Nu, nimic nu se împarte foarte clar în alb și negru. Deși am avut senzația că întotdeauna nuanțele de gri sunt ilustrarea graduală a lipsei noastre de hotărâre pentru o cale sau alta (sau doar o nefericită manifestare cinematografică), cursul lucrurilor cunoaște de fapt o variație cameleonică de culori.
Ca o hartă pe care desenezi cu toate creioanele din cutie, o rută către un imaginar loc râvnit și pentru a ajunge la destinație va trebui să ocolești lacuri, să traversezi văi și să tai munți într-o amețitoare legănare de la stânga la dreapta și de sus în jos.
Căci drumul ăsta se va transforma constant, fără să țină cont de aspirațiile tale, ba într-o cărare năpădită de buruieni, ba într-o impresionantă autostradă europeană. O potecă de munte. Sau un drum prăfuit de țară.
Realitatea e ca o cireașă pe moțul de frișcă al prăjiturii la care te uiți cu jind, aproape simțindu-i gustul cum îți va inunda ființa, doar pentru a te împiedica și testa pragmatic teoria lui Murphy. Un maxim emoțional trăit în două valențe de alb și negru, trecând prin toate posibilele tonuri de gri într-o secundă. Pentru că în general drumurile au prostul obicei să fie pline de neprevăzut. Ba o groapă, ba o deviere pe alte rute, ba un blocaj de circulație, un accident sau un drum în reparație, nu vei ști niciodată dacă harta pe care ai făcut-o când ai pornit va arăta la fel atunci când vei ajunge la destinație. Și cu siguranță nu vei ști niciodată când vei ajunge…și cum. Rezultatul însă, indiferent de cât va fi de obositor sau îndelung așteptat, va desena din harta vieții tale o capodoperă impresionantă. Și ca orice hartă, va fi cu siguranță plină de culoare, nunațe și tonuri.
După absolvirea facultății, direcția firească pentru un designer era oarecum clară – ilustrator sau publicitar, ambele în agenții locale ori multinaționale sau zone conexe – agenții de producție, de branding, packaging, web design (în anii aceia începeau să apară primele astfel de agenții), trusturi de presă ori agenții organizatoare de evenimente.
Exista și posibilitatea dezvoltării mai departe a statutului de artist, deși cu arta se cam murea de foame și atunci și se pare că și acum. Dacă nu erai un artist cu un talent remarcabil, dacă nu aveai o situație financiară fericită și ceva contacte care să te susțină, te forța piața să te îndrepți către zona comercială. Iar dacă erai, trebuia să descoperi o nișă în care să iți faci culcuș liniștit știind că nimeni altcineva nu va avea capacitatea să ajungă atât de singular.
De foarte multe ori am întâlnit publicitari care au ales ambele direcții, pentru că nu se anulau una pe alta, rămânând angajați ca art directori, designeri, creative directori iar în particular artiști activi – graficieni, pictori, sculptori, artiști vizuali ori designeri vestimentari, de accesorii sau de obiecte…Din nefericire însă, timpul este condiția de bază care dictează care dintre cele două atribute va avea ponderea cea mai mare. Căci microbul există în noi în toți. Probabil într-un fel sau altul ne naștem loviți de această dulce pacoste.
Dar publicitatea este cronofagă. Îți dă foarte puține șanse să îți ostoiești dorul. Cred că este bine să investești tot ce poți mai bun în ambele sfere pentru că o cultură vizuală solidă și un exercițiu de imaginație antrenat ajută foarte mult într-un domeniu care se bazează pe puterea de sugestie a imaginii, sunetului și cuvântului. Iar în meseria noastră nu se pot decât completa pasiunea cu munca.
Eu am avut puține dubii când a venit momentul să fac o nouă alegere.
Căci așa cum spuneam la început, viața este un lung șir de alegeri, cu concluzie variabilă. Rar se petrec lucrurile așa cum îți imaginezi, speri sau te aștepți…Totuși acum a fost mult mai simplu, pentru că am fost de la bun început mai curând atrasă de natura comercială a artei așa că mi-am manifestat creativitatea în mod special în proiecte comerciale. Știam ce înseamnă publicitatea ca industrie, știam că este departe de a fi o poveste. Este așa cum spuneam cu altă ocazie, o poveste de succes financiar, dar nu neapărat pentru angajații simpli. În schimb este o industrie care manipulează percepții, influențează decizii și pune în mișcare un motor economic sănătos. Este la fel de necesară ca scheletul dintr-un organism. Sigur, sunt ființe care pot trăi foarte bine și fără el, dar parcă e mai interesant și îți oferă mai multe opțiuni să îl ai. Și să fie puternic. Și sănătos. Cam asta cred eu că ne lipsește în ziua de astăzi…structura sănătoasă. Pentru că talent și imaginație avem cât să dam și altora (și vrem nu vrem chiar îl exportăm), dar nu avem timp să construim structuri rezistente, care să formeze mai departe, de la sine, ”prospăturile” industriei. Îi lăsăm pe bieții amărâți, să ghicească singuri, să se lovească singuri de greutăți, să descopere și să înțeleagă ce și cât pot ei cu forțele lor, cumva cu mândria celui care știe că ce nu te omoară te face mai puternic. Ori nu avem timp, ori nu avem suflet să împărțim cu ei ceea ce noi înșine am câștigat cu sudoare și nopți nedormite – informația. Pentru că în societatea noastră informația este cea care face diferența, nu calitatea ei și nici felul în care poți să o transformi într-un atu. Dar despre asta vă voi povesti în altă zi….