Acum câteva luni aveam o indignare care credeam că o să troneze o viață în mintea mea, față de tot ce înseamnă fenomen moto: plecând de la faptul că mă enervau la culme motocicletele pe care trebuia să le feresc în trafic și al căror sens nu îl înțelegeam; comparativ cu mersul relaxat într-o mașină, până la motocicliști, pe care îi consideram niște tatuați adunați în găști al căror singur scop ar fi fost să ne împiedice nouă viața în trafic.
E-heeee! Dar viața, pe măsură ce o trăiești, îți dă lecții care merită învățate din prima!
După ce am trecut printr-o întâmplare, acum îi spun fericită, și, pe la jumătatea vieții am acceptat să mă urc pe moto pentru prima oară, pot să spun că parcă am pășit astfel vama, ca de atunci înainte să descopăr o lume…o lume cu oameni ca mine și ca tine…cu ceva în plus: cu o pasiune care îi adună, un grup endogamic și cu toate acestea primitor.
După ce am vizionat diferite documentare, am interacționat cu avizați ai acestei “caste”, am ascultat povestiri frumoase demne de romane de viață, am învățat elemente de bază din componența unei motociclete ( mi-a rămas în minte carena ), chiar mărci și diferențieri de nuanță între tipuri de motociclete (cruiser, chopper, touring,enduro, cross, speed..), în primăvara asta mi-am promis ca fac școala moto!! NE-A-PĂ-RAT!
Și..cum atunci când ți-ai sădit o pasiune înlăuntrul tău, simți că prinzi aripi și crești odată cu dezvoltarea ei, așa am simțit și eu aseară, când, am mai făcut un pas spre a-mi dovedi dacă este o toană sau chiar asta simt.
Pe lângă îmbietorul burger pe care l-au promovat Stelian Muscalu și Alex Drăgan pentru seara de joi, unde, de obicei la Dark Weels RC găsești mâncare excelentă, gătită cu pasiune de bucătarul trupei moto, m-am trezit în mijlocul unei hale plină de choppere parcate pentru hibernare, de motocicliști uniți de pasiunea lor, oameni care se cunoșteau, se gospodăreau, glumeau, cântau, povesteau…într-un mod atât de abordabil, destins, distins…încânt am conchis: sunt în Wonderland-ul meu!
Bravo Cora! Follow the white rabbit! Follow your passion!
bine ai venit in minunata lume a motocicletelor ,in minunata noastra familie!!! enjoy !!!!!