Sport

Fake news – marca Steaua

Stelian Muscalu

”Avocatul Pompiliu Bota a obținut în urmă cu două zile documentul oficial de la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală care prevede că marca Steaua îi aparține. Decizia vine după 3 ani de procese în care Bota s-a luptat cu Florin Talpan la EUIPO.” – susține Prosport.

Imediat știrea a fost preluată de către toată presa de sport. Titluri de-o șchiopă, euforie mare…

Doar că știrea inițială este mincinoasă. Prezintă o frântură de adevăr, împachetat în așa fel încât să pară adevărul complet.

Nu mai intru în amănunte. Care e adevărul se poate vedea din pozele de mai jos (ele au fost făcute de către Andrei Cârje, care mi-a dat acceptul să le folosesc și căruia îi mulțumesc pentru efortul de documentare pe care l-a depus)

Acest așa zis avocat Bota nici măcar nu este avocat, este un escroc care a făcut și pușcărie pe tema asta. Se pare că îi place să se joace de-a proprietatea intelectuală. La un moment dat pretindea că deține drepturile asupra tuturor barourilor din România, acum pretinde că deține drepturile asupra mărcii Steaua. De fapt nu deține nimic. Sau mai nimic, ca să fiu corect. A obținut dreptul de a folosi marca Steaua în activități de office management – poate să facă training despre cum se schimbă cartușul la imprimantă sau hârtia la wc. Cererea privind folosirea mărcii în activități sportive i-a fost respinsă. Era normal să i se respingă pentru că marca Steaua București este dublu protejată – este înscrisă la OSIM, cu toate drepturile care decurg din acest lucru și este marcă notorie – toată lumea știe că Steaua București aparține clubului armatei.

Problema mea este cu jurnaliștii sportivi.

Sportul românesc are nevoie de jurnaliști. Da, acum trăim în era digitală, fiecare echipă, fiecare sportiv își poate face conturi pe rețelele de socializare, poate comunica direct cu fanii. Dar jurnaliștii rămân în continuare o verigă importantă – ei țin publicul informat, ei sunt primii care spun despre un eveniment, ei creează în continuare opinii.

Dar ce fel de jurnalism este ăsta? Un escroc anunță ceva, iar toți jurnaliștii se îngrămădesc să preia știrea. Fără o minimă verificare, fără niciun pic de gândire logică. Copy-paste, clickbait și articolul e gata. Așa cum Andrei Cârje (care este un om obișnuit, nu este gazetar) a verificat știrea, eu zic că era și de datoria jurnaliștilor s-o facă, înainte de a o publica. Și ce fel de șefi de redacție mai sunt pe la site-urile de sport? În toată redacția nu verifică chiar nimeni nimic??? E suficient să fie ceva senzațional și gata?

Cred că avem o mare problemă cu seriozitatea în România. Dacă ți s-a stricat mașina trebuie să citești despre cum se repară înainte să te duci la mecanic cu ea. Dacă te îmbolnăvești trebuie să citești cum să te tratezi înainte să te duci la medic. Dacă ai un copil care merge la școală trebuie să faci și tu lecții cu el sau să plătești meditații. Dacă vrei să te informezi corect trebuie să cauți tu adevărul după ce citești ce scriu jurnaliștii. Și exemplele pot continua la nesfârșit. Cei care sunt plătiți să facă o anumită meserie nu își fac meseria sau o fac foarte prost, sunt niște cârpaci, nu au pic de onoare și de mândrie, nu mai au pic de respect pentru lucrul bine făcut și pentru meseria lor. Se gândesc doar la bani, de meseria lor nu le pasă. Bineînțeles, ar fi o greșeală să generalizez, există în continuare mecanici buni, medici buni, instalatori buni, profesori buni, chiar și jurnaliști buni. Dar cel puțin în cazul jurnalismului sportiv, adevărații profesioniști sunt pe cale de dispariție.

Adaugați un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.