Am fost si eu de 1 Masi in Vamă. În vizită. Am băut o bere şi am plecat. Dar nu despre timpul meu liber vreau sa va vorbesc ci despre mentalitatea de turmă de care se pare că nu o să scăpăm prea repede.
Stând liniştit la o terasă pe malul Mării, minunându-mă că pentru prima dată în ultimii 10 ani de când tot vizitez Vama am primit bon pentru achizitia făcută, aud un val de înjurături şi fluierături. Măi ce să fie, cin’ să fie.
Garda… striga un vamaiot cu bustul gol şi mintea rătăcită. Aşa şi? Toată lumea huiduia şi înjura de mama focului. Băi oameni buni voi sunteţi sănătoşi? Nu am suspectat niciodată „garda” de prea mult tact sau diplomaţie. Nu am s-o fac nici în continuare dacă e să mă gândesc că au intrat cu maşinile până-n buza plajei, agresând cumva flora dar mai ales fauna din Vamă. Însă dincolo de asta… datorită acestor oameni, mai bine sau mai puţin bine pregătiţi, mai cu tact sau fără aşa cum spuneam, eu am primit bon pentru berea consumată.
Lupta anti corupție nu ar trebui să însemne doar arestarea ”peștilor mari” cum nici lupta cu infracționalitatea în general nu ar trebui să se limiteze la asta.
Ne afectează foarte tare și când un politician courpt fură milioane din banii publici, dar și când un hoț ne sparge casa, ne sparge mașina sau ne fură portofelul.
Ce înseamnă bonul ăla… poate nu mare lucru. Dar vă spun ce ar putea să însemne într-o societate sănătoasă. Sunt bani pentru spitale, pentru scoli, pentru cultură, pentru un viitor economic mai sănătos.
Trebuie să începem de undeva. Și de ce să nu începem și cu plaja unde nu se dădea niciodată bon fiscal?
Până acum ne văitam cu toții că România este o țară coruptă și ne consolam că asta ne e soarta și că nu o să se schimbe nimic.
Acum ce facem? Fluierăm și huiduim când sunt semne că se schimbă ceva?
Hai să ne punem de acord. E bine sau nu e bine că se schimbă? Unele televiziuni (în special Antena 3) spun că nu e bine. Politicienii spun că nu e bine. Americanii zic că e bine. Germania zice că e bine pentru că dacă nu reușim să aducem corupția în niște limite rezonabile și nu reușim să o ținem sub control nu vom putea aspira niciodată la bunăstare. Tu ce părere ai?
Salut Stelu si Radu.
Undeva in decursul timpului, am avut ocazia de a lucra pentru o companie israeliana. Contactul cu ideologia si tipul de cultura al evreilor este marcant. Pot spune ca obiceiul lor de a avea in permanenta o pilda sau un exemplu de oferit ca raspuns la o situatie aparuta este fascinant si iti da de gandit. Poate am avut eu de a face cu oameni educati (pentru cei care ar spune ca sunt "clatit").
In fine. In timpul uneia dintre vizitele primite in tara, am avut un incident intr-un restaurant unde ospatarul, in stilul caracteristic, a adunat si data la nota de plata si apoi nu a mai adus nici bonul fiscal. Revoltat si rusinat, eu am argumentat ca asta este din pacate tiparul romanului – trebuie sa faca el o inginerie ca e destept.
Persoana care ma insotea la aceea masa (evreu desigur), a zambit foarte impaciuitor si mi-a pus o intrebare:
– Cat timp I-a trebuit lui Moise pentru a traversa desertul cu poporul lui Israel?
Surprins, I-am raspuns
– 40 de ani, dar de ce?
– Pai desertul se poate traversa sa zicem in cateva luni cu o ceata de oameni slabiti.
– Si atunci de ce 40 de ani?
– Pentru ca este nevoie de mai multe generatii pentru a schimba mentalitatile! La plecarea din Egipt, Moise a luat un popor cu o mentalitate de sclav. Mentalitatea se transmite din generatie in generatie cu modificari. Daca Moise intra intr-un an in Israel cu un popor de sclavi, ar fii avut un popor cu o mentalitate gresita care nu ar fii stiut sa isi apere libertatea. Dupa 40 de ani, avea deja a treia generatie care se va naste in libertate fara a mai fii influentata major de strabunii sclavi.
Am zambit stramb cand am inteles de fapt ce vrea sa spuna.
Cutumele proaste deprinse in perioada ceausista cand tot romanul pleca de la fabrica cu o caramida in buzunar pentru casa, coroborate cu o democratie prost inteleasa in care ai doar drepturi si nici o obligatie, toate acestea alimentate de catre televiziuni cu o fascinatie morbida pentru afaceristii de carton imbogatiti peste noapte prin "inginerii" – nu cred ca vor disparea prea curand.
Suntem condamnati sa repetam greselile trecutului pentru ca nu invatam niciodata nimic din ele. Amar
Misu – eu cred ca ce vedem acum este primul pas dintr-un lung drum printr-un desert fiscal. Nu cred in minuni. Tocmai de aceea nu cred ca vom rapune balaurul evaziunii peste noapte… dar, asa cum spuneai si tu, poate copiii nostri o vor face
Asta este ceea ce imi doresc! Copii nostrii sa nu repete aceste greseli si sa isi cladeasca o lume mai buna pentru ei.
Orice drum incepe cu un pas. Sustin si cred cu tarie ca incepem sa facem pasi in ciuda clevetitorilor de pe margine 🙂