Vreau să vorbim azi despre indemnizaţia acordată mamelor pentru creşterea copilului. Este un subiect delicat cu ajutorul căruia poţi uşor cădea în populism. Este de fapt ceea ce cred că au făcut ieri parlamentarii din comisa de muncă a Camerei Deputaţilor care au decis renunţarea la acel plafon maxim de 3400 de lei. Un alt lucru interesant este că se acorda indemnizatia pana la implinirea varstei de doi ani de catre copil. Însă dacă decid să se intoarca, mamele vor primi stimulent de insertie in cuantum de 50% din indemnizatia minima.
Nu îi suspectez sub nicio formă pe parlamentari de bune intenţii, traduc această decizie ca o cerşeală de voturi. Dar chiar şi în acest context personal o laud. Sunt însă câteva lucruri despre care trebuie să discutăm când ne referim la aceşti bani de creştere a copilului, mai ales că există nenumărate interpretări, multe dintre ele greşite făcute mai ales de cei care nu au crescut niciodată un copil.
Bun. Să o luăm cu începutul. Marele minus al acestei propuneri este lipsa unui studiu de impact. Ce înseamnă ridicarea acestui plafon pentru guvern? Câţi bani trebuie scoşi din buget? Sunt convins că suma nu este una foarte mare. Oricum, indiferent de cuantum asta este o măsură necesară în contextul în care vorbim de o scădere a natalităţii într-o ţara şi aşa îmbătrânită. Dacă în 2007-2008 aveam peste 220 mii de naşteri anual acum am coborât serios sub 200 de mii.
Am căutat eu nişte cifre în acest sens şi ceea ce am găsit este cumva în sens invers. Guvernul spunea în momentul în care a introdus acest prag că va face economii de 100 de milioane de lei. Printr-o logică primară mă gândesc că ridicarea lui va aduce costuri suplimentare tot de vreo 100 de milioane de lei. E mult? E puţin? Păi am să vă spun că efortul bugetar pentru pensiile speciale date aleşilor locali ajunge undeva la aproape 500 de milioane de lei. Pentru ce sunt daţi aceşti bani? Oricât am căuta răspunsul pentru această întrebare din păcate nu-l vom găsi.
Când vorbim însă de această indemnizaţie lucrurile se schimbă radical. Este foarte posibil ca scăderea natalităţii să frâneze. Şi nu spun că o să crească, căci pentru inversarea trendului este nevoie de un pachet de măsuri şi nu de o singură decizie cum a fost cea luată în comisia de muncă. E nevoie de creşe, de grădiniţe, de şcoli şi mai ales de sistem de învăţământ sănătos. Apoi avem nevoie de locuri de muncă stabile, ceea ce nu se poate obţine decât într-o economie sănătoasă … aşadar pentru creşterea natalităţii este nevoie de încredere, iar încrederea nu se primeşte peste noapte ci se câştigă în ani de muncă. Dar sigur şi cel mai lung drum începe cu un prim pas. Aşa se întâmplă şi cu acest plafon.
Acum am să dau un exemplu pentru a combate nenumăratele afirmaţii legate de faptul că nu faci un copil ca să primeşti bani de la stat. Sunt întru totul de acord. Dar hai să facem nişte calcule.
Să presupunem că vorbim despre o viitoare mamă care lucrează într-o corporaţie şi care câştigă undeva la 8000 de lei să spunem. La un astfel de venit evident că apar şi creditele. Adesea pentru locuinţă. Sunt credite care pot ajuge la 3000-3400 de lei. Bani pentru achiziţie dar şi pentru utilare şi mobilare a noului apartament. În momentul în care te gândeşti să faci un copil, deşi poate suna cinic, îţi faci nişte calcule. Cu un plafon de 3400 de lei s-ar putea să nu mai reuşeşti nici să-ți achiţi ratele către bănci, ce să mai vorbim de pamperşi, vaccinuri şi alte costuri pe care le presupune un copil. Şi atunci care este decizia imediată? Amâni acest moment minunat al vieţii.
De cealaltă parte, există o categorie de oameni care nu-şi prea fac probleme legate de credite, de fapt care nu-şi prea fac probleme pentru nimic. În general nu prea au venituri şi trăiesc din indeminizaţii şi alocaţii ale copiilor. Păi cei 1200 de lei pe care-i oferă guvernul sunt mană cerească şi prin urmare nu numai că nu amână decizia de a aduce pe lume un copil, ci fac acest lucru cu o precizie uimitoare din an în an.
Întrebarea este ce viitor au acei copii pe de o parte şi de cealaltă parte ce ne dorim ca societate.