E limpede că Londra nu mai e metropola aceea de odinioară, unde chiar puteai să respiri ”british”.ul acela autentic, pe care-l prefigurai din documentare, povestiri de-ale prietenilor, sau din reviste cu specific, și pe care te-ai aștepta să-l experimentezi și tu; și asta din motive deja cunoscute, dintre care cel mai la-ndemână e ‘draga’ noastră globalizare.
Ca să te bucuri totuși de atmosfera și lucrurile specifice pe care orașul ți le oferă din belșug, e lesne de înțeles că ai nevoie de câteva lucruri elementare: Timp și bani, dar în egală măsură de suflet; altminteri poți << călători pretutindeni făcând-o pe propria-ți monotonie>> (F. Pessoa). Iar ca să îngheți imaginile văzute in timp, musai e nevoie de un aparat foto, care in cazul meu, de fiecare dată constă într-un rucksack voluminos, în care am tot ce-mi trebuie.
Recunosc că n-am avut nici timp și nici bani să mă rasfăț, în schimb am ținut senzorii la sensibilitate crescută, așa încât am putut absorbi in minte-suflet emoții, senzații, mirosuri, priveliști și stări, de care ai parte din plin. Sunt locuri unde poți încă să adulmeci istoria fostului mare imperiu – clădirile oficiale regale (recurgând la o întoarcere ‘forțată’ in trecut), dar pe care inevitabil le poți combina cu abundența de alcătuiri moderne, cosmopolite, luminate, cu amprenta ‘ceea ce ține de un loc îmbibat de nobil și regesc, de stabilitate și putere evidente.
Cu excepția a două zile întregi petrecute in British Museum, restul de patru – au fost insuficiente să cuprindă vastele provocări pe care minunatul LONDON le-a putut oferi; dar rămân dorința și speranța că, dacă va mai fi posibil, m-aș reîntoarce de nenumărate ori acolo. Și rămân aceste imagini din cotidianul londonez, care sper să trezească o cât de mică emoție.