai bine pentru ei este să amâne adoptarea noului cod fiscal, până se vor lămuri cine ce merite poate să își aroge, cine ce avantaje electorale poate exploata și mai ales cine va fi în poziția să aplice acest cod fiscal în anul electoral.
Toți politicienii își doresc amânarea chiar dacă cei din tabăra PSD îl vor critica pe președinte pentru respingere.
În principiu trebuie să fiu de acord cu poziția președintelui. Da, așa e, România nu se poate dezvolta și nu poate prospera doar printr-o lege. Chiar dacă acest cod fiscal ar fi cel mai minunat din lume și tot nu ar fi de ajuns.
Susțin de asemenea că înainte de relaxare fiscală trebuie să avem planuri de dezvoltare durabilă. Și ce înseamnă această dezvoltare durabilă? Nu e așa complicat – dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea și dezvoltarea sistemului de învățământ. Doar așa putem avea un viitor mai bun.
Dar uite ce se întâmplă în realitate.
Ca în fiecare an, bacalaureatul relevă aceleași probleme. S-au făcut zeci de așa zise reforme ale învățământului, iar rezultatul este dezastruos. Unii dau vina pe copii că nu mai învață. Poate ar învăța dacă le-ar spune cineva ce să învețe. Și copiii au nevoie de predictibilitate. Dacă avem pretenția să își construiască o carieră, să devină oameni de succes, trebuie să le construim un drum pe care să-l urmeze. Nu se poate ca fiecare ministru să schimbe direcția. Nu merge ca una să înveți la scoală și alta să ți se ceară atunci când vrei să te angajezi. Și nu sunt angajatorii nebuni. Ei cer ceea ce este nevoie pe piață. Sistemul de învățământ este pararlel cu piața.
Ca o mică paranteză. Zilele astea a circulat pe net un articol despre copii care țin morțiș să aibă o diplomă deși acea diplomă este inutilă. Că cei tineri nu mai sunt atrași de meserii și toți vor să fie manageri. Din punctul meu de vedere e total greșit să-i învinovățim pe tineri. Ce e rău în a avea aspirații? Ce e rău în a-ți dori mai mult?
Dacă diplomele sunt inutile nu sunt din vina copiilor ci pentru că îmvățământul nu are legătură cu realitatea. În lumea mare se pune accent din ce în ce mai mare pe învățare. Procentul de tineri cu studii superioare crește an de an. Așa ar trebui să fie și în România. Acum se pune accent din ce în ce mai mare pe inteligență. Chiar dacă ești meșter, va trebui să te pricepi la computere pentru că acum nu se mai folosește doar ciocanul și șurubelnița. Chiar dacă ești agricultor va trebui să te pricepi la computere pentru că utilajele agricole sunt din ce în ce mai sofisticate. Chiar dacă vrei să te faci ospătar e nevoie de puțină școală ca să înveți cum să-ți mulțumești clienții și cum să vorbești cu ei (în română și în cel puțin încă o limbă de circulație internațională).
Uite de câtă școală am avea nevoie. Uite că cei tineri au dreptate și noi nu înțelegem ce se întâmplă. Uite unde ar trebui reformat învățământul.
De curânc s-a inaugurat tronsonul de autostradă Arad – Nădlag. Prilej de mare bucurie pentru politicieni.
Pentru mine a fost foarte trist. Ardealul, în loc să fie unit de București este unit de Budapesta. Ne batem cu cărămida în piept că suntem români, de ziua națională strigăm Unitate, dar în practică facem exact pe dos. Cum să fie unitate dacă în continuare ne separă Carpații?
Cum să se dezvolte Moldova sau Oltenia dacă în continuare rămân regiuni izolate?
Și ce face guvernul? Anunță că o să facă 4 kilometri pe tronsonul Comarnic Brașov. Autostrada București – Ploiești este aproape inutilă pentru că ii lipsesc 3 kilometri. Dar nu îi facem pe ăia ci ne apucăm să mai facem un peticuț de șosea care nu duce nicăieri. Centura Bucureștiului e praf, dar nu interesează pe nimeni.
Avem mare nevoie de o autostradă care să lege portul Constanța și Bucureștiul cu Ardealul și cu Europa de Vest. Dar nu ne interesează asta pentru că unii politicieni probabil că au interesele lor imobiliare în zona Comarnic Brașov.
Aș fi așteptat de la președinte la ceva mai mult decât să respingă codul fiscal. Nu este suficient.
Dacă guvernul nu vrea sau nu poate să ia măsuri pentru dezvoltare durabilă, atunci ar fi trebuit să facă președintele ceva în acest sens. Asta dacă într-adevăr a respins codul fiscal pe motive corecte, argumentate economic și nu pe motive policianiste.
Desigur, președintele nu se poate băga în guvernare. Dar poate crea grupuri de inițiativă, grupuri de gândire, poate elabora o strategie de dezvoltare și i-o poate da mură-n gură guvernului (în cazul că cei din guvern nu știu să o facă). În sfârșit, președintele ar putea crea și un grup de presiune ca să determine guvernul să facă ce trebuie. E bine că președintele ține legătura cu cetățenii pe Facebook, dar nu poate fi președinte doar pe Internet. Ar trebui să coboare și în viața reală.