Lecțiile vieții se învață greu. Iar dacă se întâmplă să fii încăpățânat, atunci se învață de două ori mai greu, pentru că uneori încăpățârea face cât două cocoașe. Și nu, nu te transformă într-o cămilă rezistentă condițiilor vitrege. Din contră, te sapă cu îndârjire, se ține de tine scai și te îndeamnă doar să mai suferi încă puțin. Să te mai chinuiești o dată. Că doar speranța moare ultima, nu? Așa că tu insiști într-o singură direcție ignorând alte opțiuni.
„Nimic nu este imposibil”, au spus ei cu toții în cor când le-am zis plină de speranță că pornesc să îmi caut și să găsesc un job în Publicitate. Primul loc de muncă te ține în tensiune, cam în același fel în care o face Făt-frumosul pe cal alb care, lovit de amnezie, uită că tinerele ingenue încă îl așteaptă. Văzând că nu dă năvală nimeni să mă descopere, mi-am luat inima în dinți și înflăcărarea din dotare și am pornit să îmi găsesc colțul meu sub soare și bucata mea de birou. Am pornit pe urmele unui cerc vicios care spune că dacă nu ai experiență, nu te va dori nimeni, iar dacă nu te va dori nimeni, nu vei avea experiență. A trecut un an de la absolvirea facultății și întoarcerea din Egipt și toate visele și speranțele de atunci se vedeau privite în ochi cu ironie de realitatea de acum. Ciudat.
Era un moment, în anii aceia de dospire în Publicitatea Românească, extrem de fertil. Apăreau peste noapte agenții locale, multinaționalele încă își deschideau birouri în București, tinerii vânjoși trecuți deja prin mai toate combinațiile de nume sonore de angajatori potenți, își luau destinul în brațe și porneau să cucerească Industria și clienții; fiecare coexista pașnic și își oferea serviciile cum știa mai bine, lăsându-se conduși de principiul identității, noncontradicției, terțului exclus și rațiunii suficiente toate la grămadă. Însă un lucru rămânea cu încăpățânare constant…Nimeni nu angaja un absolvent de facultate fără experiență. Nimeni nu risca. Nimeni nu educa. Nimeni nu investea. Nimeni nu oferea prima șansă. Poate doar dacă realizasei deja valoarea contactelor bine plasate sau rolul „benefic” al unei familii potente…Încă nu era modelul internship-urilor iar dacă una, două agenții organizau sesiuni de practică,
accesul era greu, durata scurtă și timpul educatorilor cu zgârcenie dăruit. Și mai era și imaturitatea care nu te lăsa la vremea aceea să realizezi ce noroc a dat peste tine.
Probabil de la forța impactului…
Trist este că privind în urmă chiar înțeleg de unde li se trage novicilor beleaua. Venim dintr-un mediu în care trăim sub autosuficiența lui hai că se poate și așa, nu este nevoie de mai mult că oricum nu te plătește pentru asta, nu trebuie să îți scuipi
plămânii învățând prea multe că devine dăunător pentru siguranța jobului tău, și mai târziu în timp, a poziție tale. Și mediul artistic, care era foarte subiectiv în privința măsurării talentului, dar mai ales mediul social unde totul este judecat și digerat superficial, fără crampe intelectuale, încuraja abordările relaxate.
Dacă singur nu încerci să acumulezi informație relevantă pentru meseria pe care o vei face, în cazul nostru pe lângă educația vizuală necesară dezvoltării sau exemplificării unei idei, concept, campanie, și educația tehnica, dacă singur nu înveți să deschizi un calculator, să îți antrenezi mâna și ochiul folosind aproape perfect programele care îți vor fi unelte când vei fi angajat, să îți dai teme singur și tot cu puterile tale să încerci să le și rezolvi, chiar dacă asta va însemna să copiezi ce vezi în jurul tău, să furi idei până înveți, să cauți și să și identifici soluții, sfaturi cotrobăind în portofoliile, siteurile și campaniile reușite ale momentului, te condamni tot singur unui debut greu, târziu, frustrant.
Asta am simțit eu pe pielea mea când am bătut cu mâna goală și zâmbetul la fel, la ușile celor pe care voiam să îi cuceresc. Și pentru că eram atât de transparentă la capitolul „ce știi tu face”, bineînțeles că toți au privit prin mine, nereușind să mă observe. Așa că de nevoie și împinsă de orgoliu m-am apucat un an și am conceput, meșterit si dichisit un portofoliu de-ți era mai mare dragul….am construit obiecte, am reconstruit vizualuri de campanie, am desenat story-board-uri pentru spoturi pe care le-aș fi văzut altfel, am făcut logo-uri pentru branduri de care eram îndrăgostită cu fluturi în stomac, am găsit un site arhivă unde să îmi cuibăresc micul meu portofoliu și am mers încă o dată. La interviuri. Bătând la uși. Zgâindu-mă la geamuri. De data asta nu fără folos.
Dar am și învățat prima lecție dură – nimeni nu te va iubi doar pentru că exiști…trebuie să îi arăți cine ești și de ce să te iubească pe tine și nu pe altcineva mai într-un fel anume decât ești sau ve fi tu vreodată. Adică să depui ceva efort, pentru început, să fii observat, atrăgând atenția prin ce știi tu să faci mai bine. Apoi, o dată ce ai captat toți ochii pe tine, să vezi cum reușești să îi și păstrezi privindu-te și eventual să îi și faci să te privească larg deschiși spre oftalmici.
Pornind de la ideea că „nu te va alege pe tine pentru că”, nu faci decât să îți sapi singur la temelie și să îți șubrezești structura de rezistență, scheletul pe care va trebui să construiești mai târziu personalitatea ta profesională. Poate nu te va alege întradevar.
Pentru că nu ai experiență, pentru că nu ai îndemânare într-o zonă esențială companiei, sau pentru că ești prea tânăr și nu ai convins încă prin nimic piața, la fel cum poate de cealaltă parte se vor feri de tine pentru că ești prea experimentat și nu au ce îți oferi, că ești prea ambițios și îi sperii sau foarte copt și nu te potrivești în peisajul superfluu al momentului, clientului sau echipei. Nimic mai normal. Așa își triază piața valorile și împins de nevoile ei, va trebui să ai o reacție.
Trebuie să recunosc că eu am fost de doua ori încăpățânată și cuvântul opțiuni apărea ca erorile 404. Page not found. Dar nu pentru că nu existau, ci pentru că încăpățânarea se vindecă greu și este boală care duce la orbire. Așa încât focusată pe ce credeam eu că înseamnă publicitatea, mai exact strălucitorul și seducătorul ATL cel atât de dorit, admirat și (supra)evaluat, am omis să văd cât de fertile erau la acel moment web-ul, designul interactiv, designul de obiect, BTL-ul cu toate POSM-urile lui, Brandingul și Packaging-ul, Post-producția cu Retouchingul ei sau ce este mai modern acum cunoscut drept CGI și de ce nu, chiar animația 3D. Întotdeauna există zone neexplorate unde să te poți nișa, mereu e ceva interesant de făcut și niciodată nu există doar un singur mijloc de a-ți pune la treabă talentul, trebuie doar să aproximezi corect distanța dintre tine, aptitudinile și vocația pe care le ai și plaja de variante dorite, așteptate sau impuse de Piață. Dar acesta este doar un aspect al stării de fapt, poate cel mai ușor de digerat. De mâine o sa vedem și altele.
Bună dimineața!