Nu vreau să fiu nici absurd nici răutăcios. În toate orașele mari din lume traficul este infernal. Dar în București cred că se bat recorduri.
Peste tot în lume se caută soluții. În general primăriile sunt cu soluțiile, iar aceste soluții sunt diverse. Unii încearcă să lărgească străzile, alții încearcă să facă mai multe locuri de parcare tocmai pentru a reduce congestionarea inutilă a străzilor, alții încearcă să coordoneze traficul prin semafoare inteligente, iar alții pun pur și simplu taxe care să descurajeze șoferii de a mai merge cu mașina prin mijlocul orașului.
Ce se întâmplă în București? Ce o da Dumnezeu, că la noi primăria are alte treburi (de exemplu să umfle niște șpăgi) decât să încerce soluții de fluidizare a traficului.
Sincer să îți spun, nici nu insist foarte tare ca primăria să caute soluții pentru că știu ce va găsi – va pune niște taxe. Că asta e cel mai ușor. Restul, străzi, parcări, pasaje, semafoare sincronizate sunt lucruri prea complicate pentru noi. Dacă pasajul Basarab a fost gata în mandatul a numai puțin de 3 primari (Băsescu, Videanu, Oprescu)… îți dai seama. În alte țări taxele suplimentare au fost puse după ce s-au încercat toate celelalte soluții, dar la noi întotdeauna se începe cu taxele.
Norocul nostru e că există Poliția Română. Care poliție ajută non-stop la fluidizarea traficului. Cel puțin așa știam oficial. Neoficial ne-am dat și noi seama că ceva nu e în regulă, că doar nu suntem chiar așa de proști, nu?
Sau suntem? Păi cred că suntem pentru că ne lăsăm călcați în picioare prea ușor. Dacă asculți un pic zgomotul orașului o să îți dai seama că mai mereu urlă o sirenă. Sirenă înseamnă că trece cineva cu prioritate. Dacă cineva trece cu prioritate atunci altcineva (proștii de noi) stă.
Dacă nu ar fi fost tragicul accident al motopolițistului Bogdan Gigică, mort în timp ce îi deschidea drumul domnului general cu 4 stele Oprea, probabil că nu ne-am fi dat seama de amploarea fenomenului ”girofar”. Am fi crezut, ca proști ce suntem, că e până la urmă vina noastră că nu ne-am cumpărat biciclete și de aia e așa de mare aglomerație.
Dar uite. Domnul Oprea a avut numai anul acesta peste 1500 de deplasări ”urgente”, conform unor surse judiciare citate de Mediafax. Asta doar în București. Asta doar în vreo 8 luni de zile, că anul nu s-a încheiat. Asta ar însemna o medie de 6-7 deplasări pe zi, prin oraș, cu girofar și antemergător.
Care e urgența? Această întrebare a fost obsesiv pusă de jurnaliști, dar domnul Oprea n-a răspuns niciodată. Dacă te uiți cu atenție pe imaginea de mai sus o să vezi că este vorba de polițiști care escortau o coloană oficială, iar polițiștii stau parcați în fața unei cârciumi. Imaginea a fost surprinsă chiar de către Google Street View și întâmplător (sau nu) chiar în fața unei cârciumi de pe Știrbei Vodă (unde a avut loc accidentul).
Și ce să facem? Să-l înjurăm pe Oprea ori de câte ori suntem blocați în trafic? Stai așa, nu te grăbi. Se pare că lista de girofaruri este foarte lungă. Doar că o să iasă foarte greu la lumină pentru că îți dai seama că toți nesimțiții care au beneficiat de ele au făcut-o în mod abuziv așa că toți încearcă să ascundă adevărul. Uite, de exemplu și Biserica Ortodoxă Română, chiar preafericitul Daniel mergeau cu girofar. Din nou, care e urgența? Crezi că vor spune vreodată?
Și dacă potentații zilei comit abuzuri peste abuzuri atunci de ce să nu comită abuzuri și ceilalți? O să spui că în mod sigur ar comite, doar că nu au girofar. Da, cred că ai avea dreptate. Dar unii au girofar. De exemplu salvările și mașinile de poliție. Eu am văzut de nenumărate ori mașini de poliție care porneau sirena și girofarul doar ca să treacă pe roșu sau să nu mai stea la coadă într-o intersecție aglomerată. E adevărat, am văzut și mașini de poliție care stăteau la semafor, așa că n-aș generaliza. Cu salvările e și mai complicat de spus dacă chiar au o urgență sau vor să treacă pe roșu. Cert este că mai tot timpul salvările merg cu sirena și girofarul pornit. Eu tind să cred că nu e întotdeauna vorba de urgențe ci că și șoferii salvărilor comit abuzuri. Păi dacă politicienii comit abuzuri ei de ce să n-o facă? Oricum, pe ăștia cu salvările nu-i înjur. Chiar dacă mai comit abuzuri compensează când salvează vieți.
Care e soluția?
A – să facem toți cerere la poliție să ne dea antemergător și girofar. Că dacă stăm să ne gândim, toți avem câte o urgență. Îți dai seama cum ar arăta Bucureștiul dacă toți am merge cu girofar? Ar fi distracție mare.
B – să revenim la normalitate. Să fie demascate abuzurile, să fie pedepsiți cei care le-au comis, dar să fie pedepsiți așa de tare încât să nu mai vrea nimeni să facă cum au făcut ei. Pentru asta cred că e nevoie și ca noi, cetățenii, să mai luăm atitudine civică din când în când. Nu e nevoie să mai moară și alți motopolițiști ca să se întâmple ceva, nu?
C – să fim în continuare proști, să ne lăsăm batjocoriți și să ridicăm din umeri – Asta e!