Business

Guvernul Ponta a luat de la Transporturi şi a dat la Parlament. Ce o să facă guvernul Cioloş?

Stelian Muscalu
 Astăzi am avut prima şedinţă a guvernului condus de Dacian Cioloş, a fost o şedinţă de acomodare. Guvernul însă trebuie să intre rapid în pâine pentru că timpul nu se scurge în favoarea sa. 
 
Prioritatea absolută în acest moment este bugetul. Şi este de muncă la el. Chiar dacă fostul ministru de finanţe, Bogdan Orlando Teodorovici, spune că a lăsat un proiect. Acel document pleacă de la o filosofie care nu are nimic de-a face cu creşterea economică şi nici cu bunul simţ.
Proiectul elaborat în cadrul fostului Guvern Victor Ponta, propune ca sumele din buget să fie majorate pentru Președinție și Parlament și reduse la majoritatea ministerelor, tăieri dramatice fiind operate la Transport, Mediu și Comunicații. Pentru SRI și SIE sunt propuse, din nou, bugete ridicate. Este clar că aceste cifre trebuie schimbate radical şi rapid.
Mai mult de atât, există informaţia conform căreia şeful Fiscului, Gelu Diaconu, a avut obiecţii legate de cifrele fostului ministru Teodorovici. Şeful fiscului, spune că pentru a ieşi sumele din buget ar fi nevoie ca ANAF-ul să scoată din pământ din iarbă verde cam 7 miliarde de lei în plus, adică peste 1,5 miliarde de euro ceea ce se traduce cam la 1% din Produsul Intern Brut.
Lucrurile sunt destul de complicate dacă stau să mă gândesc că sunt ministere care au un astfel de buget pe un an întreg. Deci suma este una considerabilă.
Acum eu mă întreb de ce nu a făcut aceste obiecţii domnul Diaconu încă de pe vremea când guvernul Ponta era încă în funcţie… căci după război mulţi viteji se arată.Dar astea sunt detalii. 
De fapt această problemă este una mai veche la guvernele care s-au succedat pe la Palatul Victoria şi care au avut cam aceiaşi filosofie la întocmirea bugetului. Adică şi-au definit foarte bine cheltuielile, cu precădere majorările salariale, după care şi-au calculat veniturile în funcţie de nevoi. Au pus cumva carul înaintea boilor. După care Dumnezeu cu mila.
Lucrurile se reglau la prima rectificare bugetară unde se tăiau bani, nu de la salarii ci de la investiţii. Adică se trăgea frâna de mână a creşterii economice.
Speranţa mea este că noul guvern va schimba filosofia de alcătuire a bugetului, singura problemă este că nu există susţinerea politică pentru ajustarea creşterilor salariale. 
Şi mai este ceva. Poate avea o alta viziune. Şi ar fi bine să aibă, doar că spaţiul este foarte îngust. Noul guvern şi noul ministru de finanţe lucrează deja cu un material dat. Relaxarea fiscala şi creşterile de salarii, aceste cadouri otrăvite, sunt aprobate în parlament, nu îşi permite nimeni să întoracă decizii care ar putea duce la căderea guvernului. Prin urmare trebuie sa se descurce cu ce are.
 
Vă întreb şi pe voi acum de unde ar trebui să taie guvernul bani că să iasă cifrele de deficit. Care ar trebui să fie proiectele prioritare, în privinţa finanţărilor, ale noului guvern. Astept răspunsurile voastre, aici, sau prin SMS la 0774,600,600 ca să le comentăm şi la radio.

1 comentariu

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.