Încep astăzi zâmbind amar. Aşa cum o fac în fiecare dimineaţă când citesc cele mai importante ştiri din ţara asta minunată, care pare un izvor nesecat de informaţii halucinante.
Asta mă duce cu gândul la un banc despre modul de funcţionare al poporului ăsta.
Este vorba despre un experiment la care au fost invitaţi un japonez, un elveţian şi un român. Aceştia au fost închişi timp de o lună în încăperi diferite şi li s-au dat câte două bile din metal la fiecare. Scopul experimentului era să se observe cam ce pot face ei în timpul ăsta doar cu două bile.
După o lună.
Se duc la japonez…făcuse tot felul de teorii despre cum îl pot ajuta acele bile la inovarea industriei electronice.
De cealaltă parte elveţianul, neam de ceasornicari, s-a gândit cum ar putea să fie îmbunătăţite sistemele ceasurilor elveţiene folosind cele două bile
În fine ajung şi la român. La el nu se vedea nimic.
– Tu românule ce ai facut?
– Să dea naiba în ele de bile… pe una am stricat-o şi una am pierdut-o.
Cam aşa stăm şi cu infrastructura din ţara asta, o autostradă am stricat-o iar pe cealaltă am oprit lucrările din lipsa unei autorizaţii de construcţii.
Ultima ştire din acest domeniu ne anunţă că pe coridorul european IV drumul se mai poticneste o data. Lucrarile la 22 de kilometri ai lotului patru din tronsonul Deva – Lugoj au fost oprite. De ce? Pentru că nu exista autorizaţia de construcţie iar Acordul de mediu e expirat şi ar trebui revizuit. Aceste autorizaţii ar fi trebuit să fie obţinute de ministerul Transporturilor. Adică domnul ministru de la transporturi ar fi trebuit să ia docuimentaţia întocmită deja de consultanţi şi ar fi trebuit să o trimită doamnei ministru d ela mediu care să-şi de avizul. Atât. Imaginaţi-vă că în această lumea fantastică numită România, acest schimb de documente a fost imposibil de realizat aşa că lucrările pe autostradă au fost oprite, şi odată cu ele a mai fost ucisă odată speranţa că vom putea să circulăm vreodata pe drumuri moderne în această ţară.
Tronsonul despre care vorbim se află în grija UMB spedition si tehnostrade ale lui Dorinel Umbrarescu, iar, în lipsa autorizaţiilor, firmele şi-au retras utilajele din santier. Data de finalizare şi predare a acestei bucăţi de autrostradă este, sau mai bine ar trebui sa spun, era luna mai din 2016. Costul lotului – 420 milioane de lei. Însă, surse din cadrul firmei de construcţii susţin că sunt şanse mici ca acest lucru să se întâmple în condiţiile în care şantierul a fost oprit.
Nu este însa prima problema care apare pe acest santier. Lucrarile s-au mai blocat nu mai puţin de trei ori anul trecut. Prima dată, în traseul şoselei rapide a aparut un cimitir, care nu figura în acte. Noua luni a durat pentru ca reprezentanţii de la drumuri să mute mormintele. Apoi a fost nevoie de relocarea autostrazii în zona termocentralei Mintia, pentru ca drumul urma sa urce pe halda de steril, iar acest teren nu poate sustine infrastructura.
O altă problemă a fost o peşteră în care trăiesc 2 specii de lilieci protejate de lege, motivu pentru care nici acum nu se lucrează în această zonă.
Aşa am ajuns la performanţa incredibilă în care, metaforic vorbind, am reuşit în acest an să inaugurăm minus 9 km de autostradă.
Avem un tronson cu probleme de 22 de jm de autostradă care a fost deja închis. Acolo trebuie reconstruită o porţiune de la zero, şi au fost inauguraţi vreo 13. Un calcul simplu ne arată că de fapt în România lui 2015 autorităţile au reuşi să inaugureze minus 9 km.
Dincolo de glumă este clar că avem o mare problemă. România deţine cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Doar 2,5 centimetri de autostradă pe cap de locuitor, de trei ori mai puţin decât bulgarii şi de opt ori mai puţin decât nemţii.
Niciun guvern nu a reuşit să înţeleagă importanţa infrastructurii rutiere în dezvoltarea sănătoasă a economiei. Niciun guvern, indiferent de culoare lui politică nu a avut un plan coorent de construcţie de autostrăzi. La fiecare ciclu electroral, se schimba şi planul de construcţie după interesul fiecărui politician care ajungea pe fotoliul de ministru.
În cele din urmă, am reuşit să avem un master plan de transporturi, care s-a născut cu foprcepsul experţilor comisiei europene. Marea problemă este că avem planul, dar ne lipsesc autorizaţiile.
Întrebarea mea este ce facem în această situaţie şi mai ales cine ar trebui să răspundă