IKEA a anunţat oficial deschiderea celui de al 2-lea magazin

Stelian Muscalu
Conform unor informaţii din piaţă reprezentanţii IKEA România au cumpărat la sfârşitul săptămânii trecute un teren pentru a construi cel de al doilea magazin.

„Acest pas este rezultatul eforturilor susţinute ale întregii echipe IKEA România, în special ale colegilor din departamentul ce se ocupă de dezvoltare. Și, cum zice o vorbă a noastră în IKEA: mai avem încă multe de făcut” a declarat Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA România.
Terenul are o suprafaţă de aproximativ 13,7 hectare. Şi aici apare surpriza el este situat tot
în Bucureşti, Sectorul 3, pe Bulevardul Pallady, nr. 57. (vezi harta)
 
 Spun că este o surpriză fiindcă nu de puţine ori s-au vehiculat alte două oraşe mari pentru posibila dezvoltare Iaşiul şi Clujul. Valoarea
achiziției este confidențială, potrivit contractului încheiat vineri.
Jucu a fost mult timp cap de listă atunci când se făceau, le putem spune acum speculaţii legate de construirea următorului magazin Ikea.

Clujul nu iese cu totul din cărţi. La jucu ar putea exista o fabrică Ikea în viitor. Un consilier judeţean din Cluj a anunţat anul trecut că un producător de mobilă vrea să construiască o fabrică în parcul industrial Tetarom 3 din Jucu. Ar urma să fie create 400 de locuri de muncă, iar surse din piaţă citate de Mediafax spun că ar fi vorba de Ikea.
În acelaşi parc industrial există fabrica Ecolor care, deşi este controlată de grupul suedez Gyllensvaans este practic o fabrică Ikea. Altfel spus am putea avea o extindere a producţiei în paralel cu construcţia noului magazi. Ecolor Jucu produce mobilă pentru Ikea din 2005 şi, în prezent are aproape 250 de angajaţi.

Din 2008 Ikea nu mai are fabrici proprii în România. În septembrie 2008, divizia Swedwood, a gigantului suedez a decis să închidă unitatea de producţie a mobilei de la Siret din judeţul Suceava în care investise aproape 10 milioane de dolari. Fabrica pur şi simplu nu putea să se aprovizioneze cu lemnul de care avea nevoie din cauza litigiilor dintre Direcţia Silvică şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Aceste litigii făceau ca pădurea din zonă să nu poată fi exploatată.
Cu câteva luni înainte, Ikea renunţase deja la cea mai mare investiţie ce urma să o facă în producţia de mobilier în România. Cu 45 de milioane de euro trebuia să construiască o fabrică la Gura Humorului, însă rezultatele studiului de fezabilitate i-au făcut pe suedezi să se răzgândească.
În acelaşi timp, după declanşarea crizei, Ikea a renunţat la orice plan de extindere a reţelei comerciale din ţara noastră. Ikea are în continuare doar un singur magazin în România, la ieşirea din Bucureşti. O parte din mobila produsă la Suceava şi Jucu în ultimii 14 ani a fost vândută în magazinul românesc, restul a plecat la export.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.