A început lupta cu balaurul corupţiei. Numai că săgeţile-s cam boante şi arcaşii cam stângaci. Uneori mi-e teamă că din avântul ăsta muncitoresc să nu iasă o hidră care să secătuiască şi mai tare bugetul de stat.
Pe principiul noi muncim noi nu gândim au început să se întâmple lucruri. Ca sa nu apară semne de intrebare spun încă de la începutul acestui articol că nu am de gând să iau apărarea evazioniştilor. Însă eu cred că lupta cu acest fenomen este atât de importantă pentru noi dar mai ales pentru copii noştri încât pur şi simplu nu ne putem permite să o pierdem din cauza unui exces de zel sau a altor interese mai mult sau mai puţin obsucre.
Clarificările fiind făcute să revenim . Mai zilele trecute a apărut o ştire care a făcut mare vâlvă şi anume că inspectorii ANAF vor putea da cartonaşul roşu comercianţilor care nu emit bon fiscal. Adică le vor putea închide magazinele şi îi vor putea face de ruşine lipindu-le un afiş pe geam în care cu mesajul „această unitate a fost închisă de inspectorii ANAF fiindcă nu a eliberat bon fiscal” – aşa să râdă tot cartierul de ei. Era una dintre măsurile care vizau combaterea marii evaziuni care în România este estimată la peste 16% din PIB. Eficientă sau nu?
Până să răspunem acestei întrebări au apărut alte probleme care ar trebui clarificate. La începutul săptămânii au fost închise nişte restaurante pentru că li s-au gasit în casă sume care variază între câteva zeci şi câteva sute de lei. Sunt aşa numitele restaurante de fiţe din Herăstrău, Dorobanţi şi Decebal. Nu le plângem de milă. Mai ştim şi noi cum funcţionează treburile prin restaurantele astea. Eu nu am mai primit un bon fiscal de numai ştiu când, dar asta-i alta poveste. Motivul închiderii e unul discutabil.
Iata ce spun patronii:
„In urma unui control ANAF format dintr-o echipă tânără de domnișoare foarte aranjate și un domn căreia ii păsa doar sa isi indeplineasca planul de amenzi, bistro-ul La Farine a fost declarat suspendat si incadrat abuziv la neemitere de bonuri fiscale desi pentru suma de 470 lei gasita in plus in casa exista acte doveditoare ca au fost inregistrati pe casa de marcat in ziua precedenta. Pentru neinregistrearea lor ca fiind folositi cu titlu de bani mici pentru rest in ziua de 15 martie incadrarea era diferita, si nu se aplicau amenzile maxime si suspendarea activitatii pentru 30 de zile. Am depus contestatie care cu siguranta ne va solutiona favorabil acest exces de zel al autoritatilor fata de agentii comerciali care chiar nu fac frauda. Am fost pusi sa dam gauri in usa ca sa isi instaleze sigiliul ceea ce am refuzat. Asa se fac lucrurile in Romania, noi care aducem bani la buget si cream locuri de munca nu putem primi nici un fel de intelegere.” La Farine 470 de lei adică 100 de euro?
„În urma unui control ANAF, desfasurat in seara de sambata, 14 martie, orele 23.00, restaurantul La Belle Epoque a fost inchis pentru 30 de zile si amendat cu suma de 10.000 lei din urmatoarele considerente: – nerespectarea unei proceduri administrativ-contabile (completare dispozitie de plata predare monetar) prin care se certifica faptul ca, la sfarsitul programului s-au predat banii incasati, de catre ospatari caseriei centrale.” La Belle Epoque
Sunt doar câteva dintre reacţiile stârnite de închiderea acestor localuri. Acum nu ma aşteptam ca patronii lor să tacă mâlc şi să-şi pun cenunşă în cap. Însă mă pun pe gânduri aceste replici. Sau au fost inspectorii ANAF cuprinşi de un avânt muncitoresc cu scopul de a bifa sau vor să dea un exemplu altor comercianţi.
Până una alta din poziţia restaurantelor înţeleg că nu a prea a fost vorba de lipsa bonurilor fiscale. Cele 14 restaurante au împreuna o cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro. Nu stiu de profit. Dar la o marja de 20%., vorbim de vreo 2 milioane de euro. Cu un impozit de 16% înseamnă vreo 320 de mii de euro. Aceşti bani acum nu mai există şi nici încasările din TVA, şi probabil nici o serie de salarii. Iar furnizorii lor probabil că nu-şi vor mai primi bani un timp. Şi aş putea merge și mai departe pe lanţul acesta.
Revin cu întrebarea – avem nevoie de o strategie hotărâtă şi eficientă în lupta cu evaziunea, dar este asta calea prin care acel 16% (adică vreo 25 de miliarde de euro) ar putea să scadă? Eu nu ştiu şi sincer nici nu cred. Dar vă întreb si pe voi… Ce parere aveţi? Comentaţi aici pe blog