Legea hipermarketurilor – o nouă dovadă a incompetenţei parlamentarilor

Aştept ziua în care o să putem discuta despre Parlamentul României ca despre instituţia care elaborează legile de care economia are atâta nevoie. Senzaţia mea este că avem drum lung în faţă şi extrem de anevoios. Cu multe hârtoape, despre care am tot discutat pe aici. Una dintre gropile legislative se coace acum pe mesele deputaţilor. Este vorba din nou despre o iniţiativă populistă.

Actul normativ care a fost aprobat de comisia de agricultură din Camera Deputaţilor spune foarte pe scurt cam aşa: hipermarketurile trebuie să se aprovizioneze cu 51% din marfa proaspătă de la producătorii locali şi preţul de la raft trebuie să fie format din costul de achiziţie plus comisionul hipermarketului. Traducerea parlamentarilor a fost pe gustul alegătorilor. Adică legea care urmează să intre în plen ajută producătorii locali şi ieftineşte produsele la raft prin scoaterea taxelor pe care marii retaileri le percep furnizorilor. Oare chiar aşa să fie? Eu spun că este doar inducere în eroare.

Ca să arăt populismul acestei legi am să vă spun că iniţial se vorbea despre 51% produse româneşti în magazine. Evident regulile unei comunităţi, inclusiv economice, ar fi considerat acest aspect ca fiind unul discriminator. Prin urmare parlamentarii au schimbat produsele româneşti cu sintagma aprovizionarea din lanţul scurt, sintagmă prevăzută de înţelegerile europene dar care la noi nu este foarte clar definită.

Dacă parlamentul chiar ar fi vrut să dea o mână de ajutor producătorilor locali, ar fi gândit o lege prin care să ajute ţăranul cu carnet de producător. Cum? Există nenumărate idei în acest sens. De la facilităţi fiscale până la avantaje conferite de exemplu pentru pentru asocierea în tot felul de grupuri cu putere comercială mare care ulterior le-ar fi permis să intre foarte uşor în marile magazine.

Pentru că şi magazinele astea îşi doresc marfă autohtonă din cel puţin două motive.

Unul – pentru că mizează pe aşa numitul patriotism comercial. Şi al doilea pentru că marfa locală are toate şansele să fie mai ieftină ca cea adusă de la mii de km distanţă.

Numai că neexistând aceste asociaţii despre care vorbeam mai devreme costul transportului intern poate ajunge să fie chiar mai scump decât cel al merelor de exemplu aduse din Spania. Şi am să vă dau un exemplu.

Presupunem că un hipermarket are nevoie de 20 de tone de mere pentru cele 10 magazine pe care le are în Capitală. Ar vrea produse româneşti. Numai că nu le găseşte pe toate într-un singur loc. Primeşte oferte de la 20 de comercianţi care pot pune la dispoziţia hipermarketului câte o tona fiecare. Asta înseamnă că se fac 20 de drumuri să spunem în medie de 300 de km. Ceea ce presupune plata carburantului aferent pentru 6000 km.

În schimb în Spania, ca să nu mă raportez la Polonia care este mult mai aproape, merg pe exemple extreme, aşadar în Spania există o Asociaţie de Producători care pot pune la vânzare 20 de tone de mere odată. Transportul care pleacă de acolo presupune un cost aferent celor 4000 de km. Asta înseamnă că merele din România ajung din start să fie mai scumpe decât cele din Spania cu diferenţa plătită pentru cei 2000 de km plătiţi în plus în România din cauză că nu există o Asociaţie de Producători. Nu mai vorbesc aici despre costurile de producţie care sunt mult mai mici atunci când eşti într-o asociaţie.

Aici trebuie să lucreze parlamentarii. Pentru că nu pot impune oamenii politici de unde te aprovizionezi, cu ce şi cât plăteşti pe marfa cumpărată. Însă ei, parlamentarii pot crea o serie de pârghii prin care hipermarketurile să-şi dorească marfa producătorului local, pentru simplu fapt că este competitivă.

De cealaltă parte în aceiaşi lege parlamentarii spun că în preţul de la raft nu trebuie să se regăsească decât costul de achiziţie şi adaosul magazinului. Din nou mi se pare o intervenţie total neinspirată a parlamentarului român. În primul rând că preţul într-un magazin privat este stabilit de cerere şi ofertă. De concurenţa. Şi în general de mecanismele economiei de piaţă.

Sună bine în urechea alegătorului ideea că parlamentul se zbate pentru un preţ mai mic în hipermarket. Dar este o idee falsă. Se vor găsi căi prin care acele taxe de raft să fie plătite, poate sub o altă denumire, dar care cu siguranţă or să se găsească în preţul final al produsului. Vrei un preţ mai mic în hipermarket. Ok, organizează câte o piaţă lângă fiecare mare magazin în care producătorul autohton să-şi poată vinde marfa fără niciun intermediar. Concurenţa asta poate să împingă preţul din magazinul alăturat mult în jos. Asta este doar o idee, poate că nici nu este cea mai bună, ceea ce vreau eu să spun este că nu putem intra cu bocancii în business urile private, putem însă, ca legiuitori, să facem de aşa natură încât folosind pârghiile economiei de piaţă să influenţăm acele preţuri. Din păcate pentru asta avem nevoie de legi gândite, de economişti, şi nu de un simplu copy paste de pe referate.com