S-a discutat mult despre povestea asta cu Dosarele Panama. Dezvăluirile sunt la început aşa că sunt ferm convins că o să mai avem parte de surprize în perioada următoare.
Citind despre acest subiect am realizat că sunt foarte mulţi, inclusiv din presa de specialitate, care pun semnul de egalitate între offshor şi paradisul fiscal. Ceea ce este total greşit. Despre asta îmi propun să vorbim azi în contextul scandalului legat de aceste documente. Fiindcă apare întrebarea unde este graniţa între imoral şi ilegal.
Spre exemplu fondatorul casei de avocatură Mossack Fonseca spunea că fabricarea firmelor paravan este perfect legală – la fel ca producţia de maşini, unde producătorul nu are nicio răspundere dacă marfa sa e folosită pentru a da un jaf.
Bun hai să vedem ce este imoral şi ce este ilegal. În primul rând trebuie să facem deosebirea foarte clară între paradisul fiscal şi offshore.
Paradisul fiscal este locul în care merg acei oameni care au ceva de ascuns. Şi aici vorbim pe deoparte de politicieni şi de cealaltă parte de oameni de afaceri care au făcut banii din susrse nu tocmai respectabile, fie că vorbim de pseudoafaceri cu statul pe la noi, fie că vărbim de trafic de arme sau substanţe interzise prin lumea mare. Paradisul fiscal este dacă vreţi cufărul lui Alibaba şi celor 40 de hoţi. Acolo nu „intră” nimeni neautorizat, toate documentele şi toţi banii sunt ţinuţi, până la proba contrară vezi cazul Panama, departe de ochii autorităţilor. Dincolo de avantajul unor impozite extrem de mici există acest mare atu al secretului total.
De cealaltă parte când vorbim de un offshore, lucrurile stau cu totul altfel. Conceptul defineşte desfăşurarea activităţii în afara spaţiului fiscal de domiciliu dacă vreţi. Şi ca să înţelegem foarte bine conceptul o să merg pe mâna unor exemple. Firma X din România îşi mută activitatea fiscală în Bulgaria pentru că acolo impozitul pe profit este de doar 10%. În acel moment Bulgaria este un offshore pentru firma din România.
De cealaltă parte lucrurile se pot face şi în sens invers. Firma Y din Bulgaria, specializată pe servicii IT, vine şi îşi mută activitatea în România deoarece domeniul este extrem de stimulat la noi prin tot felul de facilităţi fiscale. În acel moment România devine un offshore pentru firma din Bulgaria.
Prin urmare această practică este folosită pentru eficientizarea proceselor fiscale. Te duci acolo unde plaăteşti mai puţin. Însă în general între aceste spaţii fiscale există înţelegeri la nivel internaţional pentru evitarea dublei impuneri, în sesnul că vorbim de state civilizate care presupun taxe şi impozite. Aşa că firma din România care a plecat în Bulgaria o să plătească acolo taxele şi impozitele aferente ţării respective fără să mai fie taxată şi în România. Însă în momentul în care există suspiciuni de fraudă în privinţa proprietarului companiei cele două ţări vor face, fără nicio problemă, schimb de informaţii şi documente, ceea ce nu se va întâmpla niciodată într-un paradis fiscal.
Cam aşa funcţionează lucrurile. Acum nu neg că există o mulţime de românaşi, atât politicieni cât şi oameni de afaceri, care s-au folosit inclusiv de acest concept pentru a evaziona. Au înfinţat zeci de firme prin diferite zone offshore tocmai pentru ca fiscul să piardă urma banilor. Prin urmare apare întrebare cum închidem robinetul. E greu.
Când vorbim de paradis fiscal aici cu siguranţă trebuie să existe o strategie de nivel internaţional de eliminare a acestui concept. În urma acestor dezvăluiri vor apărea tot felul de strategii prin care se va încerca într-o primă fază măcar reducerea numărului de locuri care oferă posibilităţi nelimitate pentru oameni care au lucruri de ascuns. România nu poate să facă altceva decât să contribuie activ la aceste strategii.
Când vine vorba însă de offshoruri lucrurile sunt şi simple şi complicate. Sunt simple, fiindcă aşa cum spuneam se poate face schimb de informaţii şi pot fi depistaţi cei care abuzează de acest sistem. Şi sunt complicate că, din punctul meu de vedere, nu prea are cine să facă această poveste. În mod teoretic FISCUL este cel care trebuie să se ocupe de descoperirea şi anihilarea reţelelor astea evazioniste. Dar am rezerve că poate face asta.
Chiar există un curent de opinie în rândul oamenilor de afaceri din România, curent care spune că fiscul stresează afacerile corecte de la noi, în timp ce băieţii deştepţi rulează sute de milioane de euro peste hotare pentru că inspectorii de pe la noi nu-şi prea bagă nasul în conturile din afara ţării.
Există acum un program de perfecţionare a inspectorilor fiscali, un program susţinut de Banca Mondială în urma căruia eu sper ca lucrurile să se schimbe cumva.