Un Jeep de oraş, cel puţin la prima vedere. Cu performanţe peste aşteptări pe drumurile de munte. Cam aşa ar putea să fie descris în doar câteva cuvinte noul Cherokee.
La prima ninsoare serioasă din an am urcat cu el pe munte. Sistemul de tracţiune integrală şi-a făcut treaba foarte bine. Chiar dacă maşina nu este făcută special pentru off-road, a reuşit să urce destule dealuri pe zăpadă. Şi le-a urcat fără probleme! Trebuie să recunosc că am avut şi câteva emoţii când ne-am oprit în mijlocul rampei şi am crezut că nu mai pleacă de pe loc. Însă nu a dezamăgit cu toată zăpada proaspăt depusă şi noroiul de sub ea…
Motorul diesel îţi oferă suficientă putere dacă vrei să depăşeşti în trafic la drum lung, dar şi suficient cuplu, dacă vrei sa te aventurezi off-road. Aşa cum am şi făcut-o! Aici ne-au ajutat protecţiile de plastic de la praguri şi aripi, atunci când am dat de pietriş şi crengile căzute pe pământ.
Designul agresiv al maşinii se încadrează în peisajul montan. Asta pentru că iese puţin din tiparele clasice. Pe faţă, are trei seturi de blocuri optice: ledurile de zi şi semnalizarea, faza scurtă-lungă şi proiectoarele de ceaţă, pe ultimul rând, de jos. Ce rămâne însă convenţional sunt vitezometrul şi turometrul, analogice amândouă. Restul informaţiilor sunt generos afişare pe un display digital.
Acum, să trecem şi la dotări. Jeep Cherokee este completă dacă vorbim despre maşinile din 2016: de la oglinzile laterale cu senzor pentru unghiul mort, farurile cu led si xenon, sistemul de avertizare pentru coliziune, până la funcția de parcare și keyless enter and go. Și dacă tot vorbim despre zăpadă, cea din urmă îl ajută pe șofer să nu mai scoată cheia din buzunar, ci pur și simplu e de ajuns să o aibă aproape.
Mașina se va deschide automat când trage de mâner. Iar volanul este un plus pentru cei mai friguroși dintre noi: are funcție de încălzire, așa că poți porni direct la drum, chiar si dupa o bulgăreală binemeritată.
Mașina este luminoasă datorită plafonului panoramic cu trapă. Și dacă iubești iarna prea tare, poți să te bucuri de primii fulgi de nea la propriu. Noroc cu încălzirea din scaune!
De altfel, Cherokee-ul nu este o mașina silențioasă. Nici nu era de așteptat din partea unui Jeep. Dar, totuși, dacă plafonul este deschis, devine chiar zgomotoasă. Pentru senzații din natură, desigur!
Felicitari, o promovare frumoasa pentru o masina care merita tot respectul nostru!