Ministerul Finanțelor Publice propune suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima Casă. Asta după ce la finele anului trecut se vorbea de renunţarea la programul guvernamental. Practic 2016 a început cu garanţii mai mici pentru Prima Casă comparativ cu 2015, doar 1,7 miliarde de lei, în ideea ca încet, încet să fie tras pe linie moartă.
Renunţarea, la garanţiile de stat, era ceva firesc până la urmă dacă este să ne uităm că trecem printr-un moment cu dobânzi la minime istorice, iar piaţa imobiliară a început să crească destul de repede. Şi arată că o poate face şi fără acest program, ba mai mult renunţarea la propteaua guvernamentală ar mai putea calma un pic piaţa care tinde să formeze o nouă bulă imobiliară.
Însă toate aceste date bune au fost cumva bulversate de legea dării în plată. Deşi legea nu a blocat programul guvernamental, aşa cum se credea iniţial că se va întâmpla, ea a dat peste cap calculele clienţilor. Şi asta pentru că de la Darea în Plată bancherii au mărit avansul cerut la cote greu de acceptat. În urma acestei decizii, Prima Casă, a devenit singurul accesibil din piaţă datorită avansului mic. Aşa că toate garanţiile s-au consumat rapid, în doar câteva luni, iar statul s-a grăbit să le suplimenteze. Ceea ce a diluat ideea că se va renunţa la prima casă în 2016.
Conform ministrului de finanţe Anca Dragu suma suplimentară nu afectează ținta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare și de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent.
Pe lângă suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, Ministerul Finanțelor Publice propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii stabiliți în străinătate în plafonul general de garantare a creditelor în cadrul Programului Prima Casă. Astfel, accesul la garanții va putea fi accesibil tuturor.
Practic cu aceste noi garanţii, care vor putea permite acordarea de credite de încă un miliard de lei, Prima Casă 2016 va ajunge la dimensiunile ediţiei de anul trecut. Ba mai mult planul pentru Prima Casă este să continue încă cinci ani de acum încolo.
De la începutul anului și până la data de 31 iulie 2016 au fost acordate 23.515 de garanții în valoare totală de 2,16 miliarde de lei. În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui iulie 2016, au fost acordate 195.905 de garanții în valoare totală de 16,7 de miliarde de lei. În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%.