Auto-moto

Făt Frumos cu stea în frunte

Stelian Muscalu

Aventura concediului din acest an a fost completată și de un drive test cu un Mercedes V Class. Cand au văzut copiii mașina au sărit de bucurie spunând că mergem cu duba în concediu. Dar vă spun cinstit că „dubă” nu-i cuvântul cel mai potrivit. Este un monovolum de la Mercedes, care este un fel de E Class doar ca mai mare.  La mașnia asta totul este la superlativ, de la design, confort și până la performanță absolut totul este woau.

Eu l-aș numi rege al monovolumelor. N-am să o fac, deși sunt convins că-și merită apelativul ăsta, pentru simplu fapt că nu am mai condus un alt monovolum. Însă sunt ferm convins că nimeni nu-l poate întrece mai ales în condițiile în care BMW-ul nu are produs în această clasă ?.

Bun, să o luăm cu începutul. O dubă rămâne o dubă oricâte mileuri i-ai pune pe bord. E utilă și atât. Ei cu V Class-ul ăsta lucruile stau diferit. Este o „dubă” frumoasă. Punct.

Designerii de la Mercedes-Benz au reuşit să facă o maşină cu stil. În interior toate materialele folosite iți bucură ochiul și îți mângâie degetele. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, bordul e o reinterpretare a desenului de pe care-l regăsești și pe S-Class. Piele pe bord şi fotolii individuale pentru şase persoane plus șofer. Înțeleg că există și variantă, opțional, pentru 8 locuri.

Din punct de vedere al spațiului interior este uriaș. În afara localităților unde erau tot felul de pseudoșantiere unde stăteam zeci de minute pentru că, teoretic, se asfalta, practic se freca mangalul, David și Matei își desfăceau centurile și dansau.

Mașina asta poate să fie o “petrecere” pe roți. Sistemul de infotainment este COMAND Online, cu un sistem de amplificare a vocii celor din faţă pentru pasagerii din spate şi un sistemul care anulează oscilaţiile produse de vânt la viteze de autostradă.

Eu am avut un model cu cutie automată, în 7 trepte, cu un motor de 3000 cmc cu 204 CP. Căluți ăștia în timp ce noi mâncam cereale ei înfulecau jar. E o mașină pe care te poți baza în orice depășire făcută conform legislației.

În fine, când vorbești de concedii invariabil te gândești și la bagaje. Mașina asta are un portbagaj de puțin peste 1000l. Însa partea cea mai interesanta este că între scaunele din față si primul rand al scaunelor din spate există un spațiu extrem de generos unde poți pune bagajele care cu greu ar intra întrun portbagaj mediu. Prin urmare acolo mai căștigi câteva sute de litri.

La minusuri, deși este discutabil, pentru că știu că am un picior cam greu greu, dar fără să încalc normele legale, pasageri s-au plâns uneori pe viraje că se “amestecă” unii cu alții ?

 Una peste alta, mașina asta ne-a ajutat să ne păstrăm zenul pozitiv acolo unde autoritățile locale încercau să ni-l spargă cu pikamerul. Timpul în care am fost nevoit să stăm în ea a fost o prelungire a momentelor frumoase alături de buni prieteni, cu muzică și, așa cum spuneam mai devreme, chiar dans. Traseele parcurse au fost parcă mai scurte, cel puțin pentru mine, ca șofer. De câte ori ajungeam la destinație parcă nu-mi venea să mă dau jos din ea.

4 comentarii

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.