Business

Graţierea şi amnistia sau cu viteză maximă … înapoi

Stelian Muscalu

Inevitabilul s-a produs. O decizie controversată a fost vehiculată azi de guvern. Executivul ar fi vrut să se grațiaze pedepsele de până la cinci ani, abuzul în serviciu să fie incriminat dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, adică peste 50k de euro, iar denunțurile să fie valabile până la șase luni de la comiterea faptelor.

România face astfel paşi în spate, în spatele ţărilor civilizate. Într-o societate în care corupţia este un flagel care stopează dezvoltarea economică, o astfel de modificare nu face altceva decât să sufoce din faşă orice plan de relansare economică.

Dezincriminarea traficului de influenţă nu face altceva decât să dea undă verde contractelor cu dedicaţie. Vă reamintesc că în dosarul Microsoft, în care vorbim de un prejudiciu de sute de milioane, exact despre trafic de influenţă a fost vorba. În dosarul cardului de sănătate, din nou ajungem la traficul de influenţă, în observaţiile Curţii de Conturi legate de cheltuielile uriaşe făcute de autorităţile statului vorbim din nou de trafic de influenţă. Este unul dintre cele mai urâte şi mai păguboase fenomene pentru mediul economic. Pentru că în loc să câştige o companie competentă, care poate veni cu un aport la dezvoltarea economică a societăţii, marile contracte, cum au fost cele de informatizare, sunt câştigate prin vorbe bine puse la factorii de decizie. România a plătit în ultimii 20 de ani peste 10 miliarde de euro pe informatizarea societăţii. Până la venirea guvernului tehnocrat, se lucra însă tot cu copii de buletin plimbate pe la toate instituţiile statului. Aşa se traduce traficul de influenţă.

Şi cu cât instituţiile statului sunt mai puţin interconectate între ele cu atât mediul pentru micile atenţii date funcţionarilor este mai fertil. În felul acesta marea corupţie atrage corupţia mică la nivelul funcţionarului public. Iar fenomenul sugrumă din faşă orice tentativă de intrare în normalitate.

În acest moment, conform Laurei Kodruţa Koveşi 30% dintre dosarele DNA au la bază traficul de influenţă. Ba mai mult,unul dintre dosarele celebre este chiar cel al preşedintelui PSD Liviu Dragnea, care are deja o condamnare cu suspendare în dosarul referendumului. Ori în aceste condiţii dacă Liviu Dragnea este găsit vinovat în cel de al doilea dosar, cel în care este complice în cazul de abuz al fostei soţii de la Protecţia Copilului Teleorman, seful PSD riscă să intre după gratii.

În proiectul legat de grațiere, consultat de Digi24 TV, reiese că grațierea se acordă fie în întregime, fie pentru jumătate din pedeapsă. Se prevăd, între altele, faptele pentru care grațierea NU poate fi acordată – este vorba, de pildă, despre condamnări pentru violență (omor, omor calificat, viol). Şi asta pentru că oamenii politici nu au nicio legătură cu criminalii. Însă în închisori se află cei care au plătit ani la rândul campanii electorale din contractele acordate cu dedicaţie. Mecanismul per ansamblul său nu poate să funcţioneze fără aceste rotiţe vitale, care fac banii să se învârtă… până când societatea este luată cu ameţeală.

Mai mult, se poate acorda grațiere pentru jumătate din pedeapsă pentru persoanele care au împlinit 60 de ani. În cazul acestora, nu se aplică acea condiție a achitării prejudiciului în totalitate.

Ceea ce înseamnă că patronul Grivco, Dan Voiculescu, poate ieşi din închisoare şi mai mult decât atât nu mai este obligat să achite niciun prejudiciu. În acest moment suma pe care statul încearcă să o recupereze de la Dan Voiculescu se ridică la aproximativ 70 de milioane de euro.

Semnalul pe care România îl dă în acest moment cancelariilor europene şi investitorilor, este acela al unui stat care a renunţat la lupta împotriva corupţiei. Rezultatul unui semnal de acest gen se poate interpreta în două chei. Prima – investitorii de bună credinţă care se gândeau să investească în România este foarte posibil să ne şteargă de pe listă. Ori lipsa banilor din investiţii este o problemă gravă pentru economie. Însă şi mai grav ar fi ca marii investitori care deja au investit să caute pârghiile necesare de exit de la noi.

Iar doi – este foarte posibil să devenim o ţintă pentru rechinii internaţionali. Pentru acei investitori care funcţionează pe bază de mite, de contracte încheiate cu autorităţile, pe parandărăt. Partea proastă este că atunci când împarţi şpăgi în stânga şi în dreapta, calitatea lucrărilor sau serviciilor efectuate este cel puţin discutabilă. Fără a spune că s-a dat mită în acel caz, este suficient să ne uităm la autostrada Bechtel, la banii plătiţi pentru ea şi la numărul de kilometri construiţi.

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.